Visurile de viitor se înfiripă de obicei la tinerețe…Încă din copilărie manifestam mult mai mult entuziasm pentru faptele eroilor timpurilor noastre decât pentru datele și informațiile livrești. Oamenii care plecau să exploreze ținuturi necunoscute sau își propuneau să-și măsoare forțele în competiții sportive, depunând eforturi uriașe și luând asupra lor tot felul de privațiuni….cei ce cucereau cele mai înalte piscuri ale lumii: iată idealurile și modelele mele. Dorința de a merge pe urmele lor era nețărmurită!
Cu aceste rânduri începe Heinrich Harrer prefața cărții sale de suflet, Șapte ani în Tibet. Pasiunea sa pentru alpinism l-a determinat să participe la toate competițiile naționale și internaționale, astfel că a fost decorat de-a lungul vremii cu cele mai importante distincții. Totul a început însă atunci când teribilismul și sângele clocotind al tinereții l-a îndemnat să cucerească cele mai înalte culmi: Himalaya. Pentru a putea ajunge acolo, Harrer trebuia să cucerească peretele nordic al piscului Eiger, locul de temut al alpiniștilor. Nimeni nu îndrăznise să-l cucerească.
La doar 26 de ani, Harrer se încumetă și împreună cu alți tineri reușesc să escaladeze acel pisc periculos, întâmpinând avalanșe, aproape pierzându-și viața. Întâmplarea face ca Heinrich să afle că nu este invitat în expediția de pe Nanga Parbat și, mult mai târziu, primește vestea că de fapt este așteptat la Anvers de Peter Aufschnaiter, șeful expediției germane care urma să aibă loc și cel care avea să-i devină cel mai bun prieten pe parcursul întregii călătorii care a ținut șapte ani. Nanga Parbat a exercitat o influență incredibilă asupra lui Harrer, vârful de 8, 125 metri aștepta să fie cucerit. Sarcina alpiniștilor era de fapt de a sfida legea care interzicea în mod clar accesul pe Nanga Parbat și de a afla o altă cale de escalada vârful, fără știrea autorităților. Peisajele drumului al cărui traseu era la poalele Himalayei l-au făcut pe Harrer să înceapă un jurnal de călătorie, presimțind că acesta va fi una dintre cele mai mari experiențe din viața sa.
Stilul lui Harrer este, fără îndoială, al unui om care nu și-a petrecut viața lângă bibliotecă, dar descrierile sale sunt veridice și naturaliste, așa cum un explorator poate face observații simple și pline de înțeles. Fără îndoială, pentru Harrer a fost experiența vieții, căci nu oricine se poate aventura prin India ca apoi să ia drumul spre Tibet.
Cel de-al doilea război mondial se apropia, iar Heinrich și ceilalți concetățeni știau că trebuie să se întoarcă în Austria cât mai repede. Nu puteau ajunge pe calea legală în Europa, așa că echipa s-a gândit să iasă mai întâi din Pakistan, unde au fost prinși la Karachi. Două zile mai târziu, Anglia intrase în război cu Germania, iar echipa de alpiniști au devenit prizonieri de război, deși nu aveau nicio legătură cu războiul care tocmai începuse. Paisprezece zile mai târziu, alpiniștii au fost duși în lagărul de internare Ahmednagar, în apropiere de Bombay. Planurile de evadare au fost alcătuite în așa fel încât Harrer avea să treacă prin Himalaya, ca apoi să ajungă în Tibet, oraș considerat a fi acoperișul lumii. Tibetul și mai ales Lhasa urmau să devină pentru Harrer orașul interzis și obsesia tinereții sale. Încăpățânat și ambițios, austriacul își va dărâma toate limitele, descoperind dincolo de acestea ceva ce niciun om n-ar fi gândit că-i este rezervat.
Harrer explică în același jurnal de călătorie că Dalai Lama, copil fiind și închis în cetatea sfântă, Lhasa (nu avea voie să vadă lumea exterioară până când nu își începea domnia), exercitase asupra lui o energie care l-a ambiționat să intre în Tibet pe cale ilegală. căci străinilor le era interzis accesul. Astfel după zile pline de chin și hăituiți de autoritățile indiene, Harrer și Aufschnaiter, căci doar ei rămăseseră în stare să parcurgă pe jos distanțele dintre Uttarakhand, Kathmandu (Nepal) și în cele din urmă, Lhasa din Tibet. Pentru a ajunge în Tibet trebuia parcurse zone de deșert, cu o climă schimbătoare, și cum alimentele și starea fizică acceptabile începeau să dispară, întreaga misiune părea să se năruie.
Într-un final, dincolo de porțile Lhasei, Harrer a descoperit o lume despre care nu știa că există, obiceiuri stranii, dar închinate lui Buddha, oameni simpli și onești. Lhasa reprezenta inima pură a Tibetului, și în curând Harrer și Aufschnaiter au fost acceptați în comunitatea tibetană. Întâmplarea a făcut ca între Heinrich și micul Dalai Lama să se dezvolte o prietenie care va dura toată viața. Descrierile și însemnările austriacului în legătură cu ceea ce se întâmpla în Tibet au învins dorința escaladării vârfului Nanga Parbat, pe care Harrer n-a mai avut apoi șansa să-l cucerească. Îndrăgostit de cultura tibetană (pe care o va mai cânta și în alte cărți), Heinrich s-a reîntors în Tibet după mulți ani de la acea glorioasă aventură.
Isprăvile lui Heinrich Harrer au atras atenția regizorului Jean-Jacques Annaud, care a și turnat un film avându-l pe Brad Pitt în rolul principal, păstrând titlul cărții. Politica de intrare în Tibet a fost într-adevăr foarte draconică, întrucât, după ce filmările au luat sfârșit, atât lui Pitt, cât și lui Jean Jacques Annaud i s-a interzis să mai calce în Lhasa de-a lungul vieții. Experiența lui Harrer nu este altceva decât o parabolă a tinereții: de multe ori, visurile noastre cele mai înalte nu se pot atinge, dar la poalele lor se ascund cărări pe care, dacă vom păși, vom afla lucruri pe care n-am îndrăznit vreodată să le aflăm sau să le fi trăit. Pentru cei interesați de perioada lui Harrer petrecută în Tibet, puteți intra aici să vizualizați galeriile foto.
Iată-ne la al doilea revelion petrecut în Tibet! Dacă puneam în balanță realizările de până acum, ne puteam pierde complet curajul. Eram încă în situația de a străbate țara ”ilegal” – doi vagabonzi sărăntoci, aproape morți de foame, care trebuiau să se ascundă de cel mai mărunt Bönpo. Iar Lhasa rămânea un țel iluzoriu, ”orașul interzis”. În asemenea seri ești cam sentimental și îți place să faci bilanțul, gândurile îți rătăcesc…Nu dăduserăm uitării familia și patria. Dar lupta pentru supraviețuire ne solicita toate forțele fizice și psihice. În comparație cu asta, nimic nu mai conta. O seară petrecută într-un cort încălzit valora mai mult decât cel mai râvnit automobil de curse primit cadou acasă…
Autor: Heinrich Harrer
Titlu: Șapte ani în Tibet
Editura: Polirom
Colecție: Hexagon
ISBN: 978-973-46-3782-9
Nr. pagini: 384
An apariție: 2013
Traducător: Sanda Munteanu
Preț: 29,95 lei