Revistă culturală online din 2010 dependentă de cititori deștepțiISSN 2343-8339redactie@semnebune.ro
Vrei expunere?Devino contributor
20102026Recomandare de lectură

Ian McEwan – Prima dragoste, ultimele ritualuri. În așternuturi

     Prima dragoste, ultimele ritualuri. În așternuturi (1975) reprezintă  cele două volume de debut al scriitorului Ian McEwan.  Ca și în Ispășire (2001), McEwan scindează psihicul uman și îl face reprezentativ pentru întreaga acțiune a personajelor. Stilul autorului ajuns la vârsta maturității este greoi și anevoios în comparație cu volumul de povestiri cu care acesta a debutat. […]

res_03f6ed8f9da627611d25a97b4681f11a     Prima dragoste, ultimele ritualuri. În așternuturi (1975) reprezintă  cele două volume de debut al scriitorului Ian McEwan.  Ca și în Ispășire (2001), McEwan scindează psihicul uman și îl face reprezentativ pentru întreaga acțiune a personajelor. Stilul autorului ajuns la vârsta maturității este greoi și anevoios în comparație cu volumul de povestiri cu care acesta a debutat. Volumul este alcătuit de fapt din primele două volume de povestiri publicate și paginile care viețuiesc în interiorul acestuia conțin sclipirile și ideile în stare fetală ale scriitorului de mai târziu. Faptul că McEwan reușește să pună în scenă  sensibilitatea și disecarea interioară prin intermediul sexualității este o tehnică desvărșită însă  fără să devină principalul pilon al narațiunii. Astfel, scriitura autorului conține arabescuri sexuale fără să alunece în vulgaritate sau în cealaltă extremă. Captivant este și modul în care dionisiacul menține atmosfera atât cât substratul uman devine putred sau învins, descoperit și anatomizat până în pânzele albe.

Fără îndoială, adolescența și tinerețea scriitorului a fost o continuă descoperire și tranșare a realității, căci majoritatea povestirilor prezente în volum planează asupra unor cupluri de forțe sexuale care țin de așternut, într-o formă mai mult sau mai puțin insinuantă.

Titlul volumului este de fapt împărțit în două; avem două  volume într-unul singur, așadar avem și două titluri. Primul titlu, Prima dragoste, ultimele ritualuri, să zicem așa, este titlul unei povestiri- simbol, se pare, pentru McEwan. O continuă descoperire și maltratare a sinelui în deplină legătură cu maternitatea. Uciderea mamei-șobolan și ultimul zvâcnet al puiului nenăscut încă face conexiunea cu dezintegrarea eurilor și apoi pecetluirea unei viitoare lumi simbolizată prin atingerea unei palme pe pântecul abia fertilizat. Al doilea titlu, În așternuturi, pune în lumină dorința unui tată instabil emoțional de a se apropia de fiica sa adolescentă și modul în care acesta are vise umede vizând o necunoscută având vârsta acesteia. Deloc conștient de lucrurile care i se întâmplă (incestul se petrece la nivel mental doar, căci fizic își ignoră propriul organism), Stephen, tatăl risipitor, bănuiește că fiica ar avea ceva orientări neclare pentru vârsta ei, fapt care îl aduce într-o tensiune bulversantă. De fapt, Stephen se trezește umblând gol prin casă ascultând zgomotele și gemetele care ies de sub ușa fiicei venită în vizită împreună cu cea mai bună prietenă. Și asta pentru că el nu-și poate vedea fiica tocmai ca o fiică, căci ce tată se poartă cu fiica sa ca și când ar fi la o primă întâlnire împăienjenită de erecții și de fiorii atingerilor ? Chinuit peste măsură de reacțiile corpului său care vizează în mod intrigant inocența, Stephen  e în stare să-și adoarmă copilul ca și când nimic n-ar fi în neregulă. La McEwan este evidentă sexualitatea ca mod de expunere al trăirilor interioare și dezrădăcinării sinelui, o scindare în psihic care pare și mai adâncă decât ne-am închipui.

 

Autor: Ian McEwan

Editura. Polirom

Colecția: Biblioteca Polirom. Proză XX

ISBN: 978-973-46-1860-6

Nr. pagini: 348

An apariție: 2011

Traducători: Dan Croitoru și Raluca Truscanu

Preț: 27.95 RON

 

 

Revista rămâne vie prin cititorii ei

Susține revista

Dacă vrei ca SemneBune să rămână un loc pentru lectură și repere culturale, poți sprijini proiectul editorial AdLittera.

Donează acum