„Literatură română este vie şi valoroasă” – Jan Cornelius [interviu]

Am avut un vis. Se făcea că stăteam împreună pe o bancă într-un parc și vorbeam despre păsări migratoare. Mi-ai simțit sfiala și m-ai întrebat ce vreau să știu, mai exact. Ți-am spus că aș dori să fac un interviu cu tine dar mi-era teamă de un refuz. Dacă ai fi accepat urma să pun prima întrebare. Te-ai uitat la dunga blugului și ai încrețit sprâncenele.

Cum să încep? am bălmăjit. Cu mai mult umor, ai oftat, de parcă ți-ai fi ținut respirația până atunci.

Am bușit în râs amândoi și mi-a zburat visul. 

Am planat printre memoriile tale afective și în toate poveștile se regăsește sarcasm, ironie fină, ironie aspră, autoironie, batjocură, persiflare, împunsături și ciupeli. Aveai 27 ani când ai plecat singur din România. Te-a urmărit chestiunea asta (mai de aproape sau mai de departe) când ai scris cartea?

Jan Cornelius: Aşa este, dragă Ciprian, umorul ţine de fiinţa mea, însă asta nu înseamnă nicicum că trăiesc într-o veselie continuă, sărind sprinţar de colo-colo într-un picior, dimpotrivă, am adesea gânduri mai negre decât smoala şi tăciunele laolaltă. Dar vorba aia, râsu’ plânsu’, mă şi distrez în sinea mea, văzând ce se întâmplă în jurul meu şi am un sentiment foarte plăcut, când reuşesc să-i fac pe alţii să râdă. Asta mi se pare o formă extraordinară de comunicare. Să iei ceva în derâdere, să râzi împreună cu alţii de ceva este şi una din formele cele mai puternice de solidaritate. Asta s-a văzut şi acum citind lozincile la formidabila mişcare actuală de protest din România, pentru care toată Europa progresistă vă, mai bine zis ne admiră. Lozincile acelea pe care citindu-le mori uneori de râs, exprimă de fapt disperare extremă şi revoltă.
Atunci când scriu, umorul, deci ironia, persiflarea, slapstickul sunt modalităţi de a nu-mi plicitsi cititorii, le folosesc instinctiv, spontan, chiar şi atunci când vorbesc despre experienţe amare, altfel n-aş putea povesti. Umorul, cu toate variaţiile sale, a fost întotdeuana un mod de trăire în România. Ziceam nu demult că absolut toţi românii sunt născuţi cu simţul umorului, cu excepţia a câteva sute de mii sau milioane. Cine-l are îl are, şi cine nu, îl caută degeaba.

La evenimentul de lansare al cărţii (Târgul Gaudeamus, 2016), a spus că i-a plăcut ironia ca formă estetică pe care ai folosit-o în scopul ridiculizării disimulate.

Jan Cornelius: Da, a spus că pe el l-a amuzat foarte tare cartea şi că n-a putut s-o lase din mână, până n-a terminat-o. Că a râs tare citind-o, deşi el când citeşte, n-o prea face, râde mai curând pe sub mustaţă, atunci când o are. Asta m-a bucurat desigur peste măsură, ca şi faptul că Andrei Pleşu sau au zis că s-au distrat copios citind cartea. O laudă valorează înzecit, dacă vine de la cineva pe care-l admiri. Vreau să mai spun că Mircea Cărtărescu a mărturisit că n-a reuşit să afle niciodată cine sunt ăia care inventează bancurile, dar că citind cartea asta şi-a dat seama, cum că eu aş fi unul dintre aceia. Nu vreau să mă pronunţ în această privinţă, prefer anonimitatea.

Cartea mi-a trezit foarte multe amintiri haioase, chiar dacă unele au fost pe punctul de a atinge ridicolul, iar altele nebunia şi inconştienţa. Crezi că bancurile de pe vremea lui Ceaşcă erau mai bune decât cele de azi?

Jan Cornelius: Nu, nu cred că bancurile pe timpul lui Ceaşcă erau mai bune. Dar existau o groază de bancuri politice excelente, care se refereau la dictatura în care trăiam, la Ceauşescu. Circulau de numai, numai, cu toate că erau strict interzise şi riscai ca unul, care chipurile râdea admirativ, să te toarne la Securitate. Restul bancurilor erau la fel de bune cum sunt şi astăzi. Interesant este că bancurile politice de mare clasă apar întotdeauna într-o perioadă când oamenii sunt cătrăniţi rău, disperaţi şi își doresc o schimbare radicală a situaţiei.  Şi, repet, lozincile de la protestele actuale sunt, în mare parte, o nouă formă extraordinară de bancuri. A se observă şi amestecul românei cu engleza, ca sursă nesecată de calambururi.

