Andrei Doboș – Valea rea

res_ad570033045ba74d5732332b1b59f445_fullDupă două volume, mănăștur story și Inevitabil, în care tânărul poet , clujean prin naștere și spiritual prin iluminări treptate ( „Tu la prima ta iluminare/ când Dumnezeu a pornit un jet de iod/ în creierul tău ca o rană, p.16) și-a pus amprenta digital-rurală peste poezia contemporană, avem acum un al treilea volum de poeme, Valea rea, Cartea Românească, 2015, care confirmă tot ceea ce știam deja despre poezia sa: că este altfel, că este bună. În acest volum, își continuă investigațiile sale poetice în realitatea imediată, într-o realitate uitată, într-una visată și într-una imaginată.

Realitățile succesive locuiesc bine în poezia acestuia, o poezie când de notație aparent dezinteresată („Aici e la fel: grămezile cresc/ canalizarea drenează banii: cutii, oase de supă/ arcuri de saltea; ploaia cade/ și se transformă direct în mucegai”, Dincolo de gardul sonic, p.11), când aparent autobiografică, dar o autobiografie încărcată de vocea satului și de o spiritualitate aproape găsită (poeme ca Petunia revisited, Fata de la oraș sau Interese oculte, unul din poemele-forță ale volumului, un poem lung, tăiat în piatră magică, doar în aparență la vedere). Spre deosebire de alți poeți care sunt pe de-a-ntregul urbanizați, preocupați doar de ei înșiși și de un teritoriu mecanizat, dătător de angoase, ori sexuale, ori culturale, ori de altă natură previzibilă, Andrei Doboș încearcă o reîntoarcere în lumea satului, mai cu seamă într-un Florești semi-urbanizat, rămas parcă suspendat între două lumi, precum peisajul post-apocaliptic din Călăuza lui Tarkovski.

Senzația de post-apocalipsă, mai degrabă personală, mi-au dat-o mai multe poeme din acest volum, dar pe de altă parte o vizită în multe din locurile urbanizate cu forța în secolul trecut dovedește faptul că teritoriile acestea chiar există și oameni locuiesc în ele, oameni numai buni de transformat în ficțiune. De fapt, nici dronele, nici lumea virtuală nu îi sunt străine poetului, care le privește empatic-dezaprobator („Mutat cu toții în virtual. Orașul golit. Au rămas/ cîțiva zăpăciți pe stradă, drujbiști bătrâni/ la umbra florilor de piersic”, Aprilie, singularitate, p. 17).

Lumea satului este și ea golită de romantism, de candoare, cu toate că ceva din frumusețea ei rezistă încă în poemele lui Andrei Doboș. Tristețea tăcută, lumina, păsările, animalele („Ce este un cal?/ Ce este o vacă?”, Tat twam asi, p.15) există, dar poetul se delimitează de strămoșii lui, în chiar același poem și trage astfel o linie despărțitoare între ce a fost și ce este, iar ce este nu este chiar ceea ce trebuie. Dar poetul întreabă, se neliniștește, se nevoiește în fața lumii și vrea cu tot dinadinsul să o înțeleagă și o despartă în sute de imagini disparate, singuratice, spre a încerca să o refacă prin poezie. Dar lumea nu se lasă îmblânzită așa de ușor, la fel cum nici dragostea nu se lasă, dar: „treci/ cu imaginea ei/ ochi lăcrămoși/ de bere/ spunându-ți/ că cel mai mare păcat/ este cruzimea.” (Petunia revisited, p. 25).

Andrei-Dobos
discutiasecreta.ro

Satul, oamenii, trăirile, senzațiile amintirile, copilăria sunt prelucrate fotografic, autorul ne oferă fascicule de lumină din viață, nimic prea bine conturat, dar nici prea simplu afișat, iar aici este în fapt talentul său: acela de a ști cum să spună ce nu poate fi spus și cum să o spună fără a ieși din poezie. În acest volum cumva tematic, la care tot simt nevoia să mă întorc, fiindcă nici după câteva lecturi sucesive nu îl simt epuizat, Andrei Doboș cuprinde cam toate angoasele tânărului care nu are repere acceptate social („ Trăiesc într-un apartament la poalele dealului./ Într-un corp nesănătos, fără glorie./ Mînjit de vanitate și otrăvit,/ Renunț și turmentez./ Iubesc diversiunea,/ stau singur/ în teroare perpetuă./ La zarva lumii nu mă pot opune/ Ea intră în mine și mă amărăște./ Pentru Familie, în ocară/ trebuie să câștig/ să economisesc.”, Cântec de bun venit, p. 61), dar și angoasele, în general, ale unei lumi fără spiritualitate, îndreptată mai degrabă spre miraculosul ieftin (îndrăciții care vin la biserica unde Părintele îi face bine), o lume unde satul nu mai e chiar sat așa cum era pentru strămoși, o lume a întrebărilor fără răspuns, dar și cumva a speranței: „În corpul meu/ copilul bea o cană cu lapte,/ pisica miroase lung/ acoperișul. (Tandrețe, p. 53)

Valea rea nu este un volum pe de-a-ntregul cenușiu, nu, există și lumina găsită cu greu, există și mult umor, poetul potrivește cuvintele și cu ironie amară, se întoarce și la copilărie, și în lumea care încă nu s-a pierdut, nici măcar din punct de vedere lingvistic, prin folosirea multor arhaisme sau regionalisme care pe mine m-au încântat. Andrei Doboș dă senzația că merge cu o cameră de luat vederi și sentimente și că o plimbă atât prin lume cât și prin amintiri. Valea rea este un volum care mi-a plăcut foarte mult, cu bucăți mai pasionante decât altele, dar care rezistă la mai multe lecturi și nu își pierde farmecul nicio clipă.

Titlu: Valea rea
Autor: Andrei Doboș
Editura: Cartea Românească
An: 2015
Număr pagini: 72
Preț: 19.95 lei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.