Probabil cititorii obișnuiți cu Daniela Zeca nu au fost surprinși, ci doar plăcut impresionați, de ai săi demoni ai vântului. Pentru mine, ca diletant, lectura romanului a fost un vârtej de sentimente și idei, amețitor pe alocuri, savuros în cea mai mare parte a lui.
„Demonii vântului” e al doilea volum dintr-o „trilogie orientală” (așa cum afirmă autoarea), apărut la editura Polirom în 2010 și republicat în 2013 în colecția „Top 10+”. Povestea prezintă, în multe giuvaiere, în multe culori și arome, iubirea, o iubire de viață, de femeie, o iubire de frumos, dar și de sclipitor, de voluptuos, de bogăție.
(…) să fii bijutier nu era nici halal (=pur, de bun augur), nici heram (aducător de ghinion), așa încât meșterii aurului și platinei erau suspendați între cer și pământ, precum spânzurații. Nu umblau și nici nu zburau, ci mergeau ca gâștele, jumătate în aer, jumătate în țărână. Lopătau din aripi. Soli pierduți între două lumi, bijutierii erau suflete neiertate.
Saiyed, fiul înfiat al Guvernatorului, un important om de afaceri din Emirate, crește cu iubirea de pietre prețioase și, în lipsa unei mame, cu dorul unei prezențe feminine. Această stare a lui oferă autoarei numeroase pretexte pentru pasaje romantice, senzuale, în care tânărul descoperă fiecare femeie în moduri diferite, asemănându-le cu bijuteriile pe care le naște și le frământă în atelierul său. Distanțarea lui de tatăl adoptiv oferă și ea sursa unui mister care se lasă (aproape) descifrat în a doua parte a cărții.
Dar femeile (…) sunt ca pietrele nestemate: una castă și răbdătoare precum safirul, dar învolburată ca marea. Alta verde și tânără, ademenitoare, căci e piatră dezlegătoare, clară ca un ochi de pisică, iar tu sigur, stăpâne, știi că i se spune smarald. A treia e sângele iubirilor revărsate și al păcatului jumătate împlinit, care te ispitește numai dintr-un rubin. Ci doar ultima e chemarea sorții, ca o flacără fără patimă, care nu se stinge cu apă, nu se umflă de vânt și nici nu se mistuie sub nisipuri, fiindcă e diamant.
Povestea te plimbă din deșert în Europa și înapoi în timp, în căutarea unei comori considerată pierdută. Te plimbă printre culori prețioase, licitații și duhuri, printre ochi strălucitori, inimi aprinse și frivolitate. Te invită într-un decor dulce-amărui din lumea scumpă, unde artistul, vrăjitorul, nu face diferența între cumpărători decât rareori, dar face cu siguranță diferența între prețioasele lucrate, care vorbesc, vindecă sau blestemă.
Însuflețite ca niște ochi de genuni, nestematele străluceau pe canturi de cufăr și răsturnau umbră ca muritorii. Aveau gânduri tăcute și îndoieli și doruri de casă, precum călătorii, aveau sete și foame, împerecheri și tristeți dureroase pe care doar el le înțelegea.
Pentru atmosfera orientală, pentru mister și liniște, pentru iubire și ceva lecții despre bijuterii, „Demonii vântului” e recomandarea mea de vară. Totuși, romanul pornește mai multe fire narative pe care nu le termină sau pe care le termină atât de subtil încât, recunosc, eu nu le-am înțeles. Astrolabul de la gâtul tânărului are o poveste care merita deslușită. Istorisirea bunicului Guvernatorului are o tentă de roman polițist sau, mai bine, mitologic și e, la fel, neterminată. Pasajele din viața Șeicului nu-mi spun nimic. Relația protagonistului cu cele câteva femei prezentate e ciudată, neterminată, parcă nehotărâtă sau rușinată. Viețile tuturor sunt începute și neterminate – nu în stilul finalului deschis, ci într-un fel de carte căreia i s-au șters ultimele trei capitole, cele revelatorii.
Romanul Danielei Zeca te încântă și parcă te convinge că pietrele au puteri, că ele se răsfață, dansează, cântă sau tac bosumflate. Trăirile sunt conturate frumos și viu, elementele stilistice încântă imaginația, iar corespondențele găsite m-au surprins tare plăcut. Volumul e o gură de aer aromată și caldă, plin de mister și uimiri, perfectă pentru seri cu greieri sau zile cu ploaie tăcută.
TITLU: Demonii vântului
AUTOR: Daniela Zeca
EDITURĂ: Polirom, Top 10+
APARIȚIE: 2010; a doua ediție – 2013