Povestile lui Mircea Diaconu

DSCF8419

Mi se întâmplă din ce în ce mai frecvent să mă gândesc la sincretism, având ca punct de plecare literatura contemporană. Proiecțiile mele nu sunt întotdeauna la nivelul realității din teren. Ba mai mult, lucrurile par să meargă într-o direcție incertă, din simplul motiv că se pornește de la ideea de a mixa – fără o abordare sistemică – literatura, muzica, teatrul sau artele vizuale. Desigur că putem alege orice combinație între elementele de mai sus, pentru a demonstra că sincretismul este un scop în sine și nu un loc de joacă, un loc pentru experiment. Și mai e ceva: modul de a face reclamă de dragul reclamei şi self-PR-ul în exces. Şi totuşi, lupta nu este întotdeauna pierdută.

Un exemplu recent îl reprezintă întâlnirea cu , de la Librăria Mihail Sadoveanu din Capitală, întâlnire ce a avut loc miercuri, 19 februarie (a.c). Am spus şi nu am spus actorul, profesorul, ministrul sau scriitorul. Am ales această formulă, cu toate că gazda evenimentului, o doamnă librar de modă veche, a încercat să dea lansării un aer ceremonios şi sacru. Din fericire, nu a respectat cutuma casei, fiind însoţit în acest demers de , moderatorul evenimentului (Observator Cultural & Bookaholic).

Astfel, lansarea romanului La noi, când vine iarna, reeditat de Polirom în 2013 s-a poziţionat încă de la început în zodia poveştilor, evitând acele zone neplăcute de emfază. Mircea Diaconu și-a amintit cum a reuşit să îşi publice romanul în 1980 la Editura Ion Creangă, după ce fusese refuzat inițial de Cartea Românească. Acesta a mai vorbit şi despre faptul că volumul a fost ambalat sub forma unei cărţi pentru copii şi tipărit în 180.000 de exemplare.

DSCF8408

 

a adus în discuţie mesajul cărţii, şi anume faptul că istoria se vede altfel prin ochii unui copil, chiar şi în perioada neagră a comunismului (cu precădere anii ’50). Jurnalista a vorbit și despre mecanismul de recuperare a memoriei, provocându-l pe Mircea Diaconu să vorbească despre câtă ficțiune și câtă realitate găsim în roman. De aici au pornit discuții despre modul în care au perceput rudele actorului cartea, dar și despre schimbarea numelor personajelor la sugestia mamei. Nu au lipsit nici anecdotele.

În continuare, Mircea Diaconu a ținut să precizeze că anii ’80 au fost mult mai răi decât anii ’50 în România, din pricina rafinării metodelor de terorism uman. Au urmat istorisiri despre literatură și boală, autorul mărturisind că a scris La noi, când vine iarna dintr-o răsuflare şi pentru prietenii săi.

De asemenea, am aflat că romanul său nu este unul autobiografic, fiind vorba doar moduri în care poate fi percepută realitatea. Mircea Diaconu consideră că pentru a scrie romane autobiografice, un autor trebuie să aibă o părere foarte bună despre el. Actorul a vorbit și despre nevoia de liniște pentru a putea scrie, dar și despre faptul că în perioada comunistă se putea trăi din scris. Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de autografe, dar şi cu discuţii relaxante între autor şi cititorii acestuia.

În curând, veţi putea citi pe SemneBune o recenzie a cărţii La noi, când vine iarna, dar şi un interviu cu Mircea Diaconu.

– foto: SemneBune

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andrei Zbîrnea

Avatar
Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010.