Andrei Crăciun – Poezii pentru acea necunoscută

a intrat în forță în lumea literară. După ce a scris ani de zile reportaje, articole, editoriale publicate în multe din cele mai bune reviste, platforme și ziare românești – pe unele dintre ele le-a strâns în volumul Baricadele, editura Humanitas, 2014 – a trecut la literatură. A început cu proză și a publicat un volum povestiri, pălăria albastră și alte povestiri, , 2014 și, mai nou, i-a apărut și o carte de poeme cu un titlu foarte catchy: poezii pentru acea necunoscută, tot la editura . Trei cărți în doi ani și trei genuri diferite.

Coperta-poezii_pentru_acea_necunoscuta-Andrei_Craciun

Poezia lui este una cathartică, una care reglează trecutul și îi permite autorului să facă o radiografie poetică a unei bune părți a vieții sale. Cartea este compactă și are în centru o temă predilectă, dragostea, de obicei neîmplinită, una care provoacă tristețe și durere, dar care îi și permite îndrăgostitului să se cunoască pe sine însuși. Scriind despre iubite trecute – de fapt despre ideea de iubită, fiindcă toate iubirile lui se contopesc într-una singură, într-un flux continuu de sentimente, de amintiri, trăiri – autorul scrie de fapt despre experiențe de viață. Însă când iubești, toate celelalte lucruri din lume sunt puse între paranteze, sunt anexe ale acestei trăiri.

Volumul lui Andrei Crăciun nu este unul patetic, unul în care el și-ar plânge cumva de milă. Din contră, poetul se detașează de trecut, îl privește cu ochii celui de acum, îl preschimbă. Cele trei părți ale volumului, compuse din , singurătăți și epiloguri spun în fapt o serie de povești, fixează o serie de evenimente. Prima parte este scrisă sub forma unor epistole poetice, în care poetul rememorează diverse întâmplări și inserează, în stilul poeziei moderne, fapte diverse:

alteori mă uit la tine/ și Îl văd pe însuși/ Dumnezeu/ nu mă sperii/ nu mă revolt/ nu mă ascund// ești atât de frumoasă/ încât doar eu pot să/ înțeleg/ ești atât de imperfectă/ de parcă te-a pictat Chagall … // mă întorc la tine/ ce mai e nou prin lume?/ întrebi/ nimic îți răspund/ și te iubesc nebunește/ dești astăzi/ 8 octombrie 1931/ la 92 de ani/ a murit cel mai bătrân. Student/ un englez din Portsmouth/ fost marinar/ om/ care și-a înfruntat/ plictiseala finală/ cu Facultatea de Medicină (a patra poezie pentru acea necunoscută, pp. 14-15).

În acest stil – direct, cu versuri tăiate scurt, fără semne de punctuație -, Andrei Crăciun scrie o serie de douăzeci de poezii. Destinatarul este unul imaginar, fiindcă, așa cum am zis, nu știm exact dacă acea necunoscută este o singură femeie, sunt mai multe sau e doar o proiecție imperfectă a minții lui. Autorul preia din propria viață, sau din una posibilă, materialul din care își construiește poezia. La nivel stilistic poetul nu excelează de fiecare dată. Uneori abuzează de  comparații sau de adjective care nu și-ar avea locul (de exemplu frumoasă parcă își pierde sensul când e folosit de prea multe ori), alteori este puțin naiv. Dar aceste mici stângăcii nu dăunează prea mult volumului în sine, nu schimbă cu nimic intenția, coerența, structura per se.

