Spaima lui Makanin

TitluSpaima

AutorVladimir Makanin

EdituraPolirom

Anul apariției: 2008 (ediția originală 2006)

Număr de pagini: 393

Preț estimativ: 9.99 lei (promoțional)

Traducător: Ana‑Maria Brezuleanu

Russian Booker Prize 2006

 

Romanul e mult mai grav de atât. Avem o temă a votului, o temă a tranziției de la comunism la capitalismul moscovit, al cărui smbol este reprezentat de Legislativ (Casa Albă, a nu se confunda cu aceea de peste Ocean). În acest sens este invocat momentul 1993, atunci când președinte era Boris Elțin. Nu în ultimul rând, Makanin are ca miză principală teama/spaima septuagenarului în fața morții.

Oricât ar părea de paradoxal, unui bătrân cu o formație tehnică nu-i este deloc mai simplu și mai ușor să se iluzioneze cu moartea… S-a dus în infinit… S-a dusdincolo de infinit… Într-acolo?… Păi dacă într-acolo se ducea o întreagă generație. Generația noastră… Cum să nu te implici și să nu te strecori în viețile altora când a ta se încheie! Cât e de plăcut să arunci o privire în viața altuia… a oricui, o viață împlinită atât de bine și de ușor (pe ecran). Să ciocănești ca la o ușă … Să ciocănești la o soartă străină. știind dinainte că, pentru un timp, o să-ți dea drumul negreșit înăuntru  (p. 178,  Bătrânețea, al cincilea buton).

Viața lui Alabin, care trăiește într-o dacea (casă de vacanță), se desfășoară la  perfieria  Moscovei, unde oamenii vin și pleacă. La fel și femeile tinere. Aliatul cel mai important pentru bătrân este luna, care devine atât laimotiv, dar și obsesie.

Prin găuri (prin fiecare dintre cele trei) vedeam luna. Cine altcineva ar fi putut să mă ajute aici? Îmi tresălta inima de bucurie. Era ea, luna… Prietena mea se străduia! Îmi venea în ajutor!… Pășeam cu încredere prin întuneric pe dungile ei alburii ce se întindeau pe jos, ca pe un pământ tare (p. 314, Casa Albă fără politică).

 Una dintre tinerele cu care interacționează Piotr Petrovici îi face în două rânduri portretul, aproape strigând către cititor (vezi Caps Lock).

 UN BĂTRÂN CARE REGULEAZĂ PE TIMP DE NOAPTE! BĂTRÂNUL ARE PUTEREA SCHIZOFRENICULUI. Înțelegi?… I SE SCOALĂ DOAR CÂND E LUNĂ! (p. 269, Casa Albă fără politică).

 Personajul nostru trăiește drama singurătății. Singura rudă din preajma lui este un nepot care a luptat în războaiele cecene și care nu se poate (re)adapta vieții civile. Bătrânul Petrovici gravitează în jurul femeilor și nu invers. De aici se creează și momentele de umor și autoironie.

 Ninei și tuturor celorlalte (care vorbesc de sus despre incursiunile mele nocturne) ar trebui să le amintesc particularitățile de vârstă ale vieții mele de bărbat. Eu nu pot să merg la discotecă și să mă fac acolo de poveste. Nici plaja nu e locul meeu. (…) Iar dacă pentru o rapidă cu o tânără mi-aș afișa mutra pe internet, rumbler.ru  va închide dintr-odată toate serverele. (p. 351, Bătaia).

 Combinația e așa. Bătrânul Stepanîci a trăit cu o femeie tânără de 50 de ani. Bravo lui… Bătrânul Ilia Vasilici voia să se însoare cu o tinerică de 40… Nici așa nui rău… Și numai prostănacul bătrân Piotr Petrovici s-a agățat (fără cea mai mică șansă) de una de 20. (p. 388, Bătrânii și Casa Albă).

 Dintre toate personajele feminine ale acestui roman, figura proeminentă este Dașa, fata unui ofițer de armată cu care ajunge să trăiească momente tensionate în Casa Albă. Fata îl cară pe bătrân după ea pentru a o acoperi când primește droguri de la un frizer care lucra în acea clădire. Dar, evenimentele scapă de sub control. Aici, în Casa Albă începe spaima bătrânului. Spaima că îi vede adunați în fața sediului Legislativului pe cei ca el, spaima în fața morții sau spaima ca fata de lângă el (Dașa) să nu moară de frig sau din cauza consumului de droguri.

 Bătrânul se așeză pe marginea patului. (M-am așezat exact pe marginea patului ei). Așternutul rămăsese nestrâns. Conturul ei… Pătura avea ridicături. Și bătrânul Alabin își putu închipui cu ușurință că ridicăturile astea sunt Dașa. Că Dașa e din nou aici și doarme. (p. 338, Casa Albă fără politică) //aici începe spaima

 Bătrânii au fost aici, chiar în locul ăsta. Zău că au fost. Mă încerca un sentiment de iritare că întârziasem, doar un strop… Și-Ii tot căutam, mă uitam după ei în mulțime. Îmi întindeam prostește gâtul ce începuse să mă doară și le repetam lor, celor dispăruți: Ei, ciudaților. Sînt aici. Cu voi. (p. 393, Bătrânii și Casa Albă).

 Prin vocea lui Alabin, Makanin exprimă (probabil) propriile idei legate de jocul democrației, de jocul votului. Romancierul rus dedică acestui subiect un întreg capitol, capitol care este un fel de agora al cetățeanului de la țară.

 Orice ai spune, minunea votării este marele joc al Libertății. Sau chiar libertatea marelui Joc. Cu aceeași solemnitate vizibilă intru în cabina intimă și trag perdeaua după mine. Apoi, cutia în formă de cub. Și… dau drumul buletinului de vot. De-acum nu-l mai întorci (și nu-l mai reface). Însă abia s-a dus la fund foaia mea modestă, împăturită în două, că în mine parcă s-a rupt ceva.

Abia-abia am votat (și am votat correct, ca săne fie tuturor mai bine!), că din mine se duce ceva – și nu mai e. Ceva dispărut. Ca și cum aș fi înșelat un copil. I-am promis ceva unui copil și nu m-am ținut de cuvânt (p 75-76,  Cu cine votează omul de rând)

 În limba română, la a mai apărut și romanul Underground în anul 2004.

 

 

sursa foto: sursa: http://persons-info.com/

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 391