Oscar Wilde spunea despre romantism că oamenii strică fiecare clipă de romantism prin dorința de a o eterniza. Poetul bucureștean trece cu brio această probă, pentru că poezia lui construiește piramide gigantice din borcanele puse pentru iarnă.
Povestea cărții pornește undeva în Ucraina, ne plimbă prin orașul acesta, iar adesea staționează prin Venezia sau Sicilia.
m-am născut undeva într-un cătun în ucraina
aproape de cernăuți
noaptea vorbeam mult în somn
după ce toată ziua spărgeam baloane rozalii de săpun
în urechea bunicului (p.14, o să-mi cumpăr orașul acesta)
Sorin Lucaci își asumă acest romantism, de tip retro sau neo, cu toate candorile care converg de aici. Din acest punct încolo, totul e verosimil totul e posibil aici în această cameră rustică/plină cu borcane de șerbet (în rest nu e decât corpul meu traversând o imensă pată de cerneală, p.25).
Asumându-și acest joc, poetul se expune unor zone comune sau unor efecte ce ar putea aluneca spre zona siropoasă.
aștept liftierul cu cu mănuși albe
să-mi deschidă ușa inimii tale
ca-ntr-un roman de început de secol douăzeci (aștept să se extragă cauciucul de pe buzele tale, p.48)
Ironia lui Sorin Lucaci este extrem de fină și cade precum un after-shave de calitate pe obrazul proaspăt bărbierit. Această manifestare se împletește cu zone de fantastic și chiar de absurd, după cum observa și criticul Horia Gărbea pe coperta a IV-a.
să faci poezie pe marginea prăpastie nu e un act de curaj
ca și cum orice cădere în gol ar repeta la nesfârșit
aceeași schizofrenie sălbatică (mamiferul negru adulmecă tristețea, p.73)
Sorin Lucaci nu se teme să ne dezvăluie zone din copilărie și din adolescență, cu toate că biografismul său e atât atenuat, încât poate fi împrumutat de oricare dintre cititorii săi. Poetul se joacă câteodată și cu vecinătăți kafkiene, fără a deveni epigonic.
copiii satului ridicau lângă școală piramide gigantice
din borcanele puse pentru iarnă (p.14, o să-mi cumpăr orașul acesta)
și brusc îți dai seama într-o dimineață ploioasă că ți-a crescut
un dinte uriaș în cerul gurii
și dintele se transformă într-o duzină de aripi
și că mai poți vorbi doar cu falangele imitând dansul primordial al păsărilor (p. 21, primul sunet ca un ecou în podeaua cu aripi)
și câtă vară trecea prin venele noastre
acoperind fiecare centimetru de piele arsă
ca un marfar indiferent la numele gărilor (soarele apunând ca o portocală roșie de sicilia, p.30)
Romantismul lui Lucaci se manifestă cel mai frumos în versul aici se poate muri mult mai frumos decât în orașele noastre din nord (ochiul tău ca o mică veneție la un carnaval al măștilor p.60), vers la care vă las să reflectați în liniște.
–
sursa foto aici
Autor: Sorin Lucaci
Titlu: În Burta Grasă a Peștelui de Duminică
Editura: Herg Benet
Anul: 2012
Nr. de pag: 103
Preţ: 15 lei
