Clopotul de sticlă al Sylviei Plath n-a fost un roman care m-a uimit, e de ajuns să-i citești poeziile și totul e previzibil. Depresia ca sindrom al singurătății și incompatibilității cu acestă lume a devenit, în cazul scriiturii Sylviei, o stare permanentă, un clopot de sticlă în care ea însăși s-a închis. De unde această tendință de autosabotare ? Răspunsul ar exista în simbolul dispariției tatălui, a cărui moarte va schimba viața viitoarei scriitoare pentru totdeauna. Dintr-un copil eminent și o fiică model, Sylvia se închide în sine, refuzând ajutorul celor din exterior. Clopotul de sticlă apare în 1963, sub pseudonimul Victoria Lucas, roman în care Sylvia va povesti prima tentativă de sinucidere prin intermediul personajului Esther Greenwood. De asemenea, toate stările lui Esther și tot ceea ce trăiește aceasta în urma concursului câștigat ca editor temporar la revista Madmoiselle din New York aparține Sylviei.
În mare parte, întregul zbucium sufletesc al scriitoarei era că nu se simțea împlinită literar și că nimeni nu-i lua în considerare scrierile. Apoi, a urmat căsnicia cu Ted Hughes și cei doi copii, căsnicie care a durat doar 6 ani. Sylvia rămâne doar cu cei doi copii, într-o sărăcie lucie. Exact în acel an, 1963, scrie Clopotul de sticlă, roman care avea să-i aducă premiul Pullitzer douăzeci de ani de la sinuciderea sa.
Stilul cu care ne întâmpină Plath este unul autoironic, sarcastic în legătură cu oamenii și viața. Nu putem spune că Plath și-a trăit viața cu intensitatea unei artiste, dimpotrivă. Pentru ea, viața n-a însemnat mare lucru, și, așa cum găsim și în paginile Clopotului de sticlă, a trăit doar ca să se agațe de ceea ce i-ar fi luat gândul de la sinucidere, încercând să găsească metode ca nu cumva să cedeze despresiei care îi îmbălsămase sufletul. Esther Greenwood este o tânără studentă care visează să ajungă scriitoare. Câștigă un concurs organizat de revista Madmoiselle și cu această ocazie vede New York-ul, fiind fascinată de fastul marelui oraș și totodată scârbită de lumea mondenă care sălășuia în centrul lui. Esther cunoaște tot felul de oameni care nu-i aduc vreun beneficiu; am putea spune că romanul este un jurnal personal scris cu numele altcuiva. În urma unor experiențe neplăcute, este internată într-o clinică pentru boli psihice și supusă la un tratament cu electroșocuri. Nici după acest tratament Esther nu-și revine, ci încearcă să se sinucidă cu somnifere, fiind refuzată la cursul de creative writing de la Harvard. Depresia care o conduce o face să devină labilă întru totul, pierzându-și capacitatea de a lua decizii. Romanul pune problema sinuciderii, căci aceasta este calea spre care Sylvia Plath se îndreaptă, spre deosebire de personajul său, Esther, care rămâne în viață.
Dacă Sylvia Plath ar fi trăit, ar fi avut 81 de ani și ne întrebăm, oare, cu ce ne-ar mai fi încântat dacă nu ar fi luat acea hotărâre fatală în ziua de 11 februarie ? Clopotul de sticlă este, cred, strigătul de disperare al Sylviei, strigăt pe care literatura universală și toți moștenitorii ei l-au auzit prea târziu, după 20 de ani.
Mă hotărâsem ca, atunci când nu voi mai avea un ban în cont, să o fac, și în acea dimineață îmi cheltuisem ultimii bani pe pelerina neagră de ploaie.
Apoi am văzut mormântul tatălui meu.
Era înghesuit lângă un alt mormânt, cap la cap, așa cum sunt înghesuiți bolnavii în spitalele de caritate când nu este destul spațiu. Piatra era dintr-o marmură roz, pestriță, semănând cu carnea de somon în conservă, și tot ce scria pe ea era numele tatălui meu și, sub el, două date, separate de o liniuță.
Am așezat la picioarele pietrei brațul de azalee plouate pe care le culesesem dintr-o tufă de la intrarea în cimitir. Apoi picioarele s-au îndoit sub mine și m-am așezat în iarba udă. Nu înțelegeam de ce plâng atât de tare. Apoi mi-am amintit că nu plânsesem niciodată pentru moartea tatălui meu. Nici mama nu plânsese. Zâmbise doar, și spusese ce lucru milostiv era pentru el că murise, pentru că, dacă ar fi trăit, ar fi fost paralizat și infirm pe viață și n-ar fi putut să suporte asta. Ar fi preferat să moară decât să i se întâmple una ca asta. Mi-am lăsat capul pe suprafața netedă de marmură și mi-am jelit pierderea în ploaia sărată și rece.
Autor: Sylvia Plath
Titlu: Clopotul de sticlă
Editura: Polirom
Colecția: Top 10+
ISBN: 978-973-46-2795-0
Nr. pagini: 264
An apariție: 2012
Traducător: Alexandra Coliban
Preț: 16, 95 lei