polidigitații

Invitatie la vernisaj

La început a fost un poem „pentru copii şi rafinaţi” al lui Şerban F. Minunăţie în stilul casei: Isprăvile lui Degeţel şi ale altora ca el.

Apoi I. Bogdan L. i-a propus lui Romelo P. să-l „ilustreze”, dar nu „ca pentru copii”, ci „ca pentru rafinaţi”: să-l însoţească vizual.
Atunci Romelo P. a compus o „naraţiune fotovirtuală” cu degete, mîini şi mănuşi: lumea ca „manualitate”. Experiment serial, lucrat şi prelucrat computeristic. Joc vizual, deopotrivă amuzant şi neliniştitor. Cu cîteva prime ieşiri spre pamfletul politic: doar policele („degetul mare”) înseamnă forţă şi aduce a „poliţie” (în alte limbi se scrie chiar aşa: „police”!).

După care I. Bogdan L. i-a propus lui Şerban F. să comenteze imaginile în versuri. Zis şi făcut: glose ale poetului la lucrarea artistului vizual.

Iar Romelo P. şi-a continuat experimentele „digitale”: degete manevrate pe ecranul computerului, „degete digitale”, „degete digitalizate”, lumea ca „manualitate” multiplicată „digital”; policele ca simbol al forței „poliţieneşti”, al puterii politice
şi de toate felurile, dar şi al obtuzităţii, al prostiei, al uniformizării; degete în loc de capete, capete substituite de reducţia grotescă a mîinilor, „manipulate”; „manipulare” generalizată. Satiră dezlănţuită.
Din toate astea a ieşit la un moment dat o carte.

Dar Romelo P. nu s-a oprit, şi-a dus tot mai departe „polidigitaţiile”, „polidigitalizările”: o lume „policizată” (de la degetul-„police”), „politizată”, „poliţistizată” (de la „police-poliţie”): grotesc lăţit, ironie enormă.

Şi s-a pus de-un eveniment digitalo-textualo-vizual, expoziţie şi nu prea/nu doar:  POLIDIGITAŢII la Victoria Art Center. Un experiment care duce proiectul înainte, o treaptă în plus, o etapă a unei „work in progress”. Nici textul nu mai e acelaşi: Şerban F., „perfecţionist” autodeclarat, a simţit nevoia să-l mai „pilească” pe ici, pe colo, prin cîteva secvenţe.

Poemul poate fi citit („printat” pe „imprimante digitale”) şi auzit (înregistrare tot „digitală”, computerizată, a vocii lui Şerban F.), cartea poate fi „vizitată”, „polidigitaţiile”se arată şi se ascund într-o cutie cu imagini, dar sînt şi exhibate, se lăţesc la propriu,se întind pe pereţi, uriaşe cît viaţa, cît realitatea.

Lumea „digitală”, „degetizată” şi „digitalizată”, „polidegetizată” şi „polidigitalizată” – o nebunie vizuală! De la un Degeţel de poveste (parşivă) la un proiect de realitate „(poli)digitală”, acum ajuns la etapa X (ics). Proiect deschis, deci!