Ai scris cărţi pentru copii şi pentru adulţi, ai tradus în limba germană proză românească, dar „Eu, Dracula şi John Lennon” este prima carte în limba română. În 2013, această a apărut în limba germană cu un alt titlu. Cum a fost receptată de nemţi?

Jan Cornelius: A fost primită foarte bine. Nemţii au şi ei problemele lor, am putea spune, care sunt de altă natură, decât a se ocupă de absurdul de azi din România şi de trecutul comunist al acestei ţări. O carte despre Berlin, Paris sau München ar atrage mai mulţi cititori decât una ca cea pe care-am scris-o eu, am putea spune. Asta e adevărat şi totuşi nu. Trăim în Europa şi suntem cu toţii legaţi unii de alţii şi cartea se ocupă de asta, pentru că naratorul pendulează între Est şi Vest. La lecturile publice se văd cel mai bine reacţiile, cum e receptată cartea. Am fost invitat la zeci de lecturi şi am avut parte de zâmbete şi râsete în hohote, dar şi de discuţii serioase despre fondul amar al cărţii. Berliner Zeitung a scris că ar fi cea mai veselă carte cu fond serios a primăverii din 2013 – atunci a apărut – iar „Düsseldorfer Express” a scris că această carte contribuie mai mult la dialogul şi înţelegerea între Est şi Vest decât toate dezbaterile din Parlamentul german.

Apropos, eşti apropiat de literatura română contemporană? Cum o vezi?

Jan Cornelius: Sunt foarte apropiat de literatura română contemporană, m-am apropiat de ea tot mai mult în ultimii anii. Am tradus în germană diferiţi autori români apropiaţi mie, de pildă pe Dan Lungu, Matei Vişniec, iar acum îi traduc pe Florin Lăzărescu şi în germană. Şi, în afară de asta, am mai tradus recent „Ivan Turbincă” de Ion Creangă. Ah da, era cât pe-aci să uit un autor formidabil de apropiat mie, şi anume pe Jan Cornelius, căruia i-am tradus cartea „Eu, Dracula şi John Lennon”.
Văd literatura română că pe o literatură, în mare parte, foarte vie şi valoroasă, dacă o comparăm cu literatura, în parte repetitivă şi obosită a Vestului. E foarte greu pentru literatura română să pătrundă pe piaţă de Vest, pentru că vorbim de o ţară mică, la marginea Europei. Dacă privim România de aici din Vest, există acolo fenomenul Cărtărescu, un enorm de important scriitor pentru literatură mondială, dar aşa cum o repetă chiar el mereu, în jurul lui nu este un mare hiat, ci dimpotrivă o literatură diversă şi fascinantă, căci un scriitor îl condiţionează pe celălalt. Eu mă angajez aici unde şi cum pot pentru literatură română, am prezentat autori români în turnee de lectură în spaţiul german, în mass media germană, la târguri de carte, îi pomenesc când şi unde am ocazia. Cred că autorii români ar avea un mai mare succes internaţional, dacă s-ar susţine mult mai mult reciproc şi ar sublinia apartenenţa lor la o literatură contemporană comună.

Publici din nou în limba germană, în februarie a.c. Ne spui câte ceva despre asta?

Jan Cornelius: Am publicat zilele acestea cartea „Chaplin wird Zweiter” la Berlin. „Chaplin iese al doilea”. Este o carte despre un tip care fuge din absurda Românie şi aterizează la Düsseldorf, pe un fel de corabie a nebunilor. Cine e normal pe lumea asta? Dacă ne uităm mai atenţi în jurul nostru, răspunsul va fi negreşit: nimeni, în afară de mine. Asemănările cărţii cu realitatea sunt mai mult sau mai puţin întâmplătoare. Cartea se ocupă tangenţial şi de relaţia între film şi realitate. Filmul se inspiră din realitate, dar şi realitatea se inspiră din film şi se străduieşte să-l imite. „Fiecare ar vrea să fie Cary Grant. Chiar şi eu aş vrea să viu Cary Grant”, a spus Cary Grant.

Ultimele două întrebări sunt pentru abonaţii revistei: ce titluri ai recomandă unui tânăr care vrea să citească şi ce-ai recomandă pentru lectură unui tânăr care vrea să scrie?

