Dacă un bărbat s-ar trezi peste noapte transformat într-un sân imens, am putea să-l numim nebun ? Depinde, dacă noi suntem destul de zdraveni la cap să pătrundem în mintea lui. Pentru că asta e ideea în cartea lui Philip Roth – Sânul, o metamorfoză neașteptată care îl face pe un profesor de literatură să involueze într-un sân. Treptat, ajunge să se transforme într-un sân. Un sân care este privit cu amuzament și îngrijorare de cei din jurul profesorului David Kepesh. Și ca să nu uit, personajul principal, adică Kepesh, este personajul principal și în cartea Animal pe moarte ( Polirom, 2006), în care Roth pare să scrie un roman extraordinar, despre care voi vorbi într-o altă recenzie.
Interesant în acest roman de mică întindere (deși eu i-aș spune nuvelă) este că proful pune pe seama literaturii această metamorfozare care îl scârbește, condiția de a fi un sân nu-i cea mai optimă, mai ales dacă ai deja o căsnicie ratată, sânii iubitei tale mai tinere te atrag, dar libido-ul tău e mort pentru patrie, și singurul moment în care te simți viu, sân fiind, e când sfârcul devine obiect falic, dar fără a-ți aduce un punct culminant. Impulsurile erotice și ușor isterice ale lui Kepesh se amplifică odată cu momentul în care ia în calcul posibilitatea de a-și fi pierdut mințile, și de aici bietul pacient internat începe o luptă a argumentelor cu personalul spitalului și cu cei care-l înconjoară, care-i confirmă că de fapt el este un sân, un sân imens care zace, atârnă. Kepesh face referire la Metamorfoza lui Kafka și Nasul lui Gogol, eu aș adăuga și Măgarul de aur al lui Apuleius, întrucât David pare a se afla sub protecția lui Priap în fiecare secundă. Transformarea într-un sân, simbol al feminității, al maternității devine coșmar pentru el, din cauza faptului că este un sân, are terminații nervoase și ușor excitabile și simte nevoia să ejaculeze, să se elibereze prin contactul epidermic cu gura iubitei sale mai tinere. Mie mi se pare că e un fel de alegorie între lichidul seminal care nu poate fi eliberat și sânul care-l ține captiv pe David, el nu se poate elibera total.
Nu cred că e cea mai bună carte a lui Roth, finalul nu e final, e doar o hotărâre de a se opri din scris și ni-l servește pe Rilke ca epilog prin Torsul arhaic al lui Apolo. Cum Rilke n-a fost de felu-i optimist și nici n-a propus discursuri motivaționale, putem înțelege de ce Roth a ales poezia lui Rilke: schimbarea. Idee care mi s-a părut că nu se potrivește cu poziția lui Kepesh, pentru că el n-avea ce să schimbe, totul era fixat în mintea lui, și din exterior n-avea niciun feedback ca să poată schimba ceva. Totul se termină brusc, abrupt, din topor. Roth a primit multe premii literare și multe distincții din 196o până în 2012, și cumva trebuie să-i găsim o portiță: omul scrie bine și scoate flăcări prin ce scrie, se întâmplă să mai sară vreun tăciune neaprins, cui nu i s-a întâmplat ?
Titlu: Sânul
Autor: Philip Roth
Editura: Polirom
Colecția: Biblioteca Polirom
ISBN: (10)973-46-0359-0, (13) 978-973-46-0359-6
Număr pagini: 132
An apariție: 2006
Traducător: Alexandra Coliban – Petre
Preț estimativ: 12 RON
sursa foto