Lansare la Bucuresti: Filosof de ocazie, de A.C. Pahomi

Miercuri, 5 martie, de la ora 18.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană, nr. 5) din Bucureşti, va avea loc lansarea celui mai nou roman semnat de A.C. Pahomi, Filosof de ocazie, apărut recent la , disponibil şi în ediţie digitală.

Vor lua cuvîntul, alături de autoare: Acad. Răzvan Theodorescu, Silvia Chiţimia şi Oreste Scarlat Teodorescu.
Camelia Stănescu Ursuleanu va citi un fragment din roman.

Afis filosof de ocazie-H848

Despre roman:

Pe o străduţă patriarhală din centrul Bucureştiului, într-una din cele şapte case vechi boiereşti locuiesc doi prieteni: un filosof de ocazie – un autodidact care se hrăneşte cu sisteme filosofice, dar îşi păstrează atitudinea şi candoarea diletantului, judecîndu-se adesea autoironic – şi Baltazar – un sculptor care lucrează la opera vieţii sale, un cal monumental din marmură care va atinge perfecţiunea.

Trăiesc boem, poartă discuţii savante, au gusturi rafinate, ascultă muzică clasică.

Pînă într-o zi, cînd în cea mai luxoasă vilă de pe stradă se mută o femeie misterioasă de o frumuseţe rară.

Toţi vecinii sînt atraşi de ea ca de un magnet. Cine este această femeie? E Moartea, îşi spune Baltazar, e Nemurirea însăşi, îşi spune filosoful. Viaţa îşi continuă cursul, necunoscuta e în continuare în centrul atenţiei tuturor şi vine ziua în care sculptorul termină statuia. Lucrurile se precipită, iar filosoful, chemat în grabă, admiră uluit perfecţiunea uriaşului armăsar. În clipa următoare, cade secerat cînd vede ieşind din burta spartă a statuii o mînă fină, inertă de femeie…

 

Despre autoare:

A.C. Pahomi s-a născut la 15 iulie 1959, în Bucureşti. Primele tentaţii literare apar de timpuriu, autoarea mărturisind că „a scris în gînd, înainte de a merge la şcoală şi de a învăţa efectiv să scrie”. În 1987, debutează la radio în cadrul emisiunii „Noapte bună, copii!”.

În acelaşi an, Editura Ion Creangă îi cenzurează manuscrisul unui volum de basme, apărut abia în 1991, cu titlulGărgăriţa călătoare, urmat în 1996 de un al doilea, Lacrima Lunii, tradus în italiană în 1999. În 2001, i-a apărut ultima carte de basme, Împăratul stricător de datini. Din 2006, autoarea se desprinde de literatura pentru copii şi publică primul său roman, Ademenirea, reeditat în 2009. Au urmat romanele Umbra de dincolo… şi Chiriaşul de la demisol, apărute în 2010, respectiv 2011.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 3023