Beznă clară sau Paradisul lui Golding

Beznă clară (în original Darkness visible) este un roman al binecunoscutului autor al cărţii Împăratul muştelor, William Golding. Titlul cărţii (cel în original, fireşte) trimite intertextual la Paradisul pierdut de John Milton în ale cărui versuri găsim: „A dungeon horrible, on all sides round,/ As one great furnace flamed; yet from those flames/ No light; but rather darkness visile.”1

Nu întâmplător, personajul principal al cărţii, Matty, un băieţel care supravieţuieşte atacului german împotriva Regatului Unit, rămânând totuşi mutilat (urechea stângă îi este ciuntită, laolaltă cu jumătate de faţă), cu o înfăţişare care provoacă neplăcere şi ură în jurul lui, este ghidat de un fel de nostalgie a paradisului pierdut care îl ajută să-şi reconstruiască lumea după puterile lui demiurgic-intuitive. Trauma pe care i-a provocat-o atacul îl aruncă într-o zonă a incertitudinii şi a martirizării. Matty este un căutător, un neiniţiat, preocupat tot timpul de propria identitate şi de destinul său în viaţă. Întrebarea exprimată pe cale de uimire: „Cine sunt?” se transformă treptat în „Ce sunt?” şi „Pentru ce sunt?” şi căruia principiul simplităţii i se relevă treptat, într-o zi, acela de a vedea dincolo de lumea fizică, prin intermediul întâlnirilor cu nişte spirite verzi şi roşii care îl abordează uneori noaptea, în camera lui. Povestea în sine poate părea descurajatoare pe alocuri, întrucât nu mai ştii pe ce plan al naraţiunii ai ajuns cu lectura, dacă Matty mai există, apar personaje care îşi dezvăluie rostul în economia naraţiunii spre sfârşitul romanului, însă tipul de discurs la care apelează Golding îţi menţine viu interesul asupra cărţii. Mai precis, câtorva elemente de realism şi de naturalism le sunt urmate pasaje vag onirice şi fantastice pentru care merită să continui lectura.

În prima parte a cărţii, Matty trece prin câteva metamorfoze în privinţa identităţii sale. Este numit, deloc întâmplător, Şapte, ca ulterior să i se spună fie Bubu, Matthew şi în final Matty. Frământările legate de rostul său pe lume încep pe stradă, în faţa unei vitrine, unde pe lângă obiectele de librărie se mai aflau şi altele, printre care un glob de sticlă care îi atrage atenţia imediat:

Cărţile erau pline de cuvinte, o transpunere fizică a eternei trăncăneli a oamenilor. […] Matty a privit globul de sticlă mai degrabă aprobator pentru că nu încerca să spună nimic şi, spre deosebire de cărţile uriaşe, nu era un adevărat depozit de vorbe îngheţate. Nu conţinea altceva în afară de soarele care se reflecta în el de departe. Îi plăcea soarele care nu spunea nimic, ci doar stătea acolo, tot mai luminos şi mai pur. […] Era ceea ce mai târziu avea să-şi descrie în sinea lui ca fiind senzaţia de ape care cresc. (p. 55-56)

Ulterior este trimis în Greenfield, la o şcoală, unde îl întâlneşte pe domnul Pedigree, un profesor care abuza sexual de cei mai frumoşi elevi ai săi. În urma unui accident la care era suspectat şi Matty este trimis în Australia, unde încearcă să-şi găsească diferite slujbe. În peregrinările sale, Matty are mereu Biblia la îndemână, din care învaţă pe de rost fragmente şi pe care le repetă obsesiv sub formă de „porţie pe zi”, indiferent dacă le înţelege sensul sau nu. Acest mic exerciţiu îl echilibrează atunci când se află în primejdie, deşi el nu conştientează pericolul, în general, nefiind capabil să se sperie. Excentrităţile lui sunt privite fie ca pe o glumă sau ca pe o sfidare, însă primul care este mai aproape de puterile ascunse ale lui Matty (niciodată numite pe deplin în roman, sunt doar sugerate; de pildă, Edwin şi librarul Sim Goodchild, nişte oameni simpli, cred despre Matty că e un fel de profet) este un poliţist:

– Şi, înainte să ne despărţim, spune-mi un lucru. Ai cumva vreun dar, vreo percepţie extrasenzorială, vreun al treilea ochi – într-un cuvânt, vezi? (p 82)

Stilul lui Golding este alternativ abundent în dialoguri între personaje, stil indirect liber şi, aşa cum am mai precizat, pasaje onirice şi poetice, dar şi pagini de jurnal, care surprind întâlnirile neobişnuite dintre Matty şi nişte spirite verzi şi roşii, care îi vor ghida deciziile pe tot parcursul drumului.

Partea a doua surprinde à rebours personajul Sophy, vizibilă şi prin geamăna sa, Toni, care este un fel de dublu negativ al lui Matty. Sophy este prezentată în diferite situaţii de când era mică până la adolescenţă, surprinzând devieri de comportament, traume cauzate de tatăl ei, şi dorinţa obsesivă de a deveni ciudată: „iar dorinţa ei de a fi ciudată era ca un gust în gură, foame şi sete de ciudăţenie” (p 152). Această dorinţă îşi găseşte germenii în abuzuri sexuale, violenţă fizică, manipularea pe care o exercită asupra celorlalţi. Ea este cea care plănuieşte, de altfel, răpirea lui Matty, în partea a treia a cărţii, în urma căreia Matty moare.Tot în partea a treia a cărţii, reapare domnul Pedigree care are o viziune legată de Matty. După moartea lui, are impresia că-l vede, motiv pentru care i se adresează:

Eşti un băiat ciudat, Matty, aşa ai fost întotdeauna. Ai năravul ăsta să apari din senin. Nu o dată m-am întrebat dacă tu chiar exişti atunci când nu e nimeni de faţă care să vadă şi să asculte, dacă înţelegi ce zic. (p 309)

Aluzia la opera lui Milton din titlul cărţii este o lungă meditaţie asupra haosului şi a depravării treptate cauzate de război şi efectele pe care le poate avea acesta asupra umanităţii. Comportamentul incert şi preocupările lui Matty fac din acesta un personaj excepţional, greu de încadrat într-o grilă. Nu neg că pe alocuri poate să plictisească romanul, impresie pe care mi-au confirmat-o unele pasaje mult prea explicative sau nevoia scriitorului de a lungi o scenă, însă îşi menţine forţa ei prin unele întorsături de situaţie. Cartea se lasă dezbătută abia după ce ai terminat-o.

Titlu: Beznă clară
Autor: William Golding
Traducere din engleză de Iulia Gorzo
Editura: Humanitas fiction
An apariţie: 2014