Miercuri seara, pe 3 decembrie, s-a deschis a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București. Dincolo de ploaie, zloată și frig, Clubul Țăranului Român s-a umplut de popor adunat la un vin fiert și literatură la citită în premieră, la noi, în compania invitaților primei seri: scriitorul italian Andrea Bajani (italianul înalt și șarmant, a cărui prezență înmoaie femeile și stârnește invidii, vorbește engleză cu un delicios accent italian), autorul maltez Immanuel Mifsud (excelent povestitor, cu aerul blazat al intelectualului trecut prin comunism și umorul aferent), Mihai Radu (cei ce urmăresc cu ochi de vultur Războiul sexelor din Cațavenci știu despre cine vorbesc), care a debutat în proză, cu romanul ”Sebastian, ceilalti și-un câine” și M. Duțescu (revelația subsemnatei, în prima seară de FILB), a cărui lectură din volumul ”Uranus Park” s-a lipit de mine și m-a urmărit până acasă, în cartierul Rahova, care m-a adoptat, pentru că am regăsit în ea un București pe care îl iubesc așa cum e.

Întâlnirea din prima zi de FILB, moderată de Luminiţa Corneanu, a strâns la Clubul Ţăranului o mulţime pestriţă, tipică locului şi reputaţiei sale: poeţi, prozatori și jurnaliști, entuziaști, fete drăguțe și adolescenți, corporatiști sătui de rutină și doamne simpatice, cu poftă de revelații literare. Ce poate fi mai distractiv într-o seară mohorâtă de iarnă, decât o adunare entuziastă, în fața unui vin fiert, și un strop de literatură memorabilă? Prima lectură, cea a lui Andrea Bajani, din volumul ”Ogni Promessa” (fragment tradus pentru FILB, de Cerasela Barbone) a fost o lectură cu gust dulce-amar, un text cuprinzător, al unei povești de iubire golite de sens, în așteptarea unui copil care nu se mai naște, nu apare. Mă fascinează lectura în limba natală, însoțită de traducerea în limba română. Același text, în italiană și în română, capătă modulații diferite, accente emoționale diferite și îmi reamintește de importanța traducătorului de text literar, de intuiția de care are nevoie un astfel de traducător pentru a transpune sentimentul generat în limba-sursă. Traducerea unuia dintre volumele semnate de Andrea Bajani, ”De vei lua aminte la greșeli”, a fost publicată în 2011, de Editura Humanitas.
Pe Immanuel Mifsud l-am ascultat cu gura căscată, citind din romanul ”În numele Tatălui și al fiului” (Polirom, 2014), care a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2011. A fost pentru prima oară când am ascultat literatură în limba malteză (înrudită și asemănătoare cu araba, cu influențe din italiană și engleză). După experiențele similare de la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (Ornela Vorpsi, Noemi Kiss, Paul Bailey și alții) și după momentele Bajani și Mifsud, de miercuri seară, recomand oricând acest gen de lectură care apropie cititorul de scriitor, creează o intimitate pe care doar contactul cu limba maternă o poate naște. E ceva inexplicabil, legat de muzicalitatea limbii, chiar și în situațiile în care nu înțelegi o iotă și ai fi pierdut fără paginile traduse, pe care le parcurgi în paralel, un ceva pe care l-am simțit de fiecare dată.
Mihai Radu și Mihai Duțescu au stârnit alt gen de reacție în sală, romanele lor descriind o lume cu care publicul FILB este familiarizat: un București contemporan, haotic, pe care ori îl detești și alegi să fugi, ori îl iubești și îi tolerezi păcatele, sperând în sinea ta că se va schimba la un moment dat. Urmăream cu atenție oamenii din sală (deh, obiceiuri de voyeur) și mă amuza să le văd fețele când se regăseau în varii contexte și în conversații autentice. Uranus Park m-a uns pe suflet, de la prima citire, și am savurat umorul sec și laconic. Dialog bine ancorat în colocvialul contemporan. Excelentă utilizare a registrului. Înfricoșător de realist. Trebuie să îl citesc. Și, bineînțeles, după ce l-am cunoscut și citit pe jurnalistul Mihai Radu, ani de zile, abia aștept să-l cunosc pe prozatorul Mihai Radu, al cărui roman se anunță promițător.
N-aș ști să spun de ce, în partea de discuție liberă, publicul a fost surprinzător de rezervat, mai ales în condițiile în care subiectele abordate erau destul de ”fierbinți”. Andrea Bajani a povestit relaxat despre alegerile sale literare (abordarea chestiunii imigrației și emigrației, a percepției asupra românilor în străinătate și a italienilor în România), iar Immanuel Mifsud ar fi putut povesti lejer toată seara, despre Malta comunistă și fascinația pentru Europa de Est, despre restricțiile aferente și transformările anilor 90. Am realizat cât de puține lucruri știam despre Malta și ce istorie fascinantă, din punct de vedere politic și social (apropo, știați că divorțul a fost legalizat în Malta, abia în 2011?)
Cu cei doi Mihai, discuția s-a dus în zona Bucureștiului blamat, iubit, blestemat și comentat. De la un Mihai Radu, ironic și amuzant, legat afectiv de oraș, la Mihai Duțescu (arhitect de meserie), a cărui imagine asupra orașului e mai apropiată de o radiografie bine structurată a Bucureștiului, Capitala ficțională și cea reală s-au împletit cu grație, dezvăluind detalii picate (tragi-comice), pe care uneori tindem să le ignorăm. Apropo, mă arde curiozitatea să descopăr personajul principal din „Sebastian, ceilalţi și-un câine”, a cărui sursă de inspiraţie a fost perioada petrecută de Mihai Radu, ca funcţionar într-o primărie de sector (”Aveam nevoie de austeritate, de mediul închis specifice personajului meu”, Mihai Radu).
Chiar dacă ați ratat evenimentele primelor două zile de FILB, sper că ce v-am povestit eu și ce vă va povesti mai târziu colega mea, Sowillo (FILB 7, a doua seară), vă stârnesc curiozitatea de a citi volumele și de a cunoaște scriitorii mai bine. Diseară, mă găsiți la Clubul Țăranului, unde voi asculta literatură lecturată de un scriitor brazilian (Toni Marques), unul elvețian (Marius Daniel Popescu, o poveste de viață interesantă), un basarabean (Emilian Galaicu-Păun), că tot am fost cu ochii pe ei, în ultimele săptămâni, și doi români pe care cred că-i cunoașteți destul de bine (Petre Barbu și Marius Chivu).
Ne vedem diseară, la povești și taclale!
Alde Banciu
