Unul dintre evenimentele cele mai importante din viața unui scriitor este lansarea unei cărți. Dacă este prima lansare din viața lui, totul este cu atât mai emoționant și mai plin de așteptări și semnificații. După ce luni sau ani întregi ai lucrat la o carte, de la primul cuvânt până la ultima corectură, într-un final ai găsit o editură care vrea să îți publice opera. Multele amânări și refuzuri te-au amărât și nu ai mai crezut că va veni ziua în care tu vei sta în fața oamenilor și cu cartea ta în mână vei simți ce înseamnă să fii în sfârșit scriitor. În vitrinele librăriilor va sta cartea ta, o vei găsit pe site-uri, câțiva critici vor scrie despre ea, numele tău va începe să circule, capeți puțină notorietate, dacă ești bărbat poate chiar vei primi scrisori (sau nah, emailuri sau mesaje pe facebook) de la vreo câteva fane. Tot ce ai visat se întâmplă. Bine, există și cazul acela despre care nimeni nu vorbește, când cartea ta trece neobservată și toată gloria n-a venit, mergând înspre un altul. Dar nu vrei să te gândești la acest lucru.
Dar primul mare eveniment este lansarea. Doar nu poți scoate o carte fără să o lansezi. Nu se poate trece peste, ai scris o carte, bună, rea, nu contează, trebuie să o lansezi. Cum faci? Nu vorbim despre cazul în care ți-ai lansat cartea la o editură de garsonieră, pe banii tăi, și nu interesează pe nimeni dacă vinzi sau nu vreun volum. Când ți se pun cele 200 de exemplare în brațe și pe aici și-e drumul, faci ce vrei cu ele. Le dai părinților, unchilor, foștilor profesori, prietenilor, vecinei de la 3, tipei de la magazinul din colț, taximetristului, zugravului și prostituatei de la salonul de masaj. Poate îți organizează ea o lansare, pentru 100 de lei în plus, cu peștele și încă trei fete, beți șampanie, poți să mai inviți niște prieteni, dar te costă. E cu ora. Dar nu vorbim despre acest caz.
Discutăm despre o lansare serioasă, la o editură cât de cât de prestigiu, după ce, în sfârșit, și-au dat seama că e ceva de capul tău. Chiar dacă nimeni nu auzise de tine niciodată, acum ești pe lista de publicați. Și se organizează eveniment, cu invitații pe facebook, cu mesaje pe twitter, cu câteva afișe, cu persoane importante care să spună câteva cuvinte într-un loc stabilit. Ai lacrimi în ochi când te gândești că vor fi oameni special veniți pentru tine, să te vadă, să te asculte, poate chiar să ia un autograf. Nu ești orgolios, nu te visezi Salman Rushdie și nici nu te bagi tu în organizare, îi lași pe alții să se ocupe de tot. Tu trebuie doar să apari și să ți-o lansezi. Să fii acolo. Să ții cartea în mână. Să asculți cu capul plecat, dar mândru, cum un critic, ce îți va deveni poate prieten, vorbește despre volumul tău. Ăla la care ai lucrat cu greu, doar tu știi câte nopți ai pierdut. E totul acolo, toată viața ta, cuvintele sunt emoții, frazele nu spun o poveste, sunt mărturia vieții tale. Ai trecut prin lume, ai fost, ai existat, uite, aici este dovada, în cartea ta.
Și te lansezi la un festival. Ai acest noroc, marele noroc, zeci de mii de oameni sunt acolo, vă dați seama câți vor veni, o să fie moaca ta acolo pe panou, mare, să vadă toată lumea. Și să zicem că nimerești la Bookfest, într-un an ca 2013, nu zic că ar fi fost în 2013, doar ca în 2013. Și la ora când tu îți lansezi cartea mai sunt încă 5 lansări, toate ale unor scriitori consacrați, actori, poate chiar un om politic este acolo și își lansează ultimul volum, marele succes al târgului. Și miile de oameni, debusolați de atâtea lansări și evenimente și standuri îngrămădite și fete cu flyere de la Cosmetice naturale, eMag și Banca Transilvania care îi asaltează la tot pasul, morți de căldură, fără cafea, cu voci în difuzoare care tot anunță alte lansări și evenimente, nu mai ajung la standul tău. Nu pentru că nu ar vrea, doar că nici ei nu mai știu unde sunt și până la urmă nici nu te cunosc, mai bine merg să-l vadă pe marele scriitor Xulescu sau pe fostul senator sau prim-ministru. Și lansarea ta este ratată, au venit 4 oameni, nu ai dat niciun autograf, unul dintre critici s-a anunțat bolnav și prietenul pe care-l invitaseși nu mai vorbește cu așa mare entuziasm. Ceea ce ar fi trebuit să fie evenimentul vieții tale de scriitor, cel de povestit peste ani altora, a fost o strângere de câteva persoane și nici măcar nu s-a auzit ce ai spus fiindcă urlau alte voci, în alte difuzoare. Și totuși, ar fi trebuit să fie tare, doar era ditamai târgul de carte. Eși supărat, dar poate n-a fost chiar atât de rău, se putea și mai rău. Măcar ai debutat.
Notă: acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.