Doi ani cu cartea în mână, pe Strada Ficțiunii

Editura ALLFA aniversează împlinirea a doi ani de la lansarea colecţiei Strada Ficţiunii

Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL, aniversează doi ani de la lansarea colecţiei Strada Ficţiunii, cu spectacolul de teatru Elling, ce se va juca marţi, 14 mai, pe scena Teatrului de Comedie.

Piesa de teatru Elling are la bază romanul Fraţi de cruce, de Ingvar Ambjørnsen, ce va fi lansat în aceeaşi seară pe scena Teatrului de Comedie în prezenţa lui Alex. Ştefănescu (critic literar), George Mihăiţă (director Teatrul de Comedie), Viorel Zaicu (director editorial Grupul Editorial ALL) şi Mario De Mezzo (CEO Grupul Editorial ALL).

Fraţi de cruce, de Ingvar Ambjørnsen, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi autori norvegieni contemporani, a apărut de curând în colecţia Strada Ficţiunii, traducere din limba germană de Monica-Livia Grigore.

Romanul lui Ambjørnsen, care a fost adaptat într-un film nominalizat la Oscar, reuşeşte să ofere, prin vocea şi privirea unice ale protagonistului său, o viziune surprinzător de profundă asupra vieţii. Fraţi de cruce este în acelaşi timp un elogiu adus prieteniei şi o meditaţie asupra societăţii contemporane. Ambjørnsen creează, din încercarea lui Elling de a se integra în lumea din afara coconului protector al casei sale, o comedie duioasă, deşi niciodată siropoasă. Îl înzestrează pe Elling cu o voce copilăresc de directă, căreia îi adaugă însă un strop de furie, suficient cât să transforme tonul cărţii într-unul captivant şi excentric.“ (The Guardian)

“Colecţia Strada Ficţiunii a crescut mult în aceşti doi ani. Aşa cum ne-am dorit, a devenit o colecţie puternică, cosmopolită, dinamică, în care orice cititor va găsi cel puţin o lectură pe gustul său.

Strada Ficţiunii reuneşte autori clasici, mai puţin cunoscuţi publicului român, autori contemporani extrem de talentaţi şi autori de bestseller, ale căror scrieri au făcut deja înconjurul lumii. Iuri Dombrovski, Italo Calvino, Luis Landero, Jim Crace sau Simon Toyne sunt autori care s-au bucurat de aprecierea largă a publicului roman.”, a declarat Mario De Mezzo, CEO Grupul Editorial ALL.

Editura ALLFA are un portofoliu bazat în special pe literatură, oferind dintre cele mai variate, pentru toate vârstele şi gusturile. În 2011 a lansat colecţia Strada Ficţiunii, în care sunt reunite romane clasice, contemporane şi populare (bestselleruri).

 

Lasă un semn

comentarii

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ ADLITTERA (A.E.C.A.) este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.