SemneBune: A trecut o lună de la apariția volumului Acluofobia (zece povestiri macabre). Cum au ieșit cele două lansări (Brașov, 8 septembrie; București, 13 septembrie) și care au fost primele reacții ale cititorilor?
A.R. Deleanu: Lansările au ieşit foarte bine, recunosc. Am fost pe mâini bune: Mihail Vakulovski de la revista Tiuk şi Alex Voicescu de la Herg Benet, oameni în care poţi avea încredere şi care, când se apucă, fac mereu o treabă foarte bună. Cât despre reacţii… adevărul este că vin mai greu, mult mai greu decât cele la prima carte, Îmblânzitorul apelor. Am primit câteva mailuri şi câţiva oameni şi-au exprimat personal părerea, dar cam atât. Recenzii ați semnat tu şi Sever Gulea de la Braşov. Dacă prima mea carte a avut recenzii în România literară, Observator cultural, Revista Familia etc., mă aştept ca Acluofobia să fie un volum ignorat de revistele literare. Este, până la urmă, un volum cu proze macabre şi ştim cum este tratată literatura speculativă de critica literară de pe la noi. E un risc asumat, cu toate că sunt convins că poate fi un volum apreciat şi de cineva care nu gustă literatura de gen. Niciodată nu scriu cu un gen impus în minte – fac literatură şi încerc să o fac cât de bine pot. Asta e tot. Dar important este pentru mine cititorul, iar editura m-a informat că vânzările curg foarte bine, aşa că stau şi aştept.
SB: Apropo de reacții, în primul interviu pe care ți l-am luat, mi-ai spus că îți dorești ca cititorii să înțeleagă că autorul Acluofobiei este același cu cel al romanului tău de debut, Îmblânzitorul apelor. „Să înţeleagă asta, chiar dacă unii nu o vor putea accepta. Sunt povestiri violente în care inocenţii suferă şi răufăcătorii nu sunt pedepsiţi. Mi-aş dori să nu fiu întrebat de ce e aşa.” Ai scăpat de întrebarea aceasta? Au reușit oamenii să facă legătura între cele două cărți?
A.R. D.: Încă nu. Acum că stau să mă gândesc, şi romanul este violent pe alocuri, chiar dacă este mult mai poetic. Şi acolo inocenţii suferă şi răufăcătorii nu sunt pedepsiţi, chiar dacă definiţia acestora este mult mai difuză. Mărturisesc că sunt curios ce reacţii voi declaşa. Pentru un autor care a fost atât de răsfăţat de cititori această tăcere este o mică (dar necesară) dezamăgire.
SB: Banii care ți-ar reveni din vânzarea Acluofobiei vor fi donați către Salvați Roșia Montană. De ce te simți apropiat de această cauză și cum o mai susții?
A.R. D.: Am susţinut Roşia încă de pe când eram muzician în The Others şi cântam la FânFest. Apoi am ajuns şi ca autor, citind din roman la un CenaKlub Tiuk moderat de Mihail Vakulovski. Consider că există alternative pentru Roşia. Dar să fim serioşi, aici nu este vorba despre o sumă mare donată unei cauze (cine se pricepe cât de cât ştie cât de ridicol de puţin câştigă scriitorii români), ci despre canalizarea atenţiei înspre acea cauză. Intenţionez să fac la fel cu toate cărţile mele, dacă voi mai reuşi să-mi finalizez proiectele.
SB: Pentru că nu trăiești din scris, să ne îndreptăm către postul tău. Cum este, după ce ai studiat managementul editurilor tocmai la Oxford, să vii în România și să lucrezi în domeniul editorial?
A.R. D.: Sincer să fiu nu aş vrea să insistăm prea mult pe asta. Ţine de viaţa mea personală şi ştii, la fel ca alţii care îmi urmăresc activitatea pe internet, că ţin destul de mult la spaţiul meu privat. Dar ce pot să spun este că e o provocare; teoria şi realitatea sunt perpetuu în conflict şi piaţa străină de carte este diferită de cea de la noi. Însă unele lucruri se pot face şi sper să îmi iasă toate proiectele la care particip. Deocamdată sunt la început şi nu am venit nicidecum cu atitudinea unui atotştiutor. E şi un proces de învăţare aici. Voi încerca să îmi fac meseria. Asta e tot.
SB: Ai studii și în alte discipline conexe (studii europene și management cultural), ai învățat în România, Germania și Anglia, deci experiența ta este vastă. Dacă nu ai fi în București, scriitor, Marketing Manager al Editurii Nemira și moderator al Clubului de Lectură al acesteia, unde ai fi? Care este idealul, unde ai vrea să locuiești și să lucrezi, pe ce ai vrea să te axezi?
A.R. D.: Am intrat, în sfârşit, în domeniul dorit – lucrez cu poveşti, cărţi, autori. Alt domeniu de activitate ideal nu există pentru mine. Ca să fabulez cu graţia unui balerin pe o funie întinsă peste prăpastie, mi-aş dori să sorb cocktailuri eterne pe o plajă exotică alături de persoana pe care o iubesc, citind cărţi groase şi scriind cărţi şi mai groase. Dar, dupa cum spuneam mai sus, viaţa bate filmul/cartea, aşa că mă voi mulţumi să ajung să lucrez la o editură în New York. Pam pam.
SB: Ai debutat în volum cu doar un an și ceva în urmă, dar deja ești foarte apreciat, atât de către cititori, cât și de scriitori și critici. Prin urmare, nu e de mirare că ai fost invitat să fii lectorul de anul acesta al atelierelor IDC. Ce le pregătești participanților?
A.R. D.: Le pregătesc o serie de cinci şedinţe în care vom discuta despre multe aspecte ale scrisului, de la creativitate, motivaţie, structura actului narativ, tehnici, până la managementul produsului literar, brandul personal etc., pentru că sunt de părere că reuşita unui scriitor depinde mult şi de lucruri care nu ţin în mod direct de scris. Încerc să pun câte un pic din tot ce am învăţat pe parcursul anilor, sintetizat în câteva ore – esenţa. Mai multe detalii se vor afişa pe www.idc.adlittera.com.
SB: Ne poți spune câte ceva despre planurile pe care le ai pentru ultimele luni din 2013? La ce texte lucrezi și la ce evenimente te putem găsi?
A.R. D.: Deocamdată proiectul literar prioritar este a treia carte, un roman. Pentru că scriu şi rescriu de mână va dura însă ceva timp până va fi gata, mai ales că este mai amplu decât cele două cărţi ale mele de până acum (probabil chiar puse cap la cap).
Din câte ştiu, anul ăsta voi mai citi la Bucureşti pe 31 octombrie, în noiembrie la Braşov şi în Cluj-Napoca nu-ştiu-când. Dacă se mai anunţă ceva, puteţi afla toate detaliile de pe facebook.
Mulţumesc!
