Editura Art la Bookfest 2011

Acest articol a fost publicat de Semnu' Bun pe 23.05.2011 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , , , , .

Într-o lume grafomană, în care se anunţă din ce în ce mai zgomotos moartea cărţii în format clasic, Editura ART se încăpăţânează să ofere Cititorului ce-i al Cititorului. La adăpost de tentaţiile comercialului cu orice preţ, ART continuă să acorde o atenţie aproape obsesivă selecţiei de titluri şi autori, respectând şi luând prin surprindere gusturile unui public exigent, însă dispus să încerce pe propria piele noi provocări.

Dincolo de colecţiile care sunt deja marcă înregistrată pentru ART – Cărţi cardinale (pentru o mai bună orientare în hăţişurile teoretice), Demonul teoriei (pentru amatorii de gimnastică cerebrală), Dulapul îndrăgostit (în care încap istorii neobişnuite şi experimente pentru hedoniştii lecturii), ne-am adaptat în permanenţă unui cititor imaginar aflat mereu în căutarea marilos descoperiri. Biblioteca ideală, una dintre cele mai noi colecţii ART, concepută în descendenţa bibliotecii totale despre care povestea Borges, şi Prima dată, o serie de antologii-experiment avându-i ca invitaţi pe unii dintre cei mai vizibili scriitori, artişti, traducători şi jurnalişti români ai momentului, sunt doar două dintre cele mai noi proiecte editoriale.

Le-am colorat cititorilor zilele cu poveşti despre fauna urbană, prin Atlasul de mitocănie urbană, însă le-am adus şi seria de autor J.M.G. Le Clezio, Nobelizatul pentru 2008. Le-am făcut cunoştinţă cu expansivul Daniel Arasse, dar şi cu greii filosofiei.

În timp ce adulţii sunt absorbiţi între două pagini, copiii au de ales dintre numeroase titluri, de la seria-fenomen Jurnalul unui puşti până la antologii de scriitori români.

Şi cum ochiul este cel mai dur critic, l-am îmblânzit cu mare atenţie pentru grafică, tipar şi celelalte chestiuni lumeşti din viaţa unei cărţi.

Nu facem recomandări speciale, lăsăm cititorilor noştri plăcerea şi dificultatea alegerii.

 

Noutăţi editoriale

Lipscani. Ghid turistic & de chefuri

Eugen Istodor

Lipscaniul este situat în inima Bucureştiului. Eşti în Centrul Istoric sau în Centrul Vechi.

Arată ca o recuzită gata pentru o petrecere care se tot amână: decor de epocă, rochii de mireasă, droguri şi iubiri uşoare, cadouri ieftine şi antichităţi, biciclete nebune şi ceaiuri nemaiauzite, eco, bio, şaorme, scoici, narghilele, excentricităţi, party-uri, meniuri takeaway, crâşme pentru toate buzunarele. Are inocenţa unui copil care şi-a făcut un orăşel din ce-a priceput el din poveştile bunicilor. Un capriciu omenesc, o bizarerie istorică. Citeşte-i istoria. Priveşte în jurul tău şi descoperă-l.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dansul în secolul XX

Isabelle Ginot, Marcelle Michel

Traducere din limba franceză de Vivia Săndulescu

Proiect realizat în parteneriat cu Centrul Naţional al Dansului

Secolul XX a fost pentru dans epoca unor intense bulversări. S-au conturat două mari tendinţe: asumarea moştenirii trecutului şi contestarea sa violentă. În paralel cu persistenţa codurilor clasice, uneori rearanjate după gustul zilei, s-a produs o adevărată explozie. Din dorinţa de a face tabula rasa cu trecutul, dansul contemporan a explorat în toate sensurile capacităţile corpului dansant, dezvoltând mişcarea în spaţiu.

La începutul secolului XXI, avem de-acum suficientă distanţare pentru a analiza diferitele evoluţii şi revoluţii şi a distinge între continuitate şi ruptură. De altfel, bariera dintre dansul clasic şi cel contemporan, altădată de netrecut, este azi depăşită, dând naştere unei forme artistice care pune tradiţia şi inovaţia în serviciul demersului artistic autentic.

Această carte minunată trasează în paralel cele două drumuri, al evoluţiei clasicului şi al contestării sale, înainte de a le aduce laolaltă în vremea noastră, când coregrafii se inspiră fără discriminare din cele două registre. Sunt incluse fragmente din textele unor coregrafi care evocă propria lor practică, propunând o reflecţie asupra corpului uman ca depozitar al memoriei, cât şi a felului cum o percepem. Ea constituie o lucrare de referinţă asupra unui subiect încă prea puţin abordat.

 

PSIHOTERAPOLITICA

antologie de teatru polonez contemporan

Antologare şi postfaţă de Iulia Popovici

Prefaţă de Piotr Gruszczyński

Traducere din limba polonă de Sabra Daici, Cristina Godun, Carmen Luiza Săvescu

„Cele opt piese adunate în acest volum reprezintă opt cortine ale realităţii poloneze contemporane. O fărâmă din ea, imortalizată în textele dramatice pregătite să înfrunte lumea. Selecţia, aşa cum se întâmplă de obicei, este un act arbitrar, însă, în esenţă, atunci când cartea ajunge în mâinile cititorilor, ceea ce a fost cândva arbitrar devine exact selecţia nimerită. Am putea spune că o selecţie mai bună nici nu se putea opera. Şi că o altă perspectivă asupra societăţii poloneze ar fi fost imposibilă. Trebuie să medităm la modul serios şi să vedem ce poate rezulta dintr-o asemenea selecţie.”

Piotr Gruszczyński

 

Primul meu job

Volum coordonat de Florin Dumitrescu

Colecţia Prima dată

 

„Primul job: pentru unii, primul ciubuc, pentru alţii, primul gheşeft, pentru cei mai mulţi prima leafă. Iată trei cuvinte româneşti nu tocmai neaoşe (unul e turcesc, altul idiş şi altul săsesc la origine) pentru a exprima diverse modalizări lucrative, diverse tipuri de contract, mai mult sau mai puţin tacit. Le-am inclus pe toate în anglicismul job, folosit de tinerii de azi, din păcate pentru a exprima ceva tot mai rar şi greu de obţinut… ”

Florin Dumitrescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mica dietetică

Alex. Leo Şerban

Mica dietetică este un volum care reuneşte cele mai frumoase microtexte scrise de Alex. Leo Şerban în ultimii cinci ani. O mică bijuterie, un spectacol strălucitor de inteligenţă, rafinament, farmec stilistic şi umor fin, cartea este un „manual” esenţializat de hedonism light, răsfăţat şi dezinvolt.

Veţi putea gusta câte puţin din fiecare: liste de oameni, obiecte, locuri care îi plăceau sau îi displăceau, elogiul Elodiei, 10 motive pentru care fotbalul este detestabil, facebookizarea lumii, despre importaţa schimbării ideilor ca pe cămăşi, odă şlapului, declinul huiduielii şi multe alte bunătăţi. Le puteţi consuma liniştiţi cu voluptate, sunt dietetice. Pentru că, vorba lui Alex. Leo Şerban, „small is beautiful”.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.