Umblă vorba că pe artişti nu e recomandat să îi cunoşti în afara creaţiei lor, că e inteligent să te bucuri de fiecare personaj transpus de actor pe scenă, de mişcările fluide ale dansatorului, fără a încerca să descoperi omul din spate, riscând să distrugi o imagine minuţios construită şi măgulitoare, creată de artist. Deh, oamenii sunt oameni şi au slăbiciuni pe măsură. Îndrăznesc să spun că lucrurile stau puţin diferit în privinţa scriitorilor. Universul din mintea unui scriitor e combinaţia delicioasă între cultură, inteligenţă şi imaginaţie bogată, aşa că am tot soiul de curiozităţi pe care o porţie bună de taifas le-ar putea satisface.
Săptămâna asta, într-o miercuri caniculară, ne-am adunat (nu mulţi), la cafeneaua Carada, pentru a sta de vorbă cu doi astfel de oameni: scriitorul George Arion, o legendă a romanelor pline de mistere, şi J. Madison Davis, profesor la Universitatea din Oklahoma, de – ţineţi-vă bine – creative writing. Doi oameni fenomenali, crime şi mistere, creative writing, 40 de grade afară. Vă închipuiţi ce a urmat. Plus, carisma unui Bogdan Hrib impetuos (uşor agresiv pe ici, pe colo) şi stilul elegant şi înţelept al lui Ciprian Burcovschi. Reţeta a fost impecabilă.
Taifas despre cititorii romanelor de tip „mystery and thriller” şi despre concurenţa oarecum neloială a producţiilor TV, din punctul de vedere al atractivităţii. O limonadă rece. Bogdan Hrib, bucuros că vine weekend-ul şi Mystery & Thriller Festival, la Râşnov, şi nemulţumit că atelierele de creative writing nu sunt atât de pline pe cât s-ar fi aşteptat. O cafea cu lapte. George Arion, povestind despre vremurile în care un volum se publica în tiraj de 30.000 de exemplare (faţă de câteva mii, în mod curent) şi despre Romanian Crime Writers Club. Am simţit la un moment dat melancolia celor ale căror tinereţi au prins alte vremuri şi mi-a venit o poftă cu parfum de rebeliune adolescentină, de a „striga” că nici publicul cititor al vremurilor noastre nu e mai prejos, ci doar puţin distras şi neinformat pe alocuri.
Aaa, să nu uit. Mă fascinează America. De la literatură, până la audiovizual, atât pentru elite, cât şi pentru mase, America vine mereu cu formule care nu încetează să mă uimească. „Ghost writing” este una dintre ele. Termenul se referă la scriitori plătiţi să scrie texte care sunt publicate cu numele altui autor. Sunt convinsă că acest tip de „profesiune” nu e nici nou, nici născut în State, dar, cu francheţea caracteristică, America i-a recunoscut existenţa şi a promovat termenul, poetic de altfel. Bineînţeles, l-am provocat pe J. Davis să ne povestească despre „scriitorii fantomă”, despre cine scrie şi pentru cine. Degajat şi plin de umor, J. Davis ne-a povestit despre vremurile în care el însuşi era ghost writer şi strecura numele copiilor săi printre personaje, pentru a păstra o discretă notă personală.
Am tăifăsuit cu doi scriitori, săptămâna asta. M-am simţit bine ca cititor băgat în seamă, cum se simt copiii când adulţii le acordă un strop de atenţie. Am chef de vorbă şi chef de citit. Şi aşa de rău îmi pare că am ratat recenta întâlnire cu doamna Nora Iuga!
A.