Burcovschi si AdLittera Project

: Povestește-ne cum s-a născut concursul „”. Care a fost motorul, care au fost primii pași și dacă a existat vreo sursă de inspirație (și aici nu mă refer la plagiat, de ăla vorbim mai încolo).

Ciprian Burcovschi: Păi, de la începuturi… când am decis împreună cu prietenul și partenerul meu Sebastian Hubati să demarăm Project. În timp ce băteam la ușile editurilor să le prezentăm proiectul ne-am dat seama că fiecare editură are un public fidel și un public comun. Din discuțiile cu reprezentanții editurilor, ne-am dat seama că nici măcar aceștia nu au un profil creionat pe tipul de public pe care îl vizează.

Pentru că noi nu provenim din zona culturală, ci din marketing și advertising, ni s-a părut de bun simț să facem cunoștință cu publicul. Așa am inițiat primul program amplu de cunoaștere și înțelegere a publicului cititor, concursul dedicat scriitorilor amatori.

” a fost de la prima ediție, cel mai mare concurs de debut literar, cu 256 de înscrieri și pe 900 de lucrări trimise în circa 2 luni. Sincer, ne-au copleșit: și cantitativ și calitativ.

Pentru că am dorit să cunoaștem publicul, am organizat ateliere de scriere creativă în parteneriat cu lectori profesioniști și astfel, am deslușit cine sunt ei, participanții, ce vor, ce cred, cum se implică în viața socio-culturală etc.

Am tras o concluzie și am mers mai departe: ediția a doua. Juriul format din premianții primei ediții. Alți premianți, alți oameni, aceleași cutume, aceleași așteptări, cam aceleași dorințe…

Și mai trebuie să precizez ceva, care mi se pare foarte interesant. Luați Antologia de poezie a ediției a II-a. Veți fi surprinși de omogenitatea textelor și de faptul că vârsta câștigătorilor este foarte apropiată. Vreți puericultură literată? – noi avem și ne mândrim cu ea.

 

SB: Vom avea și o a treia ediție a acestui concurs? Există noutăți față de primele două ediții?

CB: Va fi și o ediție a III-a, cu siguranță. Deja ne-am gândit să cedăm proiectul IDC celor implicați în „Incubatorul de condeie” și de la o ediție la alta să dezvoltăm grupul într-o comunitate.

Nu, în ediția aceasta nu vor fi noutăți. Vom merge pe aceleași principii, cu același Regulament.

 

SB: Care este textul care te-a impresionat cel mai mult până acum la cele două ediții? Dar o întâmplare de care să îți aduci aminte aproape compulsiv?

CB: Nu sunt în măsură să judec un text, n-am pregătirea necesară. Sincer, mi-au plăcut poemele câtorva: Sorin Lucaci, Andrei Zbîrnea și, de la ultima ediție, Radu Nițescu. Nu-s misogin 🙂 Dar poemele lor m-au redat stărilor mele emoționale „arse” cu mult timp în urmă. Adică, am rezonat profund.

Am observat că unii s-au publicat ulterior premierii IDC. Sunt mândru pentru că i-am cunoscut personal și că le-a confirmat valoarea și le-a dat și mai multă încredere în potențialul lor.  

 

SB: IDC înseamnă mai mult bucurie/share sau mai degrabă frustrare/nervi/bani cheltuiți/strange cureaua Ciprian?

CB: Bani, timp, energie – contează într-un business. Este totul. Însă, Concursul IDC nu l-am gândit profitabil pentru AdLittera. L-am conceput pentru public. L-am dedicat lor. Anul acesta dorim să atragem sponsori care să ne susțină cheltuielile și le oferim expunere într-un mediul cultural.

Ca și celelalte programe și proiecte ale conceptului AdLittera se vor finanța singure, vor deveni autonome și noi doar le vom întreține cu know-how și multă benevolență.

 

SB: Știi unde voiam de fapt să ajung. Litera editură serioasă vs Litera copy-paste cu subiect și predicat cum le place analiștilor să spună?

CB: E vorba de copierea Regulamentului Concursului IDC, de către editura Litera. Să aibă și ei un Regulament de concurs. Nu mă deranjează foarte tare. În fond, un Regulament de organizare a unui Concurs literar nu e o teză de doctorat… dar, e trist să vezi că pretutindeni există mimetism și lene intelectuală, dar nu trebuie să „luăm foc!”. Din contră, aș spune eu, dacă editura Litera Internațional SRL și-a găsit o resursă importantă, model și inspirație în ograda proiectului AdLittera, nu poate fi decât un motiv de bucurie pentru noi.

