Poftă de mâncare, de viață, de cugetare

indexMarta Petreu a lansat recent ediția a II-a a volumului Filosofii paralele, la . Structurată în patru părți, colecția de studii se concentrează, rând pe rând, asupra comparației unor filosofi români cu cei care i-au inspirat, servindu-le drept model ori anti-model, asupra dimensiunilor românismului, ridică problema originalității lui Nae Ionescu și încheie cu filosofia bucătăriei sau bucătăria filosofilor.

Prima parte, Filosofii paralele, se deschide cu o introducere despre filosofia românească. Studiile următoare se axează pe Lucian Blaga și Emil Cioran. Despre Blaga aflăm că l-a folosit pe Descartes ca anti-model, deși, în multe puncte, cei doi sunt de acord. Blaga rescrie filosofia francezului despre Dumnezeu cel bun pentru a întări faptul că, la trei sute de ani distanță, Dumnezeu e rău. Dar în metafizica blagiană omul are, într-un fel, o situație mai bună chiar decît Marele Anonim (p. 53). Este vorba despre puterea creatoare, pe care noi o deținem, dar pe care Marele Anonim și-o amputează. În plus, vorbind despre greșelile omului ca fiind lăsate de Dumnezeu și discutând despre limitarea noastră, observăm că, în ciuda faptului că Marele Anonim ne cenzurează cunoașterea, ne-a lăsat, în schimb, o „compensație”: istoria. (p.53).

Despre filosofia lui Schopenhauer, Marta Petreu susține că vine mai degrabă drept o confirmare a propriului mod de a simți și de-a raționa decît ca o sursă de inspirație pentru tânărul Cioran. Între Schopenhauer și Cioran nu putem stabili pur și simplu o influență; e mai degrabă o afinitate, susținută de ceea ce Cioran numește „alcătuirea organică” a sa, predispusă la reacții fiziologice exacerbate. (p. 65) Chiar dacă Cioran refuza să recunoască influențele schopenhauriene, Marta Petreu ni le arată cu claritate, alăturând diverse fragmente din textele celor doi.

În aceeași parte a volumului, autoarea mai discută și relația dintre Blaga și Cioran, persecuția lui Blaga, căderea sa de pe piedestalul pe care tânărul stabilit în Franța îl pusese, dar și greșeala lui Cioran față de țara din care se trăgea. Atacurile lui Cioran asupra României au provocat multe răni în țară, răni pe care Cioran nu le-a putut înțelege. El nu a înțeles ce se schimbase în România în 1956 față de 1936 […] nu a priceput că, în 1956, lovea o țară legată și că, așa cum a brutaliza un om legat este odios, tot odios este și a lovi o țară încătușată într-un regim totalitar și de ocupație. Din cauza incompatibilității dintre Est și Vest, Cioran nu a putut înțelege circumstanțele care l-au obligat pe Blaga să scrie textul critic împotriva lui și a păstrat întotdeauna rănile provocate de căderea lui Blaga de pe piedestal. (p.108)

Marta Petreu mai analizează și dimeniunea transilvană, respectiv românească a existenței, prezintă relația lui Cioran cu Bucur Țincu, urmând ca în partea a treia să aducă argumente care să arate că Nae Ionescu a plagiat cel puțin doi autori străini. O mare parte din cursul acestuia despre metafizică este inspirat din Mistica Evelynei Underhill, fapt demonstrat de alăturarea extraselor din Underhill și din cursul stenografiat și imprimat al lui Ionescu. În cazul cursului acuzația de plagiere ar putea fi dezmințită, întrucât se pot aduce argumente cum că nu ar fi fost stenografiată referința la autoare și Ionescu nu ar fi revizuit cursul, care urma a fi folosit doar în universitate. Dar nu încape îndoială, în ochii Martei Petreu și ai cititorilor, care pot compara extrasele oferite, că eseul Pascalia conține idei plagiate din opera lui Max Scheler. Nae Ionescu lăsa să se înțeleagă că aceste gânduri se formau în mintea sa fără influențe (conștiente) exterioare, lucru greu de crezut când comparăm operele sale cu ale celor doi autori. Iar ironia face ca el să aibă de fapt un potențial imens, după cum conchide Marta Petreu, aducând în discuție Măcelul și o scrisoare, din 1939, către Armand Călinescu, două texte care arată forța lui de a persuada și argumenta. Cu alte cuvinte, ele sugerează ce ar fi putut fi Nae Ionescu ca autor – dar nu a ajuns să fie. (p. 241)

Volumul se încheie cu un melanj de și bucătărie tipică unor zone, unor meserii. De ce este slănina atât de relevantă pentru gândirea românească? De ce nu o mai găsește Cioran atât de atrăgătoare, odată ajuns în rafinatul Paris?

Ce mâncare e mai bună pentru omul care vrea să își valorifice gândurile? Răspunsul diferă de la filosof la filosof, dar concluzia unanimă este că pe stomacul gol nu se poate face.

Credeam că, pentru un om care nu cunoaște în profunzime operele filosofilor menționați, volumul Filosofii paralele ar putea fi un soi de „formă fără fond”. Însă Marta Petreu folosește referințe, extrase din texte și comparații pentru a-și argumenta ideile. Toate într-un limbaj care poate fi înțeles și de către cei care nu și-au petrecut ani de zile în secțiunea de filosofie a bibliotecilor și librăriilor. Iar acest lucru se datorează faptului că Marta Petreu se adresează în primul rând filologilor și scriitorilor. Așa cum spune dânsa pe coperta a patra a volumului, refuz în principiu ideea de filosofie și de istorie a filosofiei făcute în jargon filosofic exclusivist.

Volumul este pe înțelesul tuturor nu numai grație limbajului accesibil, ci și mulțumită tuturor explicațiilor suplimentare și structurii studiilor, una aerisită, ce ne permite să ne tragem suflarea și să înțelegem. Iar pofta de mâncare, de viață, de cugetare din ultima parte este cu adevărat molipsitoare.

Titlu: Filosofii paralele
Autor: Marta Petreu
Editură: Polirom
Anul apariției: 2013
Număr de pagini: 296
ISBN: 978-973-46-3891-8
Preț: 32,95

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ana Mănescu

Avatar
Cititoare pasionată, a publicat proză „alter.ego.” (Herg Benet, 2014). Activistă în mediul cultural.