În general, poveştile de care rămânem legaţi toată viaţa provin din şcoală. Fie că e vorba de liceu sau de facultate, fie că ne sunt spuse de dascăli sau de colegi, acestea reprezintă achiziţii culturale fără de care nu am fi capabili să progresăm. Citind volumul lui Claude Lévi-Strauss Toţi sîntem nişte canibali, apărut recent la Polirom, mi-am amintit de o istorie pe care ne-o spunea adesea un profesor de drept administrativ.
El încerca să ne arate cum este privit adulterul în diverse zone de pe glob. Astfel, în ţările musulmane, spunea dascălul, femeile adulterine sunt încă ucise cu pietre. Mergând mai la nord, în Europa, infidelitatea este văzută mai degrabă ca ceva imoral şi nu merită să fie pedepsită fizic. Argumentaţia avea şi un punct culminant, despre care nu am reuşit nici până astăzi să aflu dacă este inventat sau dacă chiar se poate proba. Este vorba de localitatea suedeză Kiruna, unde susţinea profesorul de drept, soţia gazdei trebuia să se culce cu unul dintre musafiri. Dacă vreţi, un soi de obicei local. (aviz amatorilor!) Un refuz din partea celui aflat în vizită se consideră a fi un affront adus gazdelor sale. Cercetând problema în diverse surse online, nu am reuşit să aflu nici până azi dacă informaţia este corectă sau dacă e vorba doar de o anecdotă.
Totuşi, se poate face o paralelă interesantă între cartea antropologului francez şi povestea profesorului de drept administrativ: nu există măsură comună după care să putem judeca sistemele de credinţe, şi cu atât mai puţin să-l putem condamna pe unul sau pe altul, exceptând cazul în care pretindem (…) că numai unul dintre ele (…) este purtător de valori universale şi trebuie să se impună tuturor. (Probleme de societate: excizie şi procreare, p.87-88)
Volumul Toţi sîntem nişte canibali cuprinde 16 texte scrise în perioada 1989-2000, apărute în publicaţia italiană La Repubblica, cărora li se adaugă eseul Supliciul lui Moş Crăciun (1952). Claude Lévi-Strauss atacă probleme importante ale acelor ani, cum ar fi boala vacii nebune sau scandalul exciziei apărut în Franţa în anii ’90. Considerat părintele antropologiei moderne, autorul francez reuşeşte să evite tentaţia textului gazetăresc, dar şi zonele facile pe care le oferă aceasta. Lévi-Strauss îmbracă elegant hainele arbitrului şi nu se teme să găsească explicaţii antropologice chiar şi acolo unde terenul este minat. Astfel, pornind de utilizarea arhaică a uneltelor, printr-o demonstraţie convingătoare, francezul explică diferenţele culturale dintre occidentali şi japonezi. Una dintre remarci este de-a dreptul savuroasă, venind în sprijinul altruismului poporului japonez.
S-a putut afirma chiar că într-o limbă căreia, precum japonezei, îi repugnă folosirea pronumelui personal, maxima “Cuget, deci exist” a lui Descartes este absolut intraductibilă… (p.53, „Totul pe dos”)
Fie că analizează un celebru tablou de Poussin, fie că prezintă viziunea geopolitică lui Auguste Comte, Claude Lévi-Strauss nu iese niciodată din context. Rămâne mereu fidel concepţiei lui Montaigne, pe care o şi citează într-unul dintre articole: Fiecare numeşte barbarie ceea ce nu face parte din obiceiurile lui. Evitând judecăţile de valoare, antropologul francez se plasează în afara paradigmei jurnalistului aparent omniscient, pe care societatea europeană l-a aşezat în mijlocul evenimentelor în ultima decadă.
Toţi sîntem nişte canibali ar trebui citit şi într-o cheie a implicării umaniştilor în problemele importante ale societăţii. Şi, cum problemele sociale proliferează, etnologii au de muncă din plin (p.99). Sau ar trebui să aibă.
–
Autor: Claude Lévi-Strauss
Titlu: Toţi sîntem nişte canibali
Editura: Polirom
Colecția: Plural
Nr. pagini: 266
An apariție: 2014
Traducător: Giuliano Sfichi
Preț: 26, 95 lei
–
surse foto: a2larm.cz, librariaonline.ro
