O reverenţă necesară

Mă-ntâlnesc zilnic, ca şi dv. cu mulţi oameni. Unii îmi sunt apropiaţi, alţii – cunoştinţe, pe alţii îi văd pentru prima oară. Îi salut primul pe cei mai vârstnici decât mine – sau care măcar AR PUTEA să fie mai vârstnici, că doar n-o să le cer buletinul –, pe doamne şi pe domnişoare indiferent de vârstă. În paranteză fie spus, vorbesc cu „dumneavoastră” cu orice persoană necunoscută despre care suspectez că are carte de identitate. Cei care tutuiesc chelnerii şi frizerii mă tem că nu-şi marchează în felul ăsta superioritatea, ci mai degrabă familiaritatea cu respectivele bresle.

Înainte de a fi rezultatul unor alegeri, al unor judecăţi, felul în care vorbesc şi mă port cu oamenii este urmarea educaţiei pe care am primit-o. Am avut norocul – nu e nicicum meritul meu – ca părinţii să implanteze în mine reguli, principii şi ritualuri într-un mod atât de solid încât nici să vreau nu pot să depăşesc anumite bariere. Am fost învăţat, de pildă, că nu se face mişto de numele sau de aspectul fizic al unui om – din simplul motiv că nici pe unul nici pe celălalt nu şi le-a ales, s-a trezit cu ele, asta e. Or, iată, am ajuns jurnalist şi vreau şi eu, ca orice ziarist normal – din România, precizez – să fac un joc de cuvinte de genul „Mona Muscă a zburat din viaţa publică” sau „Ministrul Mihai Hărdău a turnat un hârdău de decizii” – nu pot. Mi-e peste poate. Să fac şi eu poante cu chiori, pitici şi blonde. Nu pot. Asta e. Părinţii mei sunt de vină.

În condiţiile astea, aş fi putut fi tentat să cred că nu prea aş avea nevoie de vreun manual de utilizare a societăţii. Hai că ştiu: salută cine trece pe cine stă şi cine intră pe cine era deja acolo (de pildă în lift), indiferent de sex şi vârstă; într-o înghesuială, dar şi într-un restaurant, bărbatul trebuie s-o ia înaintea femeii, pentru a o proteja; nu-i frumos să te zgâieşti la cineva pe stradă, chiar dacă are părul verde. N-am nevoie de cărţi!

Din fericire, n-am căzut în această capcană. Mai mult, m-am bucurat, acum câţiva ani, când am dat de Codul bunelor maniere astăzi, de Angela Marinescu. Ceea ce e important în titlu este cuvântul „astăzi”, pentru că lucrarea dnei Marinescu – îi putem spune lucrare, chiar e aproape o lucrare ştiinţifică! – este adaptată vremurilor pe care le trăim, depăşind iluzia că am putea fi la fel de ceremonioşi ca în secolele trecute. Apropo, ştiaţi că, în Franţa, gestul care însoţea reverenţele era gândit să deseneze în aer iniţiala regelui Ludovic?

Azi, mai uşor cu reverenţele. Au devenit curiozităţi şi bărbaţii care se descoperă când salută, dacă nu cumva chiar cei care măcar salută! O legendă citată de autoare susţine că următoarea ştire ar fi câştigat premiul Pulitzer: „În metrou, un tânăr i-a oferit locul unei doamnne în etate. De emoţie, doamna a leşinat. Când s-a trezit din leşin, doamna i-a mulţumit tânărului. De emoţie, tânărul a leşinat”… Nu suntem chiar acolo, da’ nici mult nu mai avem.

Bunele maniere ASTĂZI înseamnă, între altele, mai puţin parfum, mai mult săpun; includerea ponderată în nume a titlurilor, gradelor şi funcţiilor – „Sunt general doctor preşedinte director general Vasile Vasile”; spusul bancurilor – îl ştiţi p-ăla cu balena şi balenoiul?, lăsaţi, altădată…; utilizarea telefonului mobil, mailul, baccişul, botezarea copiilor (Spiderman Vasile), cum te porţi într-un tribunal şi multe, multe altele.

Câte dintre acestea le stăpânim? Despre câte din acestea ne-am pus măcar problema dacă există o regulă, o atitudine preferabilă?

De ce-aş citi codul bunelor maniere? De ce-aş ţine cont de ele? Pentru că mi-am dat seama ceva extraordinar: dacă mă aflu pe un drum cu prioritate şi-i fac semn să se strecoare unui şofer de pe drumul fără prioritate, care altfel ar putea aştepta o veşnicie, nu numai că-mi mulţumeşte, dar în mod sigur se gândeşte la mine, măcar o secundă, cu recunoştinţă, transmiţându-mi astfel un pic de energie pozitivă. Zâmbetul unui om pe care-l saluţi din toată inima, şi nu doar din vârful buzelor, e o răsplată în sine.

 

O zi bună vă urează

Tudor Călin  Zarojanu

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

TC Zarojanu
invitat special

a studiat Matematică-informatică la Universitatea București. A fost îndrăgostit de lectură și a devenit scriitor, jurnalist, producător și realizator de emisiuni culturale.

Număr articole publicate : 14