Ghilotina lui Sorin Lucaci are miros de scorţişoară

are 2 plachete de poezie în visteria sa de poet. Prima, revolta îngerilor publicată la Ed. Vinea și În burta grasă a peştelui de duminică la Editura Herg Benet în 2012.

Pregătește un nou volum de versuri pe care îl va lansa în cadrul Tîrgului „Bookfest”, la sfîrșitul acestei luni, în București.

Fragment din placheta ghilotina cu miros de scorţişoară care va fi publicată la Editura Integral. Prefața acestui volum o semnează Mihail Gălățanu.

iernile petrecute cu tata

apropie-te, nu te teme
apropie-te, astăzi îţi voi vorbi despre iernile petrecute cu tata
despre crizele lui de astm

despre piciorul bolnav de tromboflebită
despre accesele de furie
despre cataracta şi încercările lui de a se lăsa de fumat
o sa spui că nu e nimic poetic în toate astea
ştiu, dar tatei îi plăcea poezia
iar eu băteam anticariatele de pe magheru să-i cumpăr t.s.eliot şi walt whitman

tu nu ştii de ce ne zâmbesc manechinele în vitrina de marmură
de parcă ne-ar cunoaşte de-o viaţă
ştiu că te dor oasele de sticlă când se schimbă vremea
şi că de vara trecută ţi-am promis că voi schimba termopanele la ferestre
dar când nu reusesc să mă ţin de promisiuni umblu pe la seminarii motivaţionale
nu-mi vorbeşti câteodată cu zilele şi gândurile ascunse
le sortezi pe obsesii în biblioteca veche a oraşului
apropie-te ca şi cum ai încerca să-mi desenezi prin aerul rarefiat un poem
despre pisica cu vise roz sau despre papagalul lui dominic
n-am să-ţi vorbesc despre poveştile de dragoste ale prietenilor
pentru că nu am crezut niciodată în ele
chiar dacă pe unii îi ascultam ore în şir povestindu-mi despre amantele

din orăşelele pe unde-şi făcuseră armata
toţi ştiau că pot găsi la mine un pic de înţelegere
de compasiune
„hai mă să te scot la o bere să-ţi povestesc ceva”
ieşeam la bere şi trăncăneam până ne apuca miezul nopţii
vorbeam despre femei sau despre fostele glorii ale fotbalului românesc
despre nadia ţiriac hagi
despre scriitori care s-au lăsat de scris
sau care s-au apucat de băut
despre scriitori care s-au sinucis
sau despre cât de diferit este scrisul poeţilor de al poeteselor
şi cum poate fi acesta influenţat de poziţia lunii
apropie-te, nu-ţi fie teamă
ştiu că la noapte va ninge cum n-a mai nins niciodată

şi poate că vom intra într-o mini-eră glaciară

cum au anunţat ăştia la tv
dar îti spun cu mâna pe inimă că poezia poate deveni un exerciţiu de existenţă
poezia poate deveni o tehnică de supravieţuire
poezia poate deveni cea mai tare combinaţie.

dragostea în ultima iarnă a mileniului trecut

pentru tine aş fi fost în stare să incendiez guadalajara

aşa cum nero a incendiat roma

sau să ridic o moschee un taj mahal o burj khalifa

dar până la urmă o să-ţi cumpăr o pereche nouă de ochelari

din aceia cu rame cenuşii
şi dioptrii de rezervă pentru orice eventualitate
ştiu că de acolo de sus oamenii îţi par mai degrabă

mici cărăbuşi cu pene
nişte insecte pe care ai vrea să le striveşti cu coada ochiului
pe sofaua din bucătărie răsfoieşti zilnic albumul cu poze second hand

după generaţia anilor ‘90
şi de la un timp încoace trecătorile cerului îţi par mult prea înguste
aşa era dragostea în ultima iarnă a mileniului trecut
un spectacol ieftin de pantomimă reflectat în lumina unui şemineu
câteva mişcări de dans în faţa oglinzii de pe hol
doar ţie ţi se confesează iarna în paginile unei cărti necitite
doar pe tine te cheamă un necunoscut dintre aşternuturi
şi ce rost mai are să strângem apa de ploaie ca pe o licoare chinezească

pe care o adunăm în fiecare zi în oale de lut ars
în speranţa că se va preface în apă de izvor şi
ne va ajunge pentru câţiva ani

pentru cine încerc de fiecare dată
să inventez aceleaşi poveşti fără sfârşit
în care timpul îşi dezgoleşte lasciv umărul ciocolatiu de nubiană

