SB-1112-RPC

O lansare de carte, o întâlnire cu nimeni altul decât Terry Gilliam. târg de carte special, o piesă de teatru cu o prezentare provocatoare şi o surpriză pentru cei mici – iată recomandările culturale de astăzi.

 

De pe semnebune.ro aflăm că în această seară, de la ora 18, la Librăria Cărtureşti de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român va avea loc o lansare de carte. Este vorba despre un volum semnat de scriitorul şi jurnalistul Răsvan Popescu, volum ce poartă titlul Cutia cu maimuţe. Jurnal. „Alcătuit din însemnări, comentarii, reflecţii ordonate cronologic pe marginea evenimentelor din viaţa politică românească şi din viaţa personală a autorului, Cutia cu maimuţe este un jurnal inedit al agitaţilor ani 2010-2013. Rememorare şi consemnare, confesiune şi analiză, fragmentele se integrează într-un ansamblu coerent, o imagine caleidoscopică a României ultimilor ani şi a unui destin individual pe care încercările nu l-au ocolit. Tema se reliefează limpede: teama de irosire într-o societate care, orice ar face, nu poate ieşi din marasm”, citim din prezentarea de pe semnebune.ro.

**

Fanii lui Terry Gilliam au ocazia să îl vadă în această seară la Bucureşti, aflăm de pe liternet.ro. Cunoscutul regizor va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF. „Gala de deschidere BIEFF aduce în premieră în România cel mai nou lungmetraj al maestrului filmului experimental Terry Gilliam, The Zero Theorem. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului la Cinema Pro, miercuri, 11 decembrie 2013, şi va fi precedată de un Masterclass susţinut de acesta la Cinema Studio. (…) Prezentat în premieră mondială în cadrul prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Veneţia 2013, retro-futuristul science-fiction The Zero Theorem, filmat în 2012 în Bucureşti, este o satiră acidă, cu nuanţe orwelliene, la adresa lumii contemporane, dominată de computere şi de marile corporaţii. Amintind de Brazil, filmul poartă mărcile specifice lui Gilliam: excentricitatea şi umorul insolit, personajele burleşti şi contrastele dintre futurismul low-tech şi decorul clasic în descompunere. (…) Gilliam pune câteva întrebări esenţiale – dacă existenţa are sens, cum se va rezolva criza contemporană a spiritualităţii, dacă ne mai putem proteja spaţiul privat într-o lume a conectivităţii, daca mai putem trăi cu adevărat momentul prezent sau suntem acaparaţi de lumea virtuală”, citim de pe liternet.ro.

**

Dacă vreţi să faceţi cadou cărţi – doar suntem în luna cadourilor, nu? -, peste câteva zile, începe un târg de carte organizat special pentru această perioadă, aflăm de pe bigcitylife.ro. „Cea de-a doua ediţie a Salonului de Carte şi Cadouri Bookfest de Crăciun se va desfăşura între 13 şi 23 decembrie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Vizitatorii sunt asteptati cu peste 15.000 de volume, întâlniri cu autorii importanţi ai momentului, sesiuni de autografe şi filme de artă. Dintre editurile importante ale căror volume vor fi prezente la Bookfest de Crăciun se numără: Litera, Humanitas, Polirom, Nemira, Rao, All, Curtea Veche Publishing, Adevărul, Niculescu, Baroque Books”, citim de pe bigcitylife.ro. Intrarea la târg va fi liberă, iar editurile anunţă reduceri.

**

Dintre piesele de teatru care se vor juca în weekend, reţinem recomandarea de pe postmodern.ro: Voyeur, care va fi pusă în scenă la Teatrul de Artă. „Adaptare a romanului Păpuşarul, al lui Gardner McKay, piesa de teatru Voyeur spune povestea unui psihopat care hărţuieşte femei. Fără voia lor, acestea devin protagonistele unui joc al minţii care forţează graniţele moralităţii. Cuvintele cheie ale producției sunt tabu și teroare. Potrivit lui Gardner McKay: „Dacă piesa aceasta este despre ceva, atunci ea este despre abilitatea noastră vastă de a ne manipula unii pe ceilalți. Despre darul nostru minunat de a minți. Este despre puterea oribilă a carismei noastre. Este despre capacitatea noastră de a crede în orice adevar, în forma în care ni se potrivește. Este despre compromis, despre dorința noastră de a ajunge în pat cu călăul. Este despre capacitatea noastră de a asimila oroarea, faptul ca o crimă este o crimă doar dacă ni se întamplă nouă, nimic altceva nu ne mânie. Este despre crimele noastre oribile, nu despre faptul că se întamplă sau că știm de ele și întoarcem pagina”, citim de pe postmodern.ro.

**

Dar să uităm de partea noastră întunecată, despre care vorbeşte piesa amintită, şi să încheiem cu ceva inocent. Cum luna decembrie este una de care se bucură mai ales cei mici, recomandăm şi pentru ei ceva. Aşadar, dacă aveţi copii, sâmbătă, 14 decembrie, îi puteţi duce la o întâlnire cu… sacul lui Moş Crăciun! Unde? La Librăria Bastilia, aflăm de pe librariumgrup.ro. „Un mag de la Răsărit a rătăcit drumul spre Betleem şi a poposit  să vă colinde. Cântecele lui sunt speciale, presărate cu acorduri orientale şi întrerupte de poveşti fascinante. Un sac cu jucării a aterizat în mijlocul adunării! Este chiar sacul lui Moş Crăciun! Toţi copiii s-au adunat curioşi în jurul sacului burduşit cu jucării şi… Sacul vorbeşte! Bietul sac încearcă să le ţină înăuntru dar fiecare păpuşă, fiecare ursuleţ şi chiar şi maşinuţele au câte o povestioară, câte o ghicitoare sau un colind de împărtăşit copiilor! Toată lumea se pune la taifas cu cântec şi voie bună. Nimeni nu mai vrea să plece acasă, mai ales că în jocul lor s-au alăturat şi câteva instrumente muzicale foarte iscusite…”, citim de pe librariumgrup.ro.

 

Revista presei culturale se opreşte aici, dar revenim mâine dimineaţă, online şi pe calea undelor, să aflăm ce ni se mai pregăteşte. Din punct de vedere cultural, desigur.

 

banner-revista-presei-SPT

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Dorina Tătăran

Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.