Jan Cornelius: Nu aş face diferenţă între aceste două categorii, un scriitor bun a fost întotdeauna înainte de asta un cititor pasionat, unul care înghiţea şi încă înghite cărţile, cu o poftă de lectură enormă. În ce priveşte literatura contemporană, l-aş sfătui pe fiecare să se ducă la librărie şi să aleagă ce-i place, răsfoind şi aruncând o privire într-o carte sau alta. Şi l-aş mai sfătui să citească recenziile de carte din „Observator cultural”, „Dilema veche”, „România literară”, revista timişoreana „Orizont”, sau, pe plan internaţional, din „New York Review of Books” şi altele. I-aş mai sfătui pe toţi cei cărora le plac lucrurile esenţiale povestite cu umor,  să-i citească sau recitească neapărat pe genialii clasici români Caragiale – „Momente şi schiţe”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” -, şi Ion Creangă, „Povestea poveştilor” şi „Ivan Turbincă”.


Despre carte:

Recompunând traseul biografic al autorului într-o suită de 51 de anecdote, cartea are în centru spectacolul lumii — hilar, plin de surprize, adesea absurd. După ce îşi petrece copilăria şi o bună parte a tinereţii în Banatul natal, Jan Cornelius fuge în 1977 în Germania. Viaţa cotidiană în comunismul românesc, în capitalismul occidental şi apoi în societatea globală de azi ne este prezentată prin filtrul unui narator ale cărui vervă satirică şi haz burlesc înseninează chiar şi momentele de tristeţe. Primită călduros de critică la apariţia ediţiei germane din 2013, cartea poate fi citită ca autobiografie ficţionalizată, ca roman picaresc modern sau ca istorisire umoristică a vremurilor recente.

„Pe Jan Cornelius îl ştiam ca pe unul dintre cei mai înzestraţi traducători de literatură. Când i-am citit cartea, am descoperit cu plăcere un autor melancolic şi totodată plin de umor, care se apleacă asupra peisajului românesc cu atenţie şi tandreţe, dar şi cu luciditatea şi spiritul critic ale unui adevărat scriitor.“ – Andrei Pleșu

„Cornelius este un elev al lui Eugen Ionescu şi Hrabal, ba mai mult de-atât: al lui Hašek. După cum se ştie, acesta din urmă a fost părintele bravului soldat Švejk. Se vorbeşte în carte şi despre lucruri amare: psihiatrie, Securitate… În cele din urmă, reţeta lui Cornelius împotriva fundăturilor şi a dictatorilor este călăritul fără cal. Clovnescul. Asta ajută, atât în Est, cât şi în Vest.“ – Berliner Zeitung


Despre autor:

Jan Cornelius, scriitor de limbă germană originar din România, traducător şi publicist, s-a născut în 1950 la Reşiţa. A studiat franceza şi engleza la universităţile din Timişoara, Düsseldorf şi Stirling (Scoţia). După ce a părăsit România în 1977, s-a stabilit la Düsseldorf, unde a lucrat câţiva ani ca profesor de liceu. A publicat în Germania numeroase cărţi de proză satirică, volume pentru copii, poezii, eseuri despre literatura modernă. A colaborat la reviste satirice germane şi elveţiene şi a scris comentarii despre cultura modernă şi piese radiofonice pentru posturile de radio naţionale din Germania şi Elveţia. În România, a publicat comentarii despre literatură în Observator cultural, Dilema veche şi România literară. A tradus în limba germană şi a prezentat în lecturi publice diverşi scriitori români contemporani, printre aceştia numărându-se Dan Lungu şi Matei Vişniec.


Autor: Jan Cornelius

Titlu: Eu, Dracula și John Lennon

Subtitlu: Povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și în mirificul Occident

An aparitie: 2016 Ediție: I

Pagini: 212 Format: 13×20 cm

ISBN: 978-973-50-5487-8


Programul evenimentelor de prezentare a cărții

25 februarie, ora 17:00, în Brasov, Librăria ; prezintă

26 februarie, ora 16:00, în Sibiu, Librăria ; prezintă

28 februarie, ora 19:00, în București, Librăria Humanitas Cișmigiu; invitați: Mircea Cărtărescu, și

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ciprian Burcovschi
Columnist & consultant editorial

este fondatorul AdLittera PRO-CSR și făurar de platforme culturale experimentale. Specialist în comunicare vizuală, Ciprian este implicat în mai multe programe socio-culturale. Îi plac oamenii care vor ceva de la viață și care doresc să lase ceva bun în urma lor.

Număr articole publicate : 62