Am povestit aici că m-am apucat de buchisit literatură franceză, în limba-mamă. Uite așa, cu o cafea în față, și mâncarea arzându-se în cuptor, a trecut o oră fără să o simt, cu Une vie française (Jean-Paul Dubois, 2004) şi un dicţionar francez-român în braţe. Trezindu-mă din reveria literară, am început să mă întreb: se tot flutură din aripi pe tema evoluţiei pieţei literare în România. Se întreabă oare cineva cam care sunt obiceiurile de lectură ale cititorului român? Cum îşi alege titlurile? Unde şi când citeşte? De cumpărat, se cumpără carte. E drept, spre deosebire de piaţa de carte englezească sau franţuzească, să zicem, piaţa românească de carte are inerţie mai mare, dar lucruri se întâmplă. Oferte, promoţii, târguri de carte şi evenimente literare. La Cărtureşti, e forfotă printre rafturi, iar Humanitas-Kretzulescu îşi câştigă locul printre librăriile bune. Ce se întâmplă cu toate aceste cărţi după ce sunt cumpărate?
Apropo de asta, la un moment dat, în epoca agitată a cărţilor vândute la pachet cu diverse publicaţii cotidiene, cineva s-a declarat mulţumit de faptul că a reuşit să achiziţioneze întreaga colecţie cu copertă verde (clasicii, parcă), explicând că biblioteca avea spaţiu cam pentru atât şi că, oricum, cumpărăturile sale în materie de literatură se încheiau acolo. Vă puteţi închipui că mi s-a urcat sângele în cap şi că, dacă aş fi deschis gura, i-aş fi recitat pe nerăsuflate zeci şi zeci de titluri publicate în ultimii ani pe care e păcat să le rateze. Atunci, mi-am pus pentru prima oară problema obiceiurilor de lectură ale cititorului român.
Din când în când, trag cu ochiul în jurul meu (un obicei nu foarte frumos, dar sănătos), în metrou, tramvai sau autobuz, roasă de curiozitatea de a afla ce mai citeşte lumea. În general, cititorii de carte cel mai des întâlniţi se află în metrou (nu am mai circulat de multă vreme cu 601, să văd ce se întâmplă în drum spre Regie). În autobuz şi în tramvai, predomină cititorii de ziare cotidiene. Am avut ocazia să văd tot neamul de titluri, de la clasicii sus-menţionaţi, cu copertă verde, până la Lucian Boia şi Neagu Djuvara. Mai frustrant e cazul cititorilor de e-titluri, pe e-book, peste al căror umăr nu văd nimic, în mod discret.
Se citeşte în locuri diverse, unele mai puţin obişnuite: în parc, pe drum – cu riscul de a îmbrăţişa vreun stâlp, cu ochii în 
carte, în cadă, la masă; inclusiv pe marginea bazinului de înot am zărit cititori absorbiţi de carte, nu de televizoarele suspendate. Momentul meu preferat a fost acela în care am urmărit un cuplu, pe plajă, cufundat în lectură. Prăjiţi bine de soare, cei doi nu sesizau agitaţia din jur, cu nasurile înfipte între pagini. Aştept să văd pe cineva citind pe bicicletă şi mă declar mulţumită, spunând cu mâna pe inimă că se citeşte. Pe apucate, rupând de ici, de colo, în goana zilnică, dar se citeşte.
Ei bine, obiceiurile s-au cam schimbat în ceea ce priveşte lectura în tren. Practic, nu se mai citeşte în tren. Ştiu că sună a generalizare gen „un grup de cercetători americani”, dar mă plimb destul de mult cu trenul, pe distanţe mai mari de 100 de kilometri, şi am constatat că, la drum lung, călătorului îi şade mai bine cu serialele urmărite pe laptop şi cu preamăritul Facebook. O fi drumul lung şi cititorul nostru drag suferă de un strop de deficit de atenţie, că tot am mai pomenit eu despre asta, aici. Doar cititul cere un grad mai mare de detaşare de agitaţia înconjurătoare şi de amalgamul haotic de informaţii, marca Internet.
Obiceiurile de lectură sunt diverse, ţin de context, de stare de spirit şi de înclinaţii. Apropo de înclinaţii, am descoperit acum vreo câteva zile un site care aduce, în mintea mea, cu un fel de Facebook al cititorilor: www.goodreads.com. „Ţi-a luat ceva”, îmi veţi spune, pe bună dreptate, dar, când e vorba de scormonit Internetul după lucruri bune, eu sunt ca piaţa românească de carte: am inerţia mare. Site-ul este un sistem global de recomandări în materie de carte, cu notarea aferentă, recenzii şi cluburi de carte, conectat la Facebook, bineînţeles. Am găsit aproape tot ce mi-a trecut prin cap să caut: romanele victoriene ale studenţiei mele, autori români contemporani, literatură franceză, rusă, turcă sau chineză (în original şi în traducere – nu mă întrebaţi cum am căutat, curiozitatea este un instrument minunat). Evaluările sunt relativ subiective şi, în multe cazuri, sentimentale, dat fiind faptul că Dewey: The Small-Town Library Cat Who Touched the World (Vicky Miron)are scor egal cu Romeo şi Julieta lui Shakespeare. Asta nu ştirbeşte cu nimic plăcerea de a scormoni prin rafturi virtuale, în căutare de titluri interesante, cu recenzii pe măsură. Fără doar şi poate, goodreads mi-a făcut poftă să mă uit şi în curtea vecinului, adică pe listele prietenilor mei, să văd ce mi-a scăpat, pentru ce titlu îi pot persifla (în gând) şi, de ce nu, ce mi-ar face plăcere să recitesc.
Vă las, dragii mei, cu obiceiurile voastre de lectură, nu înainte de a vă ruga să le împărtăşiţi mai jos, pe lista de comentarii, oricât de năstruşnice vi s-ar părea. Poate îmi mai vin idei!
A.