Revista presei culturale – 30-06-2014
Cum a evoluat romanul din secolul 17 până azi, adolescenţii nu au nevoie de finaluri fericite, spun unii scriitori, creatoarea lui Harry Potter a scris un roman poliţist, cum ne influenţează celebritatea lecturile şi trei volume despre jurnalismul lui Gabriel García Márquez – acestea sunt informaţiile pe care le-am reţinut astăzi din presa literară a lumii.
Pe huffingtonpost.com găsiţi un articol intitulat What’s New with Novels? În sfârşit, cineva care nu prevesteşte moartea romanului, mi-am spus. Şi recomand articolul pentru că oferă o perspectivă interesantă asupra genului, dinspre începuturile lui spre zilele noastre. Porneşte cu definiţia dată romanului în 1755, de Samuel Johnson, critic literar şi scriitor: „O poveste, de obicei, de dragoste”. Ne este oferită apoi şi o definiţie mai complexă, tot din acea perioadă, după care ni se dau câteva detalii şi exemple despre cum a evoluat romanul, astfel că ajungem la unele scrieri din 2013 şi 2014. O idee interesantă, pe care zic să o citiţi.
**
Doi scriitori contemporani – unul britanic, unul canadian – au declarat recent că adolescenţii şi copiii nu au nevoie de cărţi cu finaluri fericite. Cei doi sunt citaţi într-un articol de pe The New Zealand Herlad – nzherald.co.nz -, unde sunt prezentate împrejurările în care cei doi au făcut aceste declaraţii. Unul dintre ei este Kevin Brooks, scriitor britanic care a câştigat cel mai cunoscut premiu pentru literatură adresată copiilor, cu romanul intitulat The Bunker Diary, roman care îl prezintă pe un băiat ţinut închis într-un buncăr şi a cărui publicare i-a fost refuzată timp de zece ani, „din cauza lipsei de speranţă” din carte. Brooks spune că există o şcoală de gândire potrivit căreia, indiferent cât de întunecată ar fi o poveste, trebuie să ofere cel puţin un element de speranţă. Numai că el nu consideră că adolescenţii ar trebui păcăliţi cu speranţe artificiale. Mai multe despre acest subiect în articolul amintit, pe care îl recomand pentru că oferă un foarte bun subiect de dezbatere. Sau măcar de meditaţie.
**
La capitolul noutăţi recomand astăzi recenzia noului roman semnat cu pseudonim de J. K. Rowling. Creatoarea lui Harry Potter a scris, de data aceasta, un roman poliţist, The Silkworm, a cărui recenzie o găsiţi pe The New York Times – nytimes.com. Cât de obiectivă poate fi recenzia unui volum semnat de cineva atât de cunoscut şi de admirat ca J. K. Rowling, chiar dacă e publicat sub pseudonim? Ei bine, se poate. O să vedeţi dacă veţi citi articolul despre care tocmai vă spun. Nu voi intra în detalii, mai zic doar că romanul are în centru dispariţia unui scriitor, iar titlul este o metaforă, viaţa unui vierme de mătase fiind un simbol pentru scriitor, care trebuie să treacă prin agonie, până să dea ce are mai bun. Vom vedea acest roman tradus la noi în curând? Eu cred că da…
**
Şi, pentru că tot a venit vorba despre influenţa pe care o are celebritatea asupra aprecierii obiective a unei cărţi, tot de pe The New York Times – nytimes.com – mi-a atras atenţia articolul cu titlul When We Read Fiction, How Relevant Is the Author’s Biography? În fiecare săptămână, doi scriitori dezbat în publicaţia amintită o problemă legată de lumea literară. De data aceasta, cum spune titlul articolului, ni se vorbeşte despre felul în care ne este influenţată lectura de ceea ce ştim despre autorii unor cărţi. Din păcate, spune unul dintre semnatarii articolului, vieţile scriitorilor de astăzi sunt banale, comparativ cu cele ale autorilor de cândva. Mai puţine rivalităţi între ei, mai puţine discuţii iscate de aşa ceva, mai puţine probleme generate de lipsa unui job şamd. În plus, biografiile scriitorilor contemporani nu mai pot fi condimentate cu schiţe ale scrierilor, cu notiţe, ciorne, manuscrise, pentru că, acum, toate acestea pot să dispară cu o singură mişcare a mouse-ului. Lucru care se întâmplă şi cu corespondenţa dintre scriitori, care acum se poartă prin email şi care nu este arhivată şi păstrată, spre a fi apoi publicată. Dar mai multe despre toate acestea în articolul de pe nytimes.com.
**
Închei cu o recenzie pe care am găsit-o pe bostonreview.net, recenzie ce poartă titlul Cultural Cannibal. The Journalism of Gabriel García Márquez. Autoarea scrie despre cum a cumpărat dintr-o librărie din Buenos Aires, cu o oarecare îndoială, trei volume în care este prezentată activitatea de jurnalist a celebrului scriitor. „În ţările vorbitoare de engleză, Gabriel García Márquez este cunoscut pentru romanele lui dense, descriptive, dar ca jurnalist a fost amuzant, fermecător şi uşor bizar. Tânărul García Márquez devora tot ce îl înconjura. Totul era materie primă pentru articolele lui – filmele făcute după Faulkner, nudismul, urşii dansatori, litera x, femeia pe care a văzut-o într-o cofetărie şi care se poate să fi fost „cea mai urâtă pe care am văzut-o vreodată sau, dimpotrivă, derutant de frumoasă.” Asta ni se spune pe la începutul recenziei, care continuă cu foarte multe detalii şi care ne dezvăluie un García Márquez pe care nu neapărat îl cunoşteam. Interesant. De citit. Sper că vom vedea şi aceste trei volume traduse la noi.
Aceasta a fost revista presei literare internaţionale, sper că v-am oferit cel puţin teme de meditat dacă nu idei de lectură pe plajă sau pe unde vă faceţi vacanţele. Până data viitoare, să aveţi o vară cu soare şi cărţi bune.
