Alex Plescan la Open Art

Acest articol a fost publicat de Semnu' Bun pe 1.09.2015 în rubrica Repere culturale | Evenimente și are asociate următoarele etichete: , , , , , , .

911 open artVineri, 11 septembrie 2015, la Librăria Open Art, la o întâlnire cu autorul Alex Plescan. Actorul Silviu Geamănu şi pianista Ema Geamănu vă vor introduce în atmosfera volumului Scriitorul de vagoane şi alte povestiri apoape adevărate, iar Alex vă va povesti despre romanul care urmează a intra în curând în tipar. Vă aşteptăm aşadar vineri, 11 septembrie, orele 16:00, la Librăria Open Art (str. Pitar Moş nr 12, Bucureşti). Evenimentul este realizat  cu ajutorul Editurii Tracus Arte si al Librăriei Open Art. 

Alex Plescan a publicat poezie, proză şi critică literară în reviste din România (Contrapunct, Astra, Viaţă Românească, Convorbiri literare, România literară, Pro Saeculum, Antiteze) şi Statele Unite (Meridian, Agora).  În 1990 a fost co-fondator al grupului Clubul literar, sub egida căruia a funcţionat un cenaclu în Universitatea din Bucureşti (prima grupare independenţa de acest gen în perioada post-comunistă, grupare al cărei Manifest a fost lansat în România literară).
În 1993, a debutat dramaturgic la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti cu piesă Matilda (adaptare după Roald Dahl, regia Thomas de Mallet Burgess, scenografia Spiros Coscinas – primul proiect de teatru în educaţie cu participare româno-britanică şi prima piesă de un dramaturg român pusă în scenă la Bucureşti de o echipa londoneză). 
Ultimele sale apariţii editoriale sunt Scriitorul de vagoane şi alte povestiri aproape adevărate (Tracus Arte, 2014) şi Clubul literar – versuri (Tracus Arte, 2015, alături de Fevronia Novac şi Andrei Zlatescu). Aceste două volume se bucură de excepţională contribuţie ideatică şi grafică a Cristinei Silaghi, artist, teoretician, doctor în istoria artei. profesor şi incomparabil prieten apropiat.
Alex Plescan a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (secţia română-spaniolă) în anul 1992 şi are studii de jurnalism. A primit numeroase premii şi ditinctii pentru proză şi versuri, iar unul ditre documentarele la care a lucrat că productor a fost nominalizat în 1998 printre cele mai bune programe TV din lume la Festivalul de la Monte Carlo.
În 1999 Alex s-a stabilit în Christchurch, Nouă Zeelandă, unde lucrează în domeniul relaţiilor comerciale de-a lungul Insulei de Sud. Nu îl deranjează pescuitul, bărcile cu motor, tenisul, grădinăritul sau gătitul, dar  pasiunile cu adevărat serioase sunt copiii Alex Jr, Andrew şi Nadia.
Alex Plescan se consideră un cetăţean al ficţiunii universale, un gânditor în engleză, dar un povestitor în română.
 
Pagina de facebook si detalii despre continutul volumului aici – Scriitorul de vagoane
 
Silvia Geamănu este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, laureată a unor concursuri naţionale şi internaţionale de pian. A susţinut recitaluri instrumentale şi camerale în ţară şi în străinătate (Franţa, Germania, Grecia, Italia, SUA, Belgia). A colaborat cu dirijori importanţi că: Paul Popescu, Ovidiu Bălan, Dorin Frandes, Romeo Rimbu, Matei Corvin, Radu Postăvaru, Gheorghe Costin, Cristian Brâncuşi şi Jean-Claude Dodin etc.
 
Silviu Geamănu este actor la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti, cunoscut publicului cinefil pentru rolurile din Weekend la mare, Despre alte mame, Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăşi, frumoasă e viaţă!, Restul e tăcere, Filantropica, E pericoloso sporgersi etc.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.