Dosarul Z 6/2013

jews-vs-emigrants

Este emigrarea o soluţie în acest moment?

Felix Nicolau: În acest moment emigrarea este unica soluţie!!! dacă vrem, orişicât, să ne menţinem în formă fizic şi sufleteşte, trebuie să emigrăm toţi urgent în Laos! bănuiesc că este unul dintre puţinele teritorii fără malluri si parabolice. Mă gândesc să fac şi o agenţie de turism, non-profit, pentru emigrare în Laos. (8 iunie)

 

Grigore Șoitu: Nimeni nu emigrează din curiozitate. Ori din plictiseală. Sau pentru că are sângele fierbinte, de aventurier. .. Închipuiţi-vă cum ar suna un astfel de dialog:

–          Salut! Ce mai faci?
–           Bine, emigrez.
–          De ce?
–          Mă plictisesc, aici.
–          Super! Când o să mă plictisesc şi eu, o să fac acelaşi lucru!

N-o să enumăr cauzele care te rup de ţara ta, de trecutul tău, de limba ta şi te duc în pragul subliminal al emigrării. Pentru că, în mod conştient nu poţi lua o asemenea hotărăre.  Doar un şoc, sau o linie neîntreruptă de şocuri, de intensităţi diferite, fixează în subteranele subconştientului o astfel de idee. Să vedem cum ar suna, pe bune, dialogul ăsta:

–          Salut! Ce mai faci?
–          Nu prea bine…emigrez.
–          De ce?
–          Nu mai am ce face…
–          Nu te-ai angajat?
–          Nu, şi nici soţia n-a reuşit. Au zis, la fiecare interviu, că suntem prea bătrîni.
–          Măcar…luaţi şomaj! Şi aveţi asistenţă medicală gratuită!
–          Avem, pe naiba. Medicul de familie a intrat într-un concediu prelungit, şi a trebuit să merg la un medic privat.
–          Nu erau trei medici de familie la cabinet?
–          Ceilalţi doi au emigrat în Olanda. Şi când intră ăsta în concediu se închide cabinetul.
–          Copilul…şcoala…cum o să faci? Aici, toate sunt gratuite!
–          Nu sunt. Iar am dat două sute de lei pe fişe, caiete speciale şi manuale complementare. Şi încă n-au venit rechizitele, fondul clasei…
–          Ai găsit ceva acolo? Nici nu te-am întrebat unde te duci!
–          Da, plec să lucrez în agricultură. Printr-o firmă de recrutare. Până mă pun pe picioare cu banii, o să stau într-o rulotă. Din toamnă, o să închiriez ceva şi-mi iau şi familia cu mine…
–          Îmi pare rău!

Emigrarea nu e o stare de spirit. Emigrarea e o boală. O tulburare psihotică acută şi tranzitorie…Şi eu am această boală. Ea s-a manifestat, prima oară, prin anul 2011.  Am scris un text despre emigrare, în volumul apărut la CDPL. Iată un fragment din poemul „la revedere, tabără dragă”:  la început, visam cu ochii/deschiși că o să emigrăm/în canada./dar frigul de acolo/ne-a spulberat visul./ne‑am întors ochii/spre key west,/unde frigul nu ajunge/niciodată./am fi navigat fericiți/pe un yacht de cincizeci/de picioare,/la fel ca hemingway,/dar criminalitatea din/america ne-a spulberat/visul./ne‑am mutat cu gândul/în bahamas, unde oceanul/este mai curat decât cerul./sau în insula saba, din/antilele olandeze,/unde trăiesc/o mie cinci sute de oameni./dar uraganele din caraibe/ne‑au spulberat visul./singurul nostru prieten/ne-a purtat vesel/mai departe./am ajuns în madeira,/mai aproape de europa,/dar nu ne-au plăcut/portughezii, iar/legile lor aspre/ne-au spulberat/visul.

nu caut tinerețe/fără bătrânețe,/doar o țară arsă de/soare în care morții/sunt respectați.