Aceste poeme puteau foarte bine să fie o povestire mai lungă, dar, alegând această formă literară, poetul are libertatea de a jongla în voie cu amintiri, imagini, fragmente de dialog, creînd un volum-puzzle, pe care noi, cititorii, îl putem, mai apoi, pune în ordine. Celelalte două părți, singurătățile (unsprezece) și epilogurile (8) sunt un adagiu la povestea de dragoste din prima parte. Aici, Andrei Crăciun a fructificat și alte evenimente: călătorii, povești din viața lui, încercări amoroase, gânduri diverse:

într-o altă viață/ am stat patru ore/ pe o ploie ca în vremea lui Noe/ așteptând o altă fată să apară/ dar n-am făcut niciodată/ nicio pneumonie/ nicio meningită// șatpe ani mai târziu/ în fața casei ei mici/ am sărutat-o prima oară/ era o femeie frumoasă (prima singurătate, p. 56)

Ce surprinde la poezia lui este dezinvoltura cu care scrie, curajul de a fi onest (chiar dacă noi nu știm dacă este ceva adevărat din ce citim, la nivel de text simțim onestitatea) și de a își asuma poezia, scrisul:

eu nu sunt un martir iubito/ eu nu voi merge la război/ și nici măcar revoluție/ pe baricadă// eu scriu poezii minore/ pentru îndrăgostiți și nebuni/ e totuna// eu îi dau dreptate lui Maiakovski/ nici eu nu voi inventa trandafirul/ nici pentru mine nu există alt drum// eu am citit toate ziarele/ și toate cărțile din vremea aceasta/ eu sunt un trădător/ te-am trădat pentru o violonistă (a noua poezie pentru acea necunoscută, p. 27).

craciun
http://andreicraciun.eu

După cum observăm chiar din aceste versuri, Andrei Crăciun face și intertexte, pe care le întâlnim de-a lungul întregului volum. De fapt, prin ele comunică atât cu opere din trecut, dar introduce și o dimensiune ludică, cinică în structura textelor sale. Poezia lui nu este tocmai minoră, așa cum afirmă el, însă își recunoaște anumite limite. Nici nu cred că și-a dorit să scrie un volum care să schimbe fața poeziei moderne, pur și simplu a scris fiindcă așa trebuia să facă. Recunosc la el necesitatea de a scrie, dragostea pentru lectură (sunt nenumărate referințe livrești) și o posibilitate de autocunoaștere, poate chiar de mărturisire, nu în sens religios, fiindcă ba îl respinge pe Dumnezeu, ba îl caută, ba crede în El, ba Îl neagă, dar măcar în sens terapeutic:

am putea să scriem versuri/ să așezăm cuvinte frumoase/ în propoziții scurte pline de mister// am putea să ne luăm un pitic de grădină/ și să râdem de el/ ar fi atâtea posibilități/ dacă n-ar exista Dumnezeu// și eu voi muri încărcat cu regrete/ la Florența n-am iubit nicio femeie/ n-am provocat pe nimeni la duel/ n-am purtat haine la modă// nu știu să cânt la muzicuță/ nici la oboi/ nici la liră// și e mult prea târziu/ doamnă/ mult prea târziu// totul din nou a trecut (epilog V, pp. 88-89)

Citind volumul lui Andrei Crăciun, am avut sentimentul că văd de fapt un scurtmetraj care nu ține cont de coerență cronologică sau temporală, în care nu personajele contează, ci ceea ce pot ele să reprezinte la un nivel mai general. O cameră invizibilă se plimbă prin creierul său în căutare de imagini puternice, dar și pe străzi, prin apartamente, prin orașe din lumea întreagă și ceea ce înregistrează reprezintă de fapt ceea ce rămâne în mintea lui după ce totul devine trecut.

E treaba fiecărui cititor să pună imaginile și textele  cap la cap, să înțeleagă ce vrea din ele, să se regăsească în unele, să se amuze, să îi provoace amintiri proprii. Un lucru e sigur: nu poți să citești un volum atât de sincer, de personal, de încărcat de emoții fără să nu se aprindă ceva în tine. fără să îi provoace o rană, o durere, un moment de bucurie, o dorință. În mine, de exemplu, s-a aprins necesitatea de a face o introspecție și de a scrie.

Titlu: poezii pentru acea necunoscută
Autor: Andrei Crăciun
Editura: Herg Benet
An apariție: 2015
Număr pagini: 96
Preț: 18.00 lei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.