Mi-a plăcut jocul de cuvinte care a reieșit la un moment dat: Editura Litera plagiază AdLittera, adlitteram. S-a brodit  🙂

 

SB: Acum să trecem la site-ul semnebune.ro. Încotro, de ce și care sunt mizele, cultural, marketing, dar și emoțional?

CB: SemneBune a plecat din poziția de portavoce a editurilor autohtone: comunicate, cronici, critici, evenimente… Nu toate editurile au timp și chef să se promoveze pe alte canale. Unele nu înțeleg (trist, dar adevărat), altele nu acceptă (wtf?!)… și când te gândești că este gratuit pentru edituri!

Schimbăm foaia anul acesta și vom avea conținut propriu și vom deveni cea mai mare platformă de cultură editorială (dedicată doar cărților, ca produse culturale). Vom vinde spațiu de publicitate, vom gasi mijloace de finanțare a proiectelor proprietare revistei – pentru că da, vrem să facem o revistă-manifest cultural.

 

SB: Există anumite zone spre care tinde ? Aici mă refer în special la abordări ca afară.

CB: Nu știu să răspund la această întrebare. Revista va avea un consiliu redacțional și o direcție editorială. Deocamdată nu putem devoala structura… dar pentru cititori va fi curând un reper publicistic, iar pentru presa culturală va fi un progres în abordare dar și atragerea de noi cititori.

 

SB: Crezi că ne-am săturat de tot balcanismul ăsta care s-a amestecat și în cultură? Cum explici luptele astea mărunte, fără mize în cultura românească și mai ales în literatura românească under construction? Suntem destui care ne-am săturat?

CB: Nu mă prind unde bați, dar cu sigurantă trăim în Balcani. Mi se pare căcăcioasă etichetarea asta de „balcanism”. De ce ar trebui să fim celți sau iberici, germani sau indieni? Vezi, mă irită lipsa de cultură, minciuna perpetuată de la o generație la alta și argumente fabricate doar pentru manipulare, care au avut scop discreditarea filonului național. Frecvent și sigur! Când aud sintagma „în stilul nostru balcanic” cu toată udătura peiorativă din vârful șlițului, mă apucă năbădăile… educația o facem în spațiul nostru ancestral de mii de ani, dar ne trezim cu pretenții de maimuță dresată la Paris sau Oxford. Suntem prea prețioși și deloc autentici.

 

SB: Când crezi că i-am putea avea în București pe Haruki Murakami, Marc Levy sau, hai să fiu nesimțit, Mario Vargas Llosa? Întreb asta pentru că venirile Hertei Muller și a lui Amos Oz au fost extreme de populare. Vezi cumva AdLittera Project implicată în asta?

CB: E posibil să ne implicăm mai mult și într-o zonă de PR cultural. E posibil doar să ajutăm pe alții să aducă mai-marii-vremii literare. Deși, aici e cu descântec. Mi-amintesc cu mare plăcere de pirueta pe care a făcut-o Herta Muller pe chelia lui Liiceanu. Și mă gandesc că invitația de a veni în România i-o făcuse chiar patronul Humanitasului. 😀 Chapeau, prețuită doamnă Muller!

Sincer, eu cred că brandul de țară cam de aici începe: recunoașterea valorilor autohtone. Așa că, mai degrabă ne-am duce cu teleguța prin țară, cu un alai de personalități din cultură, artă și tehnologie, dacă vrem să fie cunoscuți de public apoi recunoscuți și de diasporă. În fine, nu asta era întrebarea…

Dedicat zonei literare, eu i-aș plimba prin țară pe SGB și pe Petria, pe Ruști și pe Paraschivescu, pe Arion și pe Suceavă, pe Nora Iuga și pe Ghilezan, pe Uricariu și pe Antonesei, pe Vlașin și pe Haulică și pe mulți alții. Și i-aș ruga pe Rogozanu și pe Iaru, pe Paul-Bădescu și pe Țupa, pe Răzvan Penescu și pe Andrei Roșca, pe Ruse și pe Oana Boca să îi susțină. Nu m-aș repezi cu orice preț să aduc scriitori străini bine marketați.

