Artistul, omul, cățelandrul

Portretul artistului ca tânăr câine

Dylan Thomas

  dylan thomas

 

Înainte de a începe să citesc Portretul artistului ca tânăr câine, în mintea mea deja apăruseră câteva flash-uri cu imagini posibile dintr-o carte cu un astfel de titlu: mizerie, sărăcie, beții, femei și, pe ici pe acolo fărâme de poezie. Thomas și-a câștigat mare parte din faimă murind la nici patruzeci de ani, iar restul… desigur, scriind. Situat undeva între influențele pop-art și psihedelice, galezul impresionează prin pasajele analitice și explorările sinelui; deși introvert, reușește să devină popular. Așa cum spune Mircea Mihăieș în prefața volumului publicat la , Dylan Thomas a înțeles „importanța mijloacelor de comunicare în masă în zorii existenței acestora.”

Mi-am croit drum prin mulțime; bărbați din Valley, veniți pentru fotbal; gură-cască veniți de la țară după cumpărături; bărbați tăcuți, ponosiți, pe la colțurile străzilor aglomerate, care stăteau singuri în ploaie; tăvălugul mamelor cu landouri; bătrâne în rochii cernite împodobite cu broșe, care duceau de mână fetițe delicate, elegante, cu pelerine de ploaie sclipitoare și ciorapi spilcuiți, năuciți de vremea de afară; oameni de afaceri perci; și în tot timpul acesta mă gândeam la paragrafele pe care nu aveam să le scriu niciodată. O să vă pun pe toate într-o poveste cât de curând.

Am început, firește, cu prima povestire din volum (Piersicile) și, înainte să mă dumiresc ce mi se întâmplă, m-am găsit față în față cu un Dylan Thomas adolescent din Nemaipomenitul Tusică. Nu mă înșelasem cu privire la situațiile cu care ar putea să se confrunte un „câine”, dar surpriza a venit din altă parte. Este greu de imaginat faptul că un volum de povestiri cu tente autobiografice și care aparține speciei bildungsromanului ar putea surprinde complexitatea vieții unui puști devenit adult într-un tărâm aproape fantastic (Swansea), în condițiile în care o poveste despre maturizare are o tentă aproape clișeică în vremurile noastre. Totuși, în cele zece povestiri: Piersicile, În vizită la bunicu, Patricia, Edith și Arnold, Bătaia, Nemaipomenitul Tusică, Întocmai ca niște cățelandri, Unde curge fluviul Tawe, Cine ți-ai mai dori să fie cu noi?, Bătrâna Gabo, O sâmbătă călduroasă, îl urmărim cu entuziasm pe tânărul domn Thomas maturizându-se, cel puțin până la perioada tinereții sale; facem cunoștință cu variatele ipostaze ale personalității sale și deci cu viziuni asupra lumii aproape total diferite, iar felul în care lucrurile se transformă are un efect năucitor.

portretul artistului

— Uite-o pe bruneta aia, am zis eu. A pus ochii pe tine.

— În hainele de lucru n-arată rău, a zis el. Dacă le prinzi când se pun la patru ace, sunt groaznice. Odată am cunoscut o asistentă medicală, arăta de mai mare dragul în uniformă, foarte sofisticată. Vorbesc serios. Am scos-o la plimbare într-o seară. Se înțolise la marele fix. Era cu totul altceva; arăta un pic ca vânzătoarele de la Marks and Spencer’s. În timp ce vorbea, se uita pe fereastră cu coada ochiului.

Personajele sunt cu adevărat memorabile. Dacă stai bine să te gndești îți dai seama că fiecare etapă pe care o parcurge din copilărie spre tinerețe dă naștere unui alt personaj, deși vorbim despre același Thomas, în perioade diferite ale vieții lui. În plus, prin ochii ageri și analitici ai acestui personaj-narator alunecos, vedem o serie de alte personaje ciudate, haioase și dramatice în același timp: bunicul dement care vrea să fie înmormântat în satul vecin, fermierul-pastor ce predică într-un hambar, reporterul sarcastic de la o publicație din provincie, un grup de bărbați care se joacă de-a scriitorii și adolescenții obraznici tipici ce-și torturează semenii mai tineri.

Un glas spart de bariton a stricat armonia corului: l-am recunoscut ca aparțimându-mi și l-am înecat în bere.

Nu trebuie să ajungi la final ca să înțelegi că povestirile din acest volum au un farmec aparte; nu atât prin personaje și structura de bildungsroman (deși procesul de maturizare capătă un înțeles și mai profund datorită condeiului scriitorului), cât prin stilul unic de a transmite emoții și sentimente, de a privi lumea în mod diferit – de la o percepție îngustă, rezumată la universul propriu în copilărie, la una foarte vastă, în care tânărul domn Thomas găsește ceva fermecător în fiecare dintre personajele sale și în fiecare întâmplare aparent obișnuită. Fuga pe câmp, pierderea unui prieten apropiat, prima dezamăgire în dragoste, primul job, prima beție, o pană de curent când ai crezut că în sfârșit ți-ai găsit aleasa – nu sunt altceva decât amintiri și senzații, poate comune tuturor oamenilor la un moment dat. Inevitabil, apare sentimentul de nostalgie, accentuat tocmai prin viziunea comic-ironică asupra vieții și amalagamul de gânduri, idei și trăiri – rezultatul unei minți tinere și contradictorii.

Deși știam că o iubesc, nu-mi plăcea nimic din ceea ce spunea sau făcea.

Dylan Thomas, Portretul artistului ca tânăr câine, Polirom

sure foto aici și aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Isabela
Editor SB

Isabela este absolventă a Facultatății de Psihologie din cadrul Universității București și vede cititul ca o formă de terapie, la fel ca și dansul, muzica sau fotografia. Funcționează pe principiul: avem nevoie doar de puțină frumusețe. Zi de zi. Puțin câte puțin. Peste tot.

Număr articole publicate : 40