Dragostea față de pământ a fost o temă recurentă în literatura română și se pare că a reprezentat subiect de roman și în literatura americană. Scriitura lui Pearl S. Buck aduce, cumva, cu naturalismul lui Zola și cu strângerea din dinți a lui Steinbeck. Pearl S. Buck a locuit o vreme în China, întrucât părinții au plecat ca misionari în acea parte a lumii. După ce termină liceul din Lynchburg, Buck revine în țara marelui Zid Chinezesc și intră în cercurile literare ale vremii. În 1934 se căsătoreșe și nu se va mai întoarce acolo; scriitoarea va rămâne influențată de stilul de viață și de cultura chineză. Impactul culturii chineze va fi evident când aceasta publică în 1931 romanul intitulat Ogorul. Șase ani mai târziu, a apărut și ecranizarea acestuia. În 1938, Buck primește Premiul Nobel pentru Literatură, publicând în total, de-a lungul vieții, șaptezeci de cărți. Stilul lui Pearl S. Buck a fost ”traumatizat” de viața pe care aceasta a dus-o în China, și acest lucru este destul de evident, având în vedere tradițiile, viața în societate și viața privată a unui cuplu de țărani. Ceea ce m-a frapat însă a fost simplitatea, acea simplitate străvezie a cuvintelor; dincolo de cuvinte rămânând imaginile țesute parcă pe un evantai. Dacă aș fi făcut abstracție de numele chinezești ale personajelor și de alte detalii specifice Chinei, m-aș fi gândit la o frescă interbelică din mediul rural românesc.
Ogorul pare să fie, în cele 328 de pagini, o carte dură despre viață. soartă, inteligență neșlefuită și dramă. Personajele sunt foarte bine creionate, fiecare reprezintă un simbol prin atitudine și gânduri, prin greșeli și strădanii. Cartea este developată în alb-negru, nimic nu aduce curcubee în ochii cititorului, însă forța, dinamismul cu care lucrurile se petrec, activitatea nesfârșită a oamenilor de la țară și nivelul de trai la limita subzistenței, ambițiile și veșnicele prostii ale tinereții, toate acestea alcătuiesc o realitate trasată în cărbunele cel mai negru.
Wang-Lung este personajul principal al romanului, un țăran născut sărac, în mizerie, analfabet, și dotat cu o infimă inteligență nativă. Această mică doză de inteligența îl va ajuta să iasă din situații limită, în a-și salva familia de la foamete. Interesant mi se pare începutul și decizia de a se însura. În ciuda faptului că nu-l ajută fața prea mult și nici situația materială, Wang-Lung își dorește o femeie frumoasă drept soție, dar cum statutul său în societate nu-i oferea privilegiul de a-și alege consoarta, îi este dată o sclavă crescută în cel mai impetuos palat din Anhui. Aici, Buck a trasat iarăși un detaliu specific societății chineze: femeia era bună doar ca să aibă grijă de casă, de soț, și de copii. Era ”datoare” soțului să procreeze cât mai mult, căci doar așa neamul se putea mândri. Vă sună cunoscut, nu-i așa?
Soția lui Wang-Lung, O-lan, este, în ceea ce mă privește cel mai puternic personaj din roman. Conștientă că nu este deloc o femeie frumoasă, învățată să fie supusă bărbatului, aceasta este un personaj cheie în toată acțiunea romanului. Neobișnuit de tăcută pentru o femeie, O-lan își va dovedi în timp iscusința și devotamentul față de Wang-Lung, chiar și când acesta îi va greși. O-lan este menită să sufere și să îndure cu stoicism tot ceea ce i se oferă. Sărăcia în care este forțată să trăiască devine pentru ea un mod de viață pe care îl prețuiește, așa cum se regăsește fără să comenteze în statutul de slugă a casei. Pioșenia femeii capătă dimensiuni paroxistice, nici atunci când naște cei cinci copii nu dorește să aibă pe nimeni s-o îngrijească. Naște, în mizerie, pe pământul din colibă, în tăcere, scoțând gemete înfundate, retezate parcă. Femeia consideră că a fi văzută de soț născând i se pare un lucru necuviincios, menit să stârnească dezgustul soțului. Wang-Lung, tânăr fiind, se simte special alături de această femeie deloc atrăgătoare, care însă îi răspunde cu înțelepciune și care îl urmează ca un câine credincios.
