Lansare „Evreii şi cuvintele” de Amos Oz şi Fania Oz-Salzberger

Miercuri, 21 octombrie, ora 19.00 vă aşteptăm la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Madeea Axinciuc, Andrei Oişteanu şi Andrei Cornea prilejuită de lansarea cărţii Evreii şi cuvintele, un eseu inedit semnat de Amos Oz şi de fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger. Moderatorul acestei seri va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

oz

Alternând comentariul textelor sacre evreiești cu analiza fină şi plină de umor a istoriei acestui popor aflat într-o eternă chestionare a propriei identităţi, a naturii legăturii omului cu Dumnezeu şi a relaţiei dintre oameni, volumul Evreii şi cuvintele aduce la lumină, cu farmec şi elocinţă, povești uitate din Marea Istorie.

Sub forma unui eseu care are la bază un dialog între Amos Oz și fiica sa, Fania Oz-Salzberger, volumul de faţă pune de fapt problema identităţii evreieşti, demontând clişee şi preconcepţii şi sintetizând câteva dintre trăsăturile esenţiale ale istoriei evreilor. Minuţios documentată, cartea nu devine greoaie datorită supleţii argumentării şi ideilor, condimentate cu un umor savuros: fie că este vorba despre figuri exemplare de rabini, despre o istorie a personajelor feminine din Biblie sau potenţialul autor feminin al Cântării Cântărilor, ori despre importanţa educaţiei şi iniţierii timpurii a copiilor în tainele textelor sacre, ea păstrează aceeași formulă alertă şi palpitantă până la sfârşit. Diversitatea informaţiilor, paginile scrise cu o atitudine lipsită de înverşunare fac din Evreii şi cuvintele o lectură esenţială nu numai pentru cei interesaţi de istoria şi înţelepciunea evreiască, ci şi pentru cititorii pasionaţi de eseuri culturale care păstrează balanţa între efervescenţa ideilor şi exprimarea ponderată a acestora.

„O carte originală şi cutremurătoare, Evreii şi cuvintele reuşeşte să adune laolaltă mai mult de cinci mii de ani de rugăciuni, cântece, povești, dispute, elogii, blesteme și glume în geamantanul unei cărţi subţiri, palpitante de… ce anume? Istorie? Antropologie? Critică literară? Teologie? Toate acestea și chiar mai mult. Este o carte minunată.“ Jonathan Safran Foer, autorul bestsellerurilot Totul este iluminat şi Extrem de tare şi incredibil de aproape

AMOS OZ (n. 1939) este cel mai important prozator și eseist israelian. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă şacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). După succesul internaţional al romanului Soţul meu, Michael (1968; Humanitas Fiction, 2013), scriitorul continuă să publice cărţi de ficţiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Muntele Sfatului Rău (1976; Humanitas Fiction, 2012), Sumki (1978; Humanitas Fiction, 2014), Odihnă desăvârşită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), Să cunoşti o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunţi: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995; Humanitas Fiction, 2013), Aceeaşi mare (1999), Poveste despre dragoste şi întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viaţă şi moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009), Scene de viaţă campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011), Între prieteni (2012; Humanitas Fiction, 2014), Iuda (2014). Semnează eseuri literare, culturale şi politice, cele mai cunoscute aflându-se în Cum să lecuieşti un fanatic (2006; Humanitas Fiction, 2011). În 2012, publică împreună cu fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul Evreii şi cuvintele. Opera sa e tradusă în peste 40 de limbi. Printre cele peste 30 de premii şi distincţii primite de autor se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Heinrich Heine (2008), Premiul Franz Kafka (2013).

Lasă un semn

Comentariu

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ ADLITTERA (A.E.C.A.) este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.