Grupul Editorial ALL la Târgul de carte Gaudeamus 2012

Acest articol a fost publicat de Semnu' Bun pe 7.11.2012 în rubrica Repere culturale | Evenimente și are asociate următoarele etichete: , , , , .

Grupul Editorial ALL vă aşteaptă la Gaudeamus 2012 cu peste 50 de titluri apărute în această toamnă, cu lansări-eveniment, sesiuni de autografe şi promoţii speciale.

Programul lansărilor Grupului Editorial ALL la Gaudeamus 2012

Joi, 22 noiembrie

Dan Bălănescu, Smintiţii (colecţia Strada Ficţiunii)

Ora 18.00, standul Editurii ALL

Lansare în prezenţa autorului.

Despre carte: Dacă cititorul va căuta să descopere cine se ascunde după personajele romanului Smintiţii, va fi doar pentru că ele sunt atât de bine conturate încât sunt absolut autentice. Scriitura lui Dan Bălănescu introduce cititorul într-o lume din care cu greu se va putea refugia.

Despre autor: S-a născut la Piteşti, pe 14 martie 1974. Are o specializare în relaţii economice internaţionale. A ales să urmeze o carieră diplomatică, în septembrie 2012, fiind acreditat în postul de ambasador al României în Republica Lituania. Prima carte de povestiri scurte a publicat-o în 2002 (O călătorie pe Lună, ed. Deliana), urmată în 2011 de volumul de povestiri umoristice Ambasada veselă (ed. Tracus Arte), inspirat din atmosfera diplomatică de la Praga. Smintiţii este primul său roman.

Vineri, 23 noiembrie

Simon Toyne, Cheia (colecţia Strada Ficţiunii)

Ora 18.00, standul Editurii ALL

Lansare în prezenţa autorului.

Despre carte: Soarta omenirii se află în mâinile unei femei, devenită cea mai importantă persoană din lume. Ea este Cheia.

Un thriller palpitant, misterios, plin de răsturnări de situaţie.

Continuarea bestsellerului internaţional Sanctus.

Despre autor: Timp de douăzeci de ani a lucrat în televiziune, ca scenarist, regizor şi producător. A produs documentarul „100 Greatest Films“, difuzat pe Channel 4, şi i-a intervievat, printre alţii, pe Omar Sharif, Michael Caine, Peter Fonda şi Steven Spielberg. Programele de televiziune la care a lucrat au primit numeroase premii – de la BAFTA, la „Best Makeover Show“, acordat de Good Homes.

 

 

Sâmbătă, 24 noiembrie

Alina Nedelea, Şoseaua Căţelu 42

Ora 16.00, standul Editurii ALL

Lansare în prezenţa autorului.

 

Despre carte: Alina Nedelea debutează cu un roman autobiografic scris într-un stil direct, colocvial. Volumul descrie, mai întâi din perspectiva copilului, apoi din cea a adolescentului şi a tânărului adult, universul unui cartier bucureştean înainte şi imediat după evenimentele din decembrie 1989. O familie ai cărei membri au capacităţi premonitorii, o fetiţă care visează să evadeze din ghetou, transformată în studentă la Teatru. Alina prinde gustul banilor câştigaţi în cazinouri sau din prostituţie şi, amăgită de mirajul unei lumi care o aşteaptă să îi pună în valoare potenţialul, pleacă „dincolo“, în Occidentul civilizat.

 

Despre autoare: Alina Nedelea a studiat actoria în Bucureşti şi a debutat în 1993, cu rolul principal din pelicula Chira Chiralina. A jucat în Asfalt Tango (1996), iar în prezent îşi desfăşoară cariera în Italia, interpretând atât roluri în lungmetraje, cât şi în seriale de televiziune. Printre peliculele din palmaresul ei se numără L’amico di famiglia (2006), Arrivederci amore, ciao (2006), Attacco allo stato (2006), Il sangue dei vinti (2008). Alina Nedelea a primit premiul Santa Marinella Film pentru pelicula Ma che ci faccio qui (2006), iar în 2008 i s-a acordat premiul Caravella per il cinema în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a galei Premio Cirri.

Sâmbătă, 24 noiembrie

Alexandru Arşinel, de la Dolhasca… pe Calea Victoriei. Maria Capelos într-o discuţie amicală cu Alexandru Arşinel

Ora 18.00, standul Editurii ALL

Lansare în prezenţa autorului.

Despre carte: Alexandru Arşinel destăinuie drumul parcurs din satul natal Dolhasca până pe Calea Victoriei. Citind amintirile sale sincere, veţi cunoaşte un om, nu numai un artist, care evocă trei epoci istorice prin care a trecut, fiind prin argumentele invocate mai convingător decât orice carte de istorie banală. O biografie neştiută de nimeni.

Maria Capelos este jurnalist la Medien Holding.

 

Cea de-a XIX-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură se defăşoară în perioada 21-25 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.