 

SB: Care ar fi viitoarele proiecte derulate de AdLittera? Să ne așteptăm la chestiuni mărețe sau, în continuare, la pașii aceia mărunți de care ne-am îndrăgostit (unii dintre noi)?

CB: Neah! Pașii mari sunt pentru uriași. Eu sunt doar obez.

Prefer să jucăm național, bătuta și brâul, hora și călușarul, alunelul și sârba: toate în acest spațiu. Dacă om fi buni, publicul ne va scoate la periniță și ne-o țuca. Dacă n-om fi buni, ne-o umple de suduieli și blăstame. 😉

 

SB: Că tot am ajuns la final aș vrea să ne recomanzi două-trei titluri de cărți care te-au format ca om.

CB: Am să destăinui public, pentru întâiaș dată: când eram puști și trebuia să citesc istorie la școală, eu citeam romane polițiste; când trebuia să învăț comentariile de la română, eu citeam colecția „Anticipația”; în toate orele mai mult desenam (sic!); am descoperit Nichita și Blaga în liceu – le-am rămas fidel toată viața. Mai târziu deveneam (datorită anturajului) fan al lui Țuțea și Cioran. Am fost tot timpul contra curentului, libertin și încăpățânat. Talentul nu mi l-a luat nimeni și am perseverat în desen și design. Ca orice om cu har, am fost și loază. M-am specializat târziu în „comunicare vizuală”, după ce toți prietenii terminau și a doua facultate sau își botezau odraslele. Am avut fericita șansă să mă înconjur de oameni de calitate, cu valori spirituale solide, de la care am învățat mereu. Unii profesori mi-au devenit prieteni. Am început să predau și eu timid design publicitar și branding. Acum, vreau să ofer mai tinerilor mei prieteni ce-am agonisit până la 40 ani.

Oricum, am ajuns azi să citesc foarte puțină beletristică. Citesc zilnic fluxurile de știri legate de specializarea mea și cultură autohtonă. Citesc multă dezvoltare personală, ezoteric, istorie redescoperită, psihologie, filosofie, ocultism… chestii neserioase, dar care mă ajută să îmi stăpânească pofta  și interesul meu, care se învârt prin cele trei divizii ale semioticii – semantică, sintactică și pragmatică.

Ce-am citit și mi-a plăcut: „Anticipația” (acum de) la Nemira, colecția „Enigma”, „Mari maeștrii” de la Herald și „Raftul Denisei” de la Humanitas. În w/e, în fiecare dimineață, citesc poezie la o cafea, dimpreună cu iubita mea soție (vechituri prăfuite, ori mai „noi” de la Herg Benet, CDPL, TracusArte ș.a.). Poezia mă târăște din cotidianul trivial și mă azvârle în copacul vieții, unde împart scorbura cu Mama Natură și Tatăl Nostru.  Totul într-un alint familial.

Mi-ar plăcea spre sfârșitul vieții să-i scriu lui Blaga, că voi veni să-i lustruiesc coroana de zeu. Apoi îl caut pe Baudelaire să beau un șpriț de ambrozie.

 

SB: În final, ce le transmiți fanilor tăi de pretutindeni ?

CB: Am fani? Hai bre, fii serios! Am prieteni, nu fani…

Lumea noastră mică e plină de agenți culturali care stau doar în școli și se specializează până la 45-50 ani. Tipic bolșevic. Nu trebuie mimată cultura. Orice analfabet se prinde până la urmă cine este ipocrit și impostor. Și crede-mă, sunt mulți care citează din clasici doar ca să dovedească apartenența la elită și intelectualitate, dar ei sunt fără consistență, fără valoare, fără substanță. Și le place demagogia – această șaorma verbală, cu „de toate”…

Chiar dacă trebuie să recunosc că ambalajul vinde, produsul se consumă doar dacă e de calitate. Asta o spun din poziția unui antreprenor care livrează cam de 10 ani servicii de design specializat și care dorește, mai nou, ca proiectul AdLittera să devină un accesoriu cultural de înaltă ținută.

 

SB: Mulțumim!

„Au revoir!” – Eric Cantona

 

 

 

București – iulie, 2012

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 391

Comentarii

  1. Dragă SemneBune, să dea domnul să aibă dl. Burcovschi (mereu îmi vine să zic Bukowski)gura de aur şi să devii cea mai mare platformă de cultură editorială şi să fii blând cu scriitorii tineri. 🙂

    1. Burcovschi, Bukowski, Boscorodovsky… nu conteaza numele ci omul 🙂