Despre normalitate. Figuri publice și veleități literare, via Gaudeamus

Toamna lui 2014 a fost obositor de lungă, cu social, cultural și politic amestecate, o ieșire din tipar ici, un comentariu nepotrivit colo, o campanie electorală cât pe-aci să se termine cu un val de emigrări, plus zarva uriașă din social media. Multe dintre lucrurile care s-au întâmplat au impresionat nația, pentru simplul motiv că oamenii s-au dezobișnuit de normalitate. Nu prea se aștepta nimeni la manevrele cu ”de toate”, din campanie (mi se pare mie ori, de data aceasta, echipele de campanie au fost mai creative decât oricând, în materie de vizual ridicol și mesaje numai bune ). Nu prea se aștepta nimeni la reacția masivă a diasporei, în privința exercitării dreptului de vot. Despre rezultatul alegerilor nu mai comentez. Duminică seară, pe 16 noiembrie, după ce m-a sunat fratele meu și mi-a zis înfrânt că nu a reușit să voteze, am ieșit pe stradă și am simțit îngrijorarea mulțumii, panica organică, legată de faptul că anormalul se va transforma în normal, destul de rapid.

S-a schimbat balanța, aproape că am putut auzi online-ul răsuflând ușurat, centrul atenției s-a mutat către noul președinte, împreună cu așteptările (nerealiste pe alocuri) și mirarea necontenită. Uite, domnule, Iohannis nu latră la nimeni! Uite, domnule, nevasta lui Iohannis, merge PE JOS! Uite, domnule, Iohannis a stat la și a dat autografe TUTUROR oamenilor care au venit, au cumpărat ”Pas cu pas” (Curtea veche, 2014) și au așteptat cuminți, la coadă (de data asta, fără furie), să primească autografe și să aibă contact vizual cu Președintele tuturor românilor (uniți de competiție, din greșeală, să fim cinstiți). Ei bine, da, a semnat toate volumele, a mulțumit fiecărui om în parte, a stat până la final, nu a strâmbat din nas, nu a comentat, nu a pufnit). Cu ocazia 2014, Romexpo a fost plin-ochi de lume venită să admire, să pipăie, să cumpere, să obțină un selfie și să se bucure sincer de Președintele Superman. Și, culmea normalității, Președintele Superman a stat cuminte, câteva ore bune, a dat autografe, a avut contact vizual cu fiecare cititor/curios în parte, a zâmbit, a strâns mâini și a semnat zeci și zeci de volume, a stat ”la poză”, fără să crâcnească, fără să comenteze. Nu dezbat volumul în sine, va veni și vremea lui, mă interesează comportamentul public, momentan. Evident, simplific și trivializez lucrurile, pentru că vreau să demonstrez ceva, aveți puțintică răbdare.

Ce mă fascinează și mă îngrijorează în acest haos, în care, vorba unui comentator de pe Facebook, este primul politician din ultimii ani care nu și-a scris memoriile în închisoare, este faptul că oamenii au ajuns în punctul în care se miră de normalitate. Vă amintiți momentul epic al lansării volumului semnat Adrian Năstase, la Gaudeamus 2013, “Romanian-American Partnership. My Contribution” (ediția a doua)”? Dacă nu, vă reamintesc eu: în ”cealaltă” normalitate, era vorba de un politician cu o coadă de doi metri de gărzi de corp și o atitudine pe măsură, care ar fi trebuit să își aleagă cu cap titlul volumului și momentul lansării, pentru care vâlva a fost creată artificial, iar inadecvarea s-a simțit. Ieșise de câteva luni din închisoare și aparițiile publice ar fi trebuit să fie ceva mai discrete, aș zice, pentru că nu îl ajuta contextul să fie altfel. Cu un an în urmă, același politician își lansase la același Gaudeamus volumul ”Exerciții de libertate”, din penitenciar (ostentativ, știu, dar românul nu s-a născut poet. Românul s-a născut Bulă).

În nou-descoperita normalitate, o figură publică a cărei popularitate a crescut enorm, într-un interval foarte scurt, tratează acest lucru cu grație, fără prea multe fasoane. Nu îndrăznesc să zic că o fi așa pentru că e neamț. Prefer să evit stereotipiile și aleg să spun că un astfel de comportament este o simplă marcă a decenței, o pauză de la dramatismul balcanic, cel cu care suntem învățați de ani de zile, care stoarce cu orice preț lacrimi. Pot înțelege fără probleme entuziasmul plin de uimire generat de sobrietatea și simplitatea unei figuri publice și mă aștept ca, în următoarele luni, fiecare gest de normalitate să fie aplaudat la scenă deschisă, pentru că, în acest moment, normalitatea este altceva-ul.  Sper, în schimb, că după ce lucrurile se vor fi calmat, iar societatea își va fi revenit din surpriză, normalitatea va fi molipsitoare, alături de logică, moderație, curiozitatea de a se informa. De Președintele Superman avem nevoie, într-adevăr, dar bine ar fi să aruncăm o privire asupra Constituției României (alături de votul propriu-zis, înțelegerea atribuțiilor Președintelui este esențială) și să înțelegem ce așteptări putem avea de la el, ce așteptări putem avea de la celelalte instituții ale statului și, bineînțeles, ce putem face noi, fiecare în metrul său pătrat. Normalitatea de care ne minunăm este posibilă, dacă repetăm fenomenul din turul al doilea, cu ceva mai multă încăpățânare, zi de zi.

Alde Banciu

P.S. Mulțumesc, Mihaela Nazarie, pentru foto 1 (Selfie cu Președintele , în mulțime. Gaudeamus 2014). 

Foto 2: Adrian Năstase, lansat in absentia, la Gaudeamus 2012. Sursa foto: blogul personal al politicianului.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 167