Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene

Coperta Matusi fabuloaseApărută la Editura în 2013 şi semnată de , ‚mamă spirituală’ a colecţiei Planeta Bucureşti și chiar a editurii, Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene este pentru literatura română contemporană ca o ceşcuţă Rosenthal din secolul trecut într-o vitrină cu porţelanuri făcute la fabrica Cesiro din Sighişoara. Ştim că e un obiect preţios care ne şopteşte despre obiceiurile de altă dată, dar cu toate astea îl privim cu frică şi îl scoatem rar din vitrină.

(Ca o paranteză, dacă vă intrigă ceşcuţele Rosenthal, vă invit să deschideţi cartea la povestea Rodicăi sau viaţa sub semnul moştenirii, unde veţi vedea ce păţesc aceste obiecte valoroase lăsate pe mâna unui arhitect cu două sticle de vodcă la subsoară.)

Volumul conţine o duzină de povestioare savuroase, unite prin tema principală a cărţii: mătuşile Silviei Colfescu. Vă întrebaţi, probabil, câte mătuşi poate avea cineva, încât să povestească despre ele într-o carte întreagă. Ei bine, autoarea nu se sfieşte să mai şi ‚împrumute’ câteva de la prieteni, cu condiţia ca toate mătuşile, reale sau adoptate, să fie fabuloase într-un fel sau altul. Şi mai este o condiţie: oriunde s-ar fi născut şi oriunde ar fi călătorit prin lume, mătuşile de poveste trebuie să fi petrecut măcar o parte din viaţă în Bucureşti.

Astfel, facem cunoștință cu Tante Sanda, care triumfă spiritual asupra materiei și care pleacă pe lumea cealaltă fără chiloți, cu tante Marie și tante Alexandra, fiecare cu povestea ei fabuloasă, cu tante Griggia care vinde roșii în piață înzorzonată cu safire și diamante, cu Tantoinette, care din moșieră ajunge croitoreasă iubitoare de pisici, cu tante Valerienne, născută în America din mamă franțuzoaică și tată român și cu tante Zoe, din povestea căreia aflăm că ‘atunci când rabzi cu stoicism un buboi timp de 50 de ani, trebuie să-l mai rabzi încă o bucățică de vreme, fără de care pedeapsa divină te va trăzni unde te aștepți mai puțin’.

Mai cunoaștem și două mătuși octogenare surde care poartă conversații gălăgioase într-un demisol, surprindem o echipă de prinți și principese vopsind calorifere la ICRAL și urmărim o ducesă din Rusia care fuge în Crimeea cu un ofițer, apoi se îndrăgostește de un student român în Italia și devine bigamă la .

Ceea ce au în comun aceste mătuși (exceptând rudenia mai apropiată sau mai îndepărtată cu ) sunt caracterul puternic și inventivitatea de care dau dovadă atunci când sunt scoase din mediul lor natural (de regulă, sunt scoase dintr-un mediu în care au fost răsfățate și aruncate în groapa cu lei a comunismului). Stilul umoristic și lejer al Silviei Colfescu ne face chiar să zâmbim, ca la o glumă, atunci când un interogatoriu în beciurile fostei Securități este descris ca o ‘întâlnire cu un locotenent devotat cauzei clasei muncitoarecare, ‘în entuziasmul lui patriotic, își însoți întrebările cu diferite mișcări gimnastice, care pentru Gia se soldară cu trei coaste rupte, răni și echimoze, ochi vineți și alte podoabe carcerale. Fiecare dintre mătușile fabuloase s-a confruntat mai devreme sau mai târziu cu războiul, cu instalarea comunismului, cu confiscarea averilor, cu arestarea și asasinarea unor membri ai familiei. Cu toate acestea, portretele care răzbat din paginile Silviei Colfescu sunt ale unor luptătoare elegante, care atunci când nu se găsea pâine coceau prăjituri, care se îmbrăcau în desuuri fine în fiecare zi pe care o petreceau în casa pe care o împărțeau cu ‘repartizații’, care făceau croitorie ca să se întrețină, dar beau ceaiul tot din cești Rosenthal și mâncau tot cu tacâmuri de argint (sau de platină).

Mătuși fabuloase și alte istorioare bucureștene este o gaură a cheii prin care putem trage cu ochiul către niște vremuri nu foarte îndepărtate, dar foarte diferite de ale noastre. Ceea ce pentru noi este astăzi fabulos, pentru aceea era viața de zi cu zi, cu regulile, eticheta și morala ei. Dacă suntem atrași astăzi de tot felul de accesorii sau îmbrăcăminte ‘vintage’ este pentru că ghicim și căutăm în istoria acestor obiecte fabulosul trăit de mătușile noastre. De aceea, vă recomand să citiți această carte la fel de reverențios cum ați bea ceaiul din ceșcuța Rosenthal păstrată în vitrina străbunicii.

 

Sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.