Distopie de Ferentari

Marele-Baiat-de-Cartier-Kiki-Vasilescu-248x350

Sintagma „băieți de cartier” fusese pentru prima dată folosită de o formaţie hip-hop de un urbanism dubios, un fel de underground post-comunist şi gri. Ei vorbeau despre viaţa de cartier, pe care credeam că o ştim prea bine cu toţii, ca şi când ar fi fost un fel de univers paralel în care se petreceau tot felul de lucruri la care nu avea acces muritorul de rând. Limbajul lor era dur şi neprietenos, iar oamenii decenţi care le-au ascultat muzica au avut senzaţia că oraşele le fuseseră invadate de o specie dezgustătoare de jivine neolitice. (p.40)

Citind doar acest pasaj din roman, am putea crede că ne aflăm în faţa unei imagini din Bucureștiul anilor ’90. Un cadru familiar așa-zisei generații cu cheia de gât, dar și băieților de băieți. Nu este însă singura direcție în care merge romanul lui . Marele Băiat de Cartier poate fi privit și în cheia unui Big Brother autohton, un hibrid spectaculos între filosofic și suburban.

Cartea lui ne propune un exercițiu de imaginație. Cum ar fi dacă într-un București contemporan ar exista un individ, Marele Băiat de Cartier, de care depind toate orânduirile planetei? Acesta controlează presa și chiar își închiriază pe perioade determinate poziția privilegiată pentru sume cu foarte multe zerouri. Nu mai punem la socoteală faptul că, pentru o întrevedere cu Marele Băiat de Cartier, până și președintele Statelor Unite cere o audiență cu mult timp înainte. Și asta nu e tot! Într-un mod bizar, personajele lui Marin Preda se strecoară în această carte și preiau controlul asupra Marii Curți de Cartier și asupra replicii în mărime naturală a Casei Poporului din Ferentari. Desigur că universul Marelui Băiat de Cartier este populat cu manele, cu bagaboante , cu mașini puternice, dar și cu țoale din supraelastic.

Autorul are însă și alte mize decât acelea de a arăta că prin mijloace necurate și prin șmecherie poți parveni într-o societate  ca a noastră. Kiki Vasilescu ironizează presa românească, snobismul, dar și pedanteria unor așa-ziși intelectuali. Cartea vine în contextul în care un parlamentar român se plânge că filmul Poziția Copilului denigrează societatea românească (sigur că autorul romanului nu și-a imaginat vreodată că va surveni o asemenea situație).

 Şi într-o zi, pe toate canalele de ştiri a apărut, din neant o bombă: la margine de Ferentari, pe locul unei foste gropi de gunoi, răsărise o Mare Curte de Cartier. Câteva zeci de hectare fuseseră împrejmuite de un brâu de beton înalt de câţiva metri. În locul gunoaielor, fuseseră sădite specii rare de copaci şi palnte exotice, iar în centrul grădinii răsărise o replică în mărime naturală a Casei Poporului, a doua construcţie din lume ca mărime a amprentei la sol. Apăruse ca prin minune, peste noapte. O construcţie albă, pe frontispiciul căreia se putea vedea de la câţiva kilometri anunţul pe care proprietarul îl făcea lumii întregi: „Aici stă Marele Băiat de Cartier.” (p. 43)

Singurul minus notabil al acestei cărți îl reprezintă faptul că personajele lui Marin Preda, despre care aflăm pe coperta I că ascund de fapt secrete nebănuite, nu s-au adaptat universului literar al lui Kiki Vasilescu. Ele nu par a fi de fapt personajele lui Marin Preda, ci doar împrumută numele acestor personaje. Poate că fără acest artificiu, autorul ar fi construit și mai atractiv romanul său.

Kiki-Vasilescu

Așadar, de la un capăt la altul Cel mai iubit dintre pământeni nu este altceva decât un fel de manual de proceduri secrete. Un îndreptar al soluțiilor de avarie care trebuie adoptate în cazul în care apar evenimente neplăcute în viața de cartier. (p.196)

Totuși, Marele Băiat de Cartier aduce în fața publicului câteva probleme de actualitate, dar și de evoluție ale societății românești post-decembriste.  Parvenitismul, luptele de culise, controlul asupra informaţiei, viaţa la periferie sunt doar câteva din piesele ce compun distopia cartierului Ferentari. Kiki Vasilescu nu se teme să vorbească cu umor despre o societate manelizată și nu încearcă să ne dea speranțe că lucrurile se vor schimba radical în bine. Pentru asta există politicieni.

România le-a dat tuturor manelele și povestea Marelui Băiat de Cartier. Marele Băiat de Cartier reprezintă acum arhetipul succesului, al vieții rafinate, al vieții umane trăite cu sens. Și toate detaliile despre uriașa sa viață sunt tabu, iar orice prezentare parțială a faptelor lui reprezintă o blasfemie. (p.81)


Autor: Kiki Vasilescu
Titlu: Marele Băiat de Cartier
Editură:
Colecţie: Radical din Şapte
Preţ: 22.46 RON
An apariţie: 2013
Număr pagini: 220

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 391