Recomandările noastre de astăzi vă vor purta prin culturi diferite şi vă vor îndemna să participaţi la manifestări diverse.
Recomandarea de carte o luăm astăzi de pe suplimentuldecultură.ro, unde Florin Irimia scrie despre romanul Fericiţi cei fericiţi, de Yasmina Reza. „Robert si Odile Toscano sint un cuplu trecut de prima tinerete care se agaseaza (si insala) reciproc cu metoda, fara insa ca vreunul sa se gindeasca serios la divort. Femeile, crede Robert, „adora sa-si aduca aminte cit esti de dezamagitor“, in timp ce Odile considera ca Robert este genul de barbat al carui umor are mai degraba darul sa te puna pe ginduri… Impreuna au doi copii si poate ca in felul lor inca se mai iubesc”, citim de pe suplimentuldecultura.ro. Şi, dacă descrierea succintă de mai sus nu v-a convins, Florin Irimia ne mai spune că: „Romanul Yasminei Reza e mai degraba o piesa de teatru in care fiecare personaj urca pe scena, isi spune parerea despre lume si viata, iar apoi iese. Evident, o piesa ca atare ar plictisi, insa transformata in roman, ea e cit se poate de autentica si provocatoare. O carte pe care o citesti dintr-o rasuflare ca apoi sa zabovesti ore in sir asupra citorva replici.”
**
Despre o altă carte, de la care, însă, porneşte o întreagă seară japoneză, aflăm de pe semnebune.ro. „Marţi, 12 noiembrie, ora 19.00 vă aşteptăm la librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru o nouă seară japoneză dedicată de această dată lui Sawako Ariyoshi şi romanului “Parfum de curtezană” recent apărut în colecţia “Raftul Denisei”, colecţie coordonată de Denisa Comănescu la editura Humanitas Fiction. (…) Roman dens, de o mare fineţe, proiectat pe planuri multiple, Parfum de curtezană este o poveste emblematică de dragoste şi ură între o mamă şi o fiică, o naraţiune istorică în Japonia primelor decenii ale secolului XX şi o meditaţie asupra condiţiei femeii în universul crud al gheişelor”, citim pe semnebune.ro, unde găsiţi mult mai multe detalii, atât despre carte, cât şi despre cea care a scris-o.
**
Tema din acest an a evenimentului cunoscut sub numele de Noaptea devoratorilor de publicitate este zombies, aflăm de pe postmodern.ro. „Noaptea devoratorilor de publicitate e, bineînțeles, un eveniment dedicat amatorilor și specialiștilor în publicitate. Conceptul a fost creat în anul 1981, de către Jean Marie Boursicot, cucerind rapid toată Franța, extinzându-se apoi la nivel mondial. Fascinat de reclame, francezul a început să colecționeze spoturi publicitare din toată lumea și să le prezinte publicului larg într-un spectacol. În România, Noaptea Devoratorilor de Publicitate a ajuns la cea de 13-a ediție, în cadrul căreia vor fi prezentate peste 300 de spoturi publicitare”, citim pe site-ul postmodern.ro. Noaptea devoratorilor de publicitate va avea loc în zilele de 15 şi 16 noiembrie, de la ora 20, la Cinema Patria.
**
Prizonierul din Manhattan este una dintre piesele de teatru care se vor juca în această lună pe scena ArCuB, aflăm chiar de pe arcub.ro. Spectacolul va avea loc în 20 noiembrie, de la ora 19, şi este regizat de Iarina Demian, fiind o adaptare după o piesă a lui Neil Simon, unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi dramaturgi americani contemporani. „Prizonierul din Manhattan este o comedie neagră, în cel mai profund înţeles al cuvântului, genul pe care îl iubesc cel mai mult, nu doar ca regizor, ci şi, mai ales, ca actor. Comedia neagră este ca un sport extrem: trăieşti bucurii şi spaime la cele mai înalte cote. Trăieşti grandoarea şi prăbuşirea în acelaşi timp. Trăieşti imposibilul”, spune Iarina Demian, citată pe arcub.ro.
**
Timp de trei zile, amatorii de filme coreene vor avea prilejul să vadă la Bucureşti producţii mai greu de găsit, care, de obicei, rulează în cadrul festivalurilor internaţionale de film, aflăm de pe societatesicultura.ro. „În perioada 15-17 noiembrie, Cinema Elvira Popescu va găzdui Zilele Filmului Coreean. Proiecțiile vor debuta cu prezentarea în premieră în România a filmului „In Another Country”, în regia lui Hong Sang-soo și având-o în rolul principal pe celebra Isabelle Huppert. Organizat de Ambasada Republicii Coreea, evenimentul aduce la Bucureşti câteva dintre cele mai interesante filme coreene de artă ale anului 2012, titluri premiate la festivaluri internaţionale de prestigiu, precum Cannes sau Veneţia”, citim pe societatesicultura.ro. Biletele se pot cumpăra de la casieria cinematografului Elvira Popescu.
Revista presei culturale se opreşte aici, până mâine dimineaţă, când vom reveni cu alte noutăţi.

