Bela Bartok contra celui de-al Treilea Reich

Romanul Bela Bartok contra celui de-al Treilea Reich este o imagine a contrastelor: fascism si libertate, arta si uniforme, integritatea umana aflata la limitele rezonabilului.
Kjell Espmark atinge coardele dramei si ale comediei umane intr-o carte tulburatoare despre viata unui artist european confruntat cu ororile celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Saptamina acesta, in cadrul colectiei „Biblioteca ”, apare in traducere romanul Bela Bartok contra celui de-al Treilea Reich al romancierului suedez Kjell Espmark.
Aparut in 2004, la Stockholm, si publicat ulterior in Ungaria, Franta si Spania, cartea nu este o simpla monografie despre Bela Bartok si cu atit mai putin un documentar. Povestea pe care scriitorul suedez o tese in jurul lui Bartok este chiar curgerea fireasca – uneori navalnica, alteori bulversata de episoade tragice – a vietii unui artist european confruntat cu ororile celui de-al Doilea Razboi Mondial. Oriunde se va afla artistul – in partea noastra de Europa, pentru a culege muzica in satele unguresti, romanesti sau slovace, ori in universitati si sali de concerte din Statele Unite –, militantismul sau civic va fi mereu calauzit de „ideea fraternitatii popoarelor”. Confruntarea dintre Bartok si Goebbels, moment de mare tensiune epica, ii ofera lui Espmark inca un prilej de a-si exersa abilitatile de introspectie psihologica pe care si le-a manifestat admirabil in intreaga opera romanesca.

„Adormind in compartimentul sau din trenul cu care traversa intunericul tarii aflate sub stapinirea cizmelor militare, Bartok a avut un vis. Un vis atit de intens, incit a reusit sa intreaca realitatea, ca forta si stralucire. Un vis pe care il rememoreaza, punct cu punct, incercind sa-i deslusească intelesul.” (Kjell Espmark)

Bela Bartok contra celui de-al Treilea Reich este un tur de forta, cerind nu numai pricepere scriitoriceasca, ci si spiritul unui istoric, psiholog, muzicolog, umanist, umorist si satirist. Espmark este un desavirsit purtator de cuvint pentru valorile civilizatiei, iar aceasta explorare, bine argumentata si amplu orchestrata, a mintii protagonistului este aproape ca o partitura muzicala, asa cum ar fi putut-o compune Bartok insusi.” (Swedish Book Review)

Kjell Espmark s-a nascut la Stromsund, Suedia, in 1930. Poet, romancier si critic literar de renume international, a debutat in 1956, cu volumul de poeme Uciderea lui Benjamin, in timp ce era student la Universitatea din Stockholm. I-au urmat de-a lungul timpului alte treisprezece volume de poezie, dintre care amintim Lumea vazuta prin obiectivul aparatului de fotografiat (1958), Microcosmos (1961), Incercari de viata (1979), Semnele Europei (1982), Masa secreta (1984), Cind drumul se intoarce (1992), Cealalta viata (1998), Cei vii nu au morminte (2002), Calea Lactee (2007). Din 1980 se dedica romanului. Cele sapte volume ale ciclului romanesc Vremea uitarii (1999) au in centru Suedia contemporana, temerile si decadenta unei societatii privite prin prisma unor protagonisti din medii sociale diferite. Apreciat critic literar si profesor de teoria literaturii la Universitatea din Stockholm, Kjell Espmark devine membru al Academiei Suedeze, in 1981, si al Comitetului Premiului Nobel pentru Literatura. Celebra sa carte Premiul pentru literatura: un secol cu Nobel (2001) este o istorie a redutabilei institutii suedeze. I s-au decernat numeroase distinctii, printre care: Premiul Ovralid (1974), Premiul Belman (1985), Premiul Kellgren (1998), Premiul Transtromer (2010). Dintre volumele sale, in romaneste i-a aparut pina in prezent romanele Uitarea (2003) si Calatoria lui Voltaire (2006).