în care vieţile noastre se suprapun încet unele peste altele

formând interminabile turnuri babel
peste sufletele noastre se lasă o ceaţă deasă

ca o pâclă ce nu prevesteşte nimic bun

doar muzica îngerilor răzbătând dincolo de ferestre

foşneşte între buzele dimineţii

iar femeia cu inimă de sticlă ţine în palmele ei oraşul
în care cineva îşi amanetează iubirile

cerul ca un ins nevrotic când ne iubeşte când ne urăşte

când ne priveşte cu indiferenţă

şi asta numeşti tu ninsoare?

Lucaci-Ghilotina-13-mai

vom inventa sărutul intergalactic

specialiştii în prognoze meteo sunt îngrijoraţi
şi probabil că în această privinţă au dreptate
se zvoneşte că-n această parte de lume
nu va mai ninge cel puţin o sută de ani
iar alţi cincizeci de ani trecătoarele ploi vor fi acide
cu timpul iernile se vor transforma in hiene urât mirositoare
ce ne vor adulmeca umbrele de tinichea prin strâmtorile cerului
zilele din ce în ce mai scurte se vor preschimba în corbi ce vor întuneca văzduhul
dar noi vom breveta propriile ninsori
ale noastre apusuri vor domina cu predilecţie linia orizontului
vom inventa dragostea terestră muzica psihedelică zăpada cosmică
sărutul intergalactic şi ploaia mecanică
vom inventa fulgii din polistiren expandat
şi ceasurile swatch cu cadran în formă de lacrimă
vom învăţa ploaia de noiembrie să facă primii paşi
să crească şi să redevină melancolică
şi anotimpurile să-şi primenească înfătişarea
vom reinventa canţoneta valsul polka şi cântecul nibelungilor
trădarea cu miros de romaniţă
şi serile gălăgioase din pub-urile londoneze
plimbările la şosea cu moskviciul bunicului
vom inventa plânsul cu aripi dansul concentric al peştilor şi poveştile la gura sobei
iar la fiecare colţ de stradă ne va aştepta o florareasă tuciurie
cu un imens buchet de crini asiatici
şi-n fiecare oglindă chipul tău va zâmbi ca-ntr-o fotografie sepia
uitată într-un album vechi de familie

Slucaci01 s-a născut în decembrie 1970 la Bucureşti. A urmat cursurile liceului de filologie-istorie “Zoia Kosmodemianskaia” din Bucureşti, actualmente Şcoala Centrală. A absolvit Facultatea de Psihologie-Sociologie a Universității Hyperion în 1994.  A debutat în 1988 în revista literară SLAST. Înainte de 1989 a fost membru al cenaclului “Săgetatorul” condus de profesorul Tudor Opriş.

A publicat în revistele literare SLAST, Contrapunct (1990 și 1991), Litere, Caiete Silvane, Viaţa Românească, Acolada, Apostrof, Cafeneaua literară, Fereastra, Vatra, Conexiuni, Citadela, Orizont, Arca, Tribuna, Familia, Luceafărul, Ramuri, Oglinda Literară, Discobolul, România Literară, Cenaclul de la Păltiniş, Actualitatea Literară, Nord Literar, Hyperion.

A debutat în volum în 2009 la Editura Vinea, cu volumul revolta îngerilor, în anul 2012 a publicat volumul de poezie În burta grasă a peştelui de duminică la Editura Herg Benet.

În 2012 a făcut parte din juriul secțiunii de Poezie al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, proiect cultural organizat de AdLittera.

Sorin Lucaci este câştigătorul marelui premiu a celei de-a XXXIV-a editie a Festivalului Internaţional de Literatură Lucian Blaga cu poeme care fac parte din noua plachetă de versuri „Ghilotina cu miros de scorţişoară„. Acest volum se va publica la editura Integral și va avea lansarea în cadrul Târgului „Bookfest” București.

Sorin Lucaci lucrează în marketing cultural la o casă de editură bucureșteană.

.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.