Suntem în 2013. N-am reuşit să plec. Să mă rup, definitiv… În fiecare an, zic acelaşi lucru: ăsta e ultimul an în România. Dar, invariabil, se întâmplă ceva şi nu reuşesc să trec mai departe. Ce mă opreşte AICI? (18 iunie)

Valentin Ceauşescu (Val Ceau):  Până pe la 10 ani nu voiam să plec de acasă, din orașul meu. Nici măcar nu-mi imaginam că aș putea să mă simt bine în alte locuri. Îmi era greu și să merg în excursii, îmi era teamă să nu rămân acolo, să nu mă uite cineva. Ce aveam eu să ma fac, singur printre străini, într-un loc care nici măcar nu îmi era drag? Și până la urmă, de ce aș pleca de acasă dacă acolo am tot ce îmi trebuie, dacă mă simt bine printre prietenii mei, în sânul familiei? Pe la 14 ani visam doar să plec de acasă și credeam că oriunde altundeva e mai bine decât în locul unde nu se întâmplă niciodată nimic. Ajuns la facultate, în București, am simțit ruptura, am văzut ce înseamnă să pleci din locul pe care îl știi, într-o zonă necunoscută, unde nu cunoști oameni, unde trebuie să te descurci singur, unde nu mai e mama care s-ți facă de mâncare, să-ți spele și nu mai sunt prietenii cu care voiai să schimbi lumea. Tot un fel de emigrare este, doar că ceilalți vorbesc aceeași limbă și îți este familiar felul lor de a fi.

De ce aș emigra? Emigrarea într-o altă țară este o problemă pe care mi-am pus-o de multe ori, mai ales înspre sfârșitul facultății și pe care mi-o pun și acum, în timp ce mă îndrept cu pași mari spre sfârșitul masterului. A pleca într-un loc în care nu mai e nicio ”mamă” sau a rămâne aici, unde totuși mă simt bine, aceasta este întrebarea. Dar nu este formulată până la capăt. În străinătate ar trebui să o iau de la început cu totul, m-aș afla într-un spațiu gol, pe care ar trebui să-l umplu, dar probabil șansele mi-ar fi mai mari, financiar, mai ales, aș fi poate mai bine. Aș rămâne în aici, mă simt bine în țara mea, dar oare țara mea se simte bine cu mine? Nu prea pare, din câte observ. Tocmai citeam că facultatea pe care am terminat-o este inutilă. Am învățat ani de zile degeaba. Mi se va răspunde: e vina ta, ar fi trebuit să îți alegi ceva ”de viitor”, ceva ”ce se caută”, dar oare ce este viitorul și ce se caută și cum rămâne cu mine, cu structura mea interioară, cu posibilele mele talente, cu dorința de a face ceva în domeniul meu? Până la urmă, întrebarea nu este ce face țara pentru mine, ci ce pot face eu pentru țară, așa cum a formulat-o un celebru președinte american. Eu vreau să fac ceva, dar ce pot face? Îmi e greu să plec, dar aș pleca, nu o văd ca pe cea mai bună soluție, dar este o soluție în cazul în care toate celelalte soluții pică. Și într-un fel, în stilul meu idealistic și visător, consider toată lumea drept casa mea, și așa cum nu cunoșteam toate străduțele orașului meu, dar totuși nu îmi era teamă să mă plimb pe ele dacă era cazul, chiar dacă nu știu ce m-ar aștepta într-o altă țară, nu mi-ar fi teamă să plec. Aș fi tot acasă, la mine în lume. (25 iunie)

Atât de mult mi-am pus problema emigrării în ultimul timp încât întrebarea asta nu a făcut decât să mă pună și mai mult pe gânduri. Deocamdată am ajuns la concluzia că nu m-aș simți la fel într-o altă țară. Cel puțin nu acum. Probabil situația, și aici mă refer strict la cea financiară, ar fi una mai bună, dar am găsit destule motive pentru care merită să rămân aici cât se poate, printre aceste motive numărându-se cenaclul și zoniștii. E adevărat că țara noastră nu a mers prea bine în ultimul timp(?), dar nu văd emigrarea ca fiind o soluție pentru rezolvarea problemelor. Dacă am pleca cu toții în altă țară pentru că suntem deranjați de tot ce se întâmplă cu ICR sau cu Arman, România ar rămâne fără valori. Chiar am dezbătut problema asta cu cineva, și el susținea că i se pare un act de lașitate din partea unui scriitor să emigreze, mai ales să scrie în limba țării de adopție. La început mai că aș fi confirmat spusele lui, apoi mi-a venit în minte, ca exemplu, Cioran, oare îl putem acuza de lașitate? O să mă mai gândesc la acest aspect . (27 iunie)

 

 

sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 391