Prisoners , regie Denis Villeneuve
2013, drama, thriller
Regizorul canadian Denis Villeneuve este cunoscut pentru filmul său din 2010, Incendies, o peliculă complexă în care personajele principale trăiesc o aventură brutală care le va schimba destinele. Dacă în Incendies autorul a reuşit, stilistic, să traseze cadrul de referinţă al „sacrificiului”, în Prisoners din 2013, Villeneuve revine cu o dramă dark (primul film în limba engleză) cu accente psihologice.
Hugh Jackman în rolul principal, e tatăl unei fete care e răpită, Jake Gyllenhaal e poliţistul care trebuie să rezolve cazul şi Paul Dano este tipul ciudat, suspectul care ascunde un secret teribil. Filmul aruncă în joc mai mulţi suspecţi, scenariul nu e o adaptare ci îi aparţine producătorului-scenarist Aaron Guzikowski.
Jackman şi Terrence Howard sunt Keller şi Franklin, doi bărbaţi care împreună cu soţiile lor, Grace (Maria Bello) şi Nancy (Viola Davis), se întâlnesc mereu şi într-o zi, după o masă între prieteni, îşi lasă cele două fete să se joace afară în stradă. Imediat după ce fetele dispar, detectivul Loki (Gyllenhaal), porneşte o anchetă în care vor fi implicaţi mai mulţi suspecţi, el însuşi fiind bântuit de anumite episoade misterioase din trecut. Arestarea lui Alex Jones (Dano), îl face pe detectiv să-şi piardă controlul şi să îşi manifeste caracterul violent (tatuajele vizibile din anumite zone ne ajută să identificăm trecutul său dubios) dar pentru că nu deţine probe se vede obligat să-l elibereze. Keller crede că nu are altceva de făcut decât să-şi facă singur dreptate şi astfel intrăm în miza filmului, violenţă vs. liberul arbitru, avem oare libertatea de a distruge, de a anula treptat (sensul de tortură) existenţa unei alte fiinţe pentru că aşa ne dictează raţiunea? Cât e raţional într-o astfel de manifestare şi cât patologic? Filmul ridică anumite probleme de etică care depăşesc fişa clinică.
Finalul, ca în orice thriller cu pretenţii, aruncă în aer aşteptările noastre şi ne dezvăluie vinovatul. Acţiunea filmului este impregnată de furia lui Keller care e dispus să facă orice pentru a-şi găsi copilul.
Villeneuve reuşeşte să contureze aici profilul tipului obsesiv aşa cum şi Jonathan Demme reuşea în The Silence of the Lambs din 1991, întreaga atmosferă a filmului este densă şi apăsătoare tocmai prin excesul de furie al lui Keller, interpretat meticulos de Hugh Jackman. Descoperim în acest film un fel de ambiguitate cu privire la violenţa justificată şi la reacţia pe care ar trebui noi să o avem când ne confruntăm cu un asemenea fenomen. Coşmarul prin care trece Keller devine coşmarul prin care trece privitorul tocmai prin talentul actoricesc admirabil al acestuia, în Prisoners Jackman face cel mai bun rol al carierei sale.
un text de Radu Ianovi
–
sursa foto aici