Lavinia Branişte citeşte din volumul Escapada la Librăria Bastilia

afis escapada

Vineri, 7 martie, la ora 19.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5) din Bucureşti, Lavinia Branişte va susţine o lectură publică din volumul Escapada, publicat de curînd în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, şi în format electronic.

Invitaţi: Dan Sociu, Bogdan Alexandru-Stănescu

Întruchipări ale omului modern preocupat de carieră şi de statutul său în societate, personajele Laviniei Branişte visează la îmbogăţire şi recunoaştere socială, uitînd de familie şi de cei apropiaţi. De multe ori însă, munca pînă la epuizare, obsesia pentru propria imagine şi îndepărtarea de prieteni pot avea consecinţe nebănuite.

Fiecare al Escapadei redă, subtil-ironic, imaginea mult amplificată a unei probleme provocate de stilul de viaţă actual. Munca într-o mare companie, lumea universitară, întîmplări mărunte sau relaţii eşuate devin puncte de plecare pentru poveşti cu tîlc, pline de farmec, al căror final este de multe ori lăsat în voia imaginaţiei cititorului.

„Lavinia Branişte scrie bine. Orice subiect ar aborda, oricît de minimalistă ar fi situaţia descrisă, senzaţia predominantă a cititorului este plăcerea de a citi. Primează naturaleţea scriiturii, sare în ochi inteligenţa autorului, iar frustrarea transmisă este rezultatul unor conflicte foarte bine construite. Lavinia Branişte se va impune foarte repede ca unul dintre cei mai buni autori de proză scurtă din literatura noastră actuală. Eu nu prea am îndoieli legate de previziunea asta. Ar mai fi, însă, pericole precum încălzirea globală, guvernul Ponta, Antonescu, Băsescu, viaţa în sine…” (Bogdan Alexandru-Stănescu, Observator cultural)

Lavinia Branişte s-a născut în 1983, la Brăila. A studiat limbi străine la Cluj-Napoca şi Bucureşti. A debutat în 2006 cu volumul de poezii Poveşti cu mine (Paralela 45), după care a urmat un volum de proză scurtă, Cinci minute pe zi (Casa de Pariuri Literare), în 2011.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de cînd a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici, o colecţie menită să propună cititorilor cît mai mulţi scriitori tineri, prozatori care să vă poată convinge că nu sînt cu nimic mai prejos decît autorii consacraţi.

În prezent, colecţia „Ego. Proză” cuprinde 116 titluri, multe dintre acestea premiate şi traduse în străinătate, dar şi reeditate în alte colecţii prestigioase ale Editurii Polirom („Fiction Ltd” sau „Top 10+” ).

Lista titlurilor editate în „Ego. Proză”, aici.

În pregătire:
Mihai Radu, Sebastian, ceilalţi şi-un cîine
Andrei Ruse, Zaraza

Lasă un semn

comentarii

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ ADLITTERA (A.E.C.A.) este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Andrei Zbîrnea

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010.