Bela Bartok contra celui de-al Treilea Reich – traducere de Angela Martin
152 p., 19,95 lei

Fragment din roman

„In momentul acela isi facu loc medicul personal al lui Hitler, care se afla in salon. Ii descheie gulerul de la camasa, ii controla ritmul cardiac, ii ridica o pleoapa luminind-o pentru a vedea pina in creier, dupa care scoase cu solemnitate din trusa medicala o seringa cit un irigator pentru cai. Cind ridica injectia in lumina pentru a elimina aerul odata cu cele citeva picaturi ramase in acul urias, unul dintre generali lesina. Dar Goebbels reactiona bine la tratament. Dadu sa se ridice, dar medicul il sfatui sa mai ramina putin asezat. Un colonel din SS il asigura ca va trimite o trupa de comando impotriva lui Bartok. Il arata cu degetul pe visatorul care nu stia pe unde sa mai scape.
Dar Goebbels ridica mina: «Nu va atingeti de el». Urmariti-l pas cu pas. Individul e periculos, e foarte periculos. Si nu cumva sa observe ca il urmarim.
Numai ca Bartok era acolo si auzea totul.
Dar daca era acolo nu insemna ca se si afla acolo.
Un consilier dadu buzna in fata cu o figura panicata. Stia, oare, domnul ministru ca Bartok asta, pe linga faptul ca fusese membru in Consiliul Muzicii in timpul episodului comunist din Ungaria in 1919, mai facuse parte si dintr-un comitet al Societatii Natiunilor, unde tinuse o cuvintare despre fraternitatea intre oameni dincolo de barierele impuse de rasa sau de granitele nationale? Si ca aceasta este ideea in slujba careia si-a pus muzica? Un fior ii strabatu pe cei de fata si mai multi isi dusera mina la tocul pistolului. Consilierul cel ingrijorat ridica glasul pentru a adauga un indiciu care agrava situatia. Incepind din 1920, familia Bartok Si-a gasit adapost pentru citiva ani in casa bancherului evreu Jozsef Lukacs, din Budapesta, o casa in care trona o vipera veninoasa – Gyorgy, cel mai periculos cercetator literar comunist! Simptomatic era de asemenea si ca aceeasi casa parea frecventata cu placere de tradatorul de patrie Thomas Mann.
Lukacs? Si Thomas Mann? Publicul forma un cerc amenintator in jurul visatorului, care recunoscu numaidecit mai multe figuri. Toate erau ale unor persoane contaminate de nazism, apartinind vechii drepte din Budapesta, o clasa sociala din care se rusina ca provine.
Alt consilier dispunea de o informatie inca mai alarmanta, pe care voia sa i-o aduca la cunostinta sefului sau. Bartok il aparase in 1931 pe Toscanini impotriva atacurilor juste ale fratilor fascisti italieni, da, si sustinuse integritatea muzicii, da, si ceruse in mod expres protejarea autonomiei artelor! Baiatul asta trebuia inchis. Publicul era in pragul isteriei.
Pe fondul acesta, interveni unul dintre cunoscutii ideologi ai Reichsmusikkammer, care tinea sa adauge ceva la cele spuse pina acum. Visatorul izbutise sa se furiseze in afara cercului, dar se intoarse ca sa asculte ce mai ziceau. Nu pot fi subestimate pericolele pe care ni le asumam in materie de politica muzicala lasindu-l in libertate pe Bartok, spuse demagogul uitindu‑se chioris din cauza nervozitatii. Daca scara sa diatonica se va aplica fara a mai respecta modurile major si minor, inseamna ca se va dispune in totala libertate de oricare dintre tonurile sistemului cromatic. Cred ca onoratul auditoriu a inteles, nu-i asa? Faptul ca celor douasprezece tonuri li s‑a dat aceeasi valoare – este comunism curat!
Asistenta fierbea de indignare si il ruga pe Goebbels sa ia masuri nu numai impotriva lui Bartok, ci si impotriva tuturor coreligionarilor lui. Nu putea fi facut bucati atunci, pe loc?
Domnilor, striga Goebbels ridicind bratele cu intentia de a calma spiritele incinse.
Domnilor, nu uitati ca momentan avem un pact cu URSS si am lasat-o mai moale… le‑am dat un respiro… se uita cu atentie de jur imprejurul salonului sa vada daca nu cumva era vreun diplomat sovietic si continua usurat… cu zdrobirea jivinei asteia comuniste.”

In pregatire in colectia „Biblioteca ”:
Orhan Pamuk, Romancierul naiv si sentimental

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2749