Viața va face în asemenea fel încât Wang-Lung să se îmbogățească, deși, sub straiele de calitate și sub masca de om satisfăcut de roadele muncii pământului, el va rămâne un analfabet până la sfârșitul vieții, neavând altceva în minte decât pământul și avuția de pe urma acestuia. Cred că Buck a vrut să introducă o mică parabolă aici, și anume că, indiferent ce ai reuși să faci în timpul vieții, vei rămâne ceea ce ai fost pe vremea când nu ai atins vârful. Wang-Lung este, la începutul romanului, un suflet curat născut în mizerie; o dată cu bogăția materială, sufletul devine murdar într-un trup curat. Patimile îl năpădesc de îndată ce observă că, datorită banilor, poate avea orice femeie își dorește. Banii îi devin stelele care-i luminează calea, depărtându-se încet de O-lan, mama copiilor săi și câinele credincios care ține casa-n spate. Aceasta din urmă îl va ierta, dar când va obține iertarea ei, pentru Wang-Lung va fi prea târziu.
Foarte multă psihologie aici, intrigă și răsturnări de situație: un roman care se închide într-un cerc al ogoarelor. Wang-Lung ajunge în cele din urmă să devină una cu pământul, la figurat vorbind. Devine sec, tăcut, îmbătrânește, nu mai dă rod, se îneacă în neliniștea casei sale. Abia la bătrânețe, Wang-Lung își dă seama că mândria unei familii nu constă în a avea foarte mulți membri și nici grămezi de bani, ci liniște sufletească. Ajunge prea târziu la concluzia aceasta, întrucât îi vine vremea să fie uitat într-un colț, lăsând pe cei tineri să orânduiască întreaga casă și pământurile lui.
Avea de unde ști Wang-Lung că va deveni bogat și că își va pierde averea? Nu, și aici mi se pare că Pearl S. Buck inserează din nou o altă parabolă: unii oameni nu sunt făcuți să fie bogați, nu vor ști nicicând să stăpânească o astfel de viață, chiar dacă și-o doresc. Unii ar trebui să lupte pentru a nu muri de foame, să îndrăznească să viseze atât cât este posibil, căci știm cu toții că dacă vrei să ajungi în vârf, căderea va fi cu atât mai dureroasă. Această cădere va trebui asumată. într-un fel sau altul.
Primăvara veni cu vânturi șuierătoare și cu nori grei de ploaie, iar pentru Wang-Lung zilele pe jumătate amorțite ale iernii fură înlocuite de zilele lungi de trudă îndârjită pe pământurile lui. De-acum bătrânul se îngrijea de copil, iar femeia muncea alături de bărbatul ei din zori și până când se lăsa amurgul peste câmpuri, iar într-una din zile, când Wang Lung băgă de seamă că rămăsese din nou grea, primul gând care-i veni a fost unul de iritare, acela că ea nu va mai fi în stare să muncească la vremea recoltei. Țipă la ea, furios de oboseală:
– Ți-ai ales și tu momentul să naști iar, nu?
Ea îi răspunse dârză:
– De data asta e floare la ureche. Prima oară e greu.
Mai mult de atât nu s-a rostit despre al doilea copil al lor din clipa în care el a observat cum trupul ei se umflă de o nouă viață și până toamna, când a venit sorocul, iar ea a lăsat săpăliga jos într-o dimineață și s-a dus pe furiș în casă. În ziua aceea el nu s-a întors nici măcar ca să mănânce de prânz, fiindcă cerul era acoperit cu nori de ploaie și orezul lui, cu firele îndoite de roadă, aștepta să fie strâns în snopi. Mai târziu, înainte să apună soarele, ea era din nou alături de el, cu trupul subțiat și sleit, dar cu chipul tăcut și neînfricat. Lui îi veni să-i zică: << Ai făcut destule azi. Du-te și întinde-te în pat.>> Dar durerea propriului trup istovit îl făcu nemilos și își spuse în gând că și el îndurase la fel de mult trudind în ziua aceea cât pătimise și ea la naștere, așa că o întrebă doar, printre loviturile de coasă:
– E băiat sau fată?
-Încă un băiat, răspunse ea calmă.
Autor: Pearl S. Buck
Titlu: Ogorul
Editura: Polirom
Colecția: Esențial
ISBN: 978-973-46-3737-9
Nr. pagini: 328
An apariție: 2013
Traducător: Ioana Oprica
Preț: 32, 95