De multe ori, stau și mă întreb de ce nu ajunge poezia contemporană românească la un public mai larg. Unii spun că poeții se citesc doar între ei. Nu pot să îi contrazic, pentru că lansările de carte reunesc mereu cam aceeași oameni. Cel puțin asta se întâmplă în Capitală. Alții invocă lipsa rimei, ritmului, dar și tematica excesiv cotidiană. Ca să nu mai vorbim despre biografismul care abundă în multe dintre textele de azi. Poți să îi acuzi pe toți aceștia că nu încearcă să digere poezie contemporană? Poți să îi convingi că poezia scoate ce e mai frumos din individ? Mă aflu cumva în postura candidatului la președinție care încearcă să-i aducă de partea sa nu pe cei din electoratul adversarului, ci pe cei indeciși, pe cei care au nevoie de îndrumare. Și nu mă refer la campania electorală actuală, ci la o confruntare ipotetică în care politicianul – în cazul ăsta poetul și jurnalistul cultural – încearcă, cu argumente originale și cu exemple palpabile, să îi convingă pe cei care citesc de obicei să încerce și alți poeți în afară de Eminescu, Bacovia sau Blaga. Desigur că pentru asta e nevoie și de o promovare sănătoasă în social-media, dar și de autori care să nu mai strâmbe din nas atunci când vine vorba de recenzii scrise de contributorii revistelor online de profil. Oare putem să ne gândim pentru câteva clipe la reviste precum Bookaholic, Bookblog sau SemneBune și să uităm de România Literară? Având aceste ipoteze în minte, mi-am propus să vă recomand un volum de poezie scris – în opinia mea – pentru un cititor sensibil și nu respectând un barem pentru premiile Uniunii Scriitorilor sau al unei reviste dintr-un sat de câmpie.
Mircea Bârsilă, căci despre el este vorba, face parte din mult apreciata Generație ’80, promoție care a dat literaturii române scriitori precum Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coșovei sau Mariana Marin (asta pentru a mă referi în special la poezie). A publicat mai multe volume, printre care amintim Obrazul celălalt al lunii (1982), Scutul lui Perseu (1993) și Monede cu portretul meu (2009). De asemenea, autorul a fost tradus în franceză, sârbă, germană, italiană, engleză și turcă.
Volumul Viața din viața mea (Editura Cartea Românească, 2014) vine ca o gură de aer peste acest monolit biografist citadin (Berceni, Rahova, Copou etc.), care pare să sufoce piața de poezie. Această abordare etanșă, în care atât generațiile mai vechi, cât și aspiranții în ale poeziei par a se fi cufundat, este cumva fisurată de poeți precum Matei Hutopilă (mai ales în volumul Copci, Casa de Editură Max Blecher, 2011,), flăcăul neaoș pierdut printre rafturile de la Massimo Dutti, dar și de Marius Ștefan Aldea, cu noile sale texte, pe care le-am ascultat la Institutul Blecher, ediția a 91-a. Iată că și vocea lui Mircea Bârsilă gravitează între binefacerile orașului și miracolul mereu redescoperit al lumii simple, elementare (Ioan Pop, coperta a IV-a). De aici până la revizitarea copilăriei nu mai este decât o treaptă, pe care poetul este dispus să o coboare cu fiecare ocazie ce i se arată.
nici nu bănuiești cât de mult îmi placi,
când te dezici, în nopțile înlunate, de esența ta eteroclită
orașule ars de atâtea ori
din temelie și care ne iei pe toți drept ostaticii tăi. (Chipuri amestecate, p.7)¨Când eram copil,
Vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam
Ca un copil, dar când m-am făcut mare
Am lepădat ce era copilăresc.” (Scrisoare către Sfântul Pavel, p.11)
Și cum nicio revizitare nu poate exista fără un dram de nostalgie, nici poezia lui Mircea Bârsilă nu face excepție în acest sens. Autorul gorjean aduce prospețime în versul său, chiar și atunci când încearcă să izoleze poezia prin definiții surprinzătoare, de o gingășie aparte. În versurile de mai jos, vedem cel mai bine opoziția dintre urban și rural.
(…) iar poezia,
regresând mereu, a ajuns un pui de cireș în apropierea unei
spălătorii de mașini și unde seamănă, în timpul iernii,
o sobă în care flăcările nu mai îndrăznesc
să-și învețe fiicele să danseze; (Strada pe care locuiesc, p.19)
Revenind la discursul de la începutul acestui material, nu pot să nu remarc importanța unor imagini ce scot în evidență meșteșugul poetic, pe care îl regăsim în cartea Viața din viața mea.. Viața din viața mea poate fi însăși poezia, dar, la fel de ușor, poate să reprezinte și o nouă vârstă poetică, în care moartea este tratată doar ca un tovarăș de drum, nicidecum repudiată. Viața din viața mea nu poate fi învățată la niciun atelier de scriere creativă. Viața din viața mea poate sau nu poate să iasă (vreodată) la suprafață deoarece nu mă mai tem de moarte.
în această privință
sunt aidoma unei capre sălbatice
lăsându-se mângâiată
de un ascet cu plete și ochi albaștridupă o îndelungată
muncă de îmblânzire.(În această privință, p.85)
–
Viața din viața mea
Mircea Bârsilă
Cartea Românească, 2014
–
surse foto: emag.ro, sbschools.org, sorindanut.deviantart.com
