Cu cât o carte este mai mediatizată, cu atât este mai dificil să emiți o părere personală despre ea; este ca atunci când o serie de molecule intră în coliziune și se izbesc unele de altele. A nu se interpreta că nu sunt de acord cu mediatizarea și promovarea, dimpotrivă. Și totuși, ce ai putea să spui despre o carte care face RMN-ul eului liric? Că este bună, că este frumoasă (??), că este așa și pe dincolo?
Petronela Rotar se descărnează, așa cum însăși afirmă, un fel de ”șoc și groază, imagini care pot afecta emoțional”. Sigur, ”șocul” este acela că talentul abundă cu fiecare rând scris. Se poate numi talentul grafoterapie? Sau este mai degrabă grafoterapia un instrument care învârte mecanismele talentului? ”Groaza” apare abia după ce ai parcurs primul capitol, când descoperi frânturi din tine în gândurile altcuiva. Tu nu ai avut forța necesară să le transpui pe hârtie, și altcineva mai priceput te-a ”ajutat”, într-un fel. Nu toți scriitorii reușesc să creeze punți între ei și cititori, iar a scrie versuri nu te face neapărat să fii scriitor. Emblema asta răsuflată a ecuației hârtie= literatură nu mai are nicio priză în ceea ce mă privește, ca să fac referire la un text al lui Alex. Leo Șerban. Petronela Rotar a creat însă empatii cu cititorii săi de dimensiunile Brooklyn bridge-ului.
O să mă știi de undeva este împărțit în trei capitole, ca trei anticamere spre iubirile pierdute, apuse, spre micile ”răvașe” destinate unor reîntâlniri, spre ”pizda lirică” (am citat din autoare) ce se construiește bucată cu bucată pe versuri de Placebo, amintind experiențele unui reporter: ”apoi ți-au zis că tre’ să intri pe sticlă. între toate blondele. așa brunetă, cu păr scurt? așa. ai intrat. ca dracu’ ai intrat. erai varză. îți tremura vocea și picioarele îți tremurau. și stomacul. ai grijă că se uita la tine 7 milioane de oameni. fix 7? nu au și ei altă treabă? nu au. bine, atunci te-ai încurcat ca o proastă. îți auzeai inima în urechi, tâc, tâc, ai zis că leșini în direct. nu ai leșinat. ai crezut că o să-ți treacă. pe dracu’ ți-a trecut. tot așa emoții ai avut, de fiecare dată. auzeai în cască, 3,2,1, amănunte are Petronela Rotar”. 
Cred că avem de-a face cu o poezie profundă precum o coală de hârtie care constituie încercarea unui desen. Are ștersături, pe alocuri porțiuni mototolite, urme de cărbune.Modificări, retușuri, ca apoi încercarea însăși să se metamorfozeze în succes. Toate componentele unui om frumos, dacă mă întrebați pe mine.
ești ghemul de nervi din stomac, durerea difuză din cap, durere de doberman căruia nu îi mai
ajunge cutia craniană.
ah. nu îmi mai ajunge nimic. sunt organic depășită de senzații.
am toracele prea mic, cu tot prășitul și cositul, și
nu îmi ajunge aerul. inimii i-ar mai trebui încă
patru camere și o aortă cel puțin, să înceapă să
facă față. organele interne, toate, date peste cap
de un metabolism al unei iubiri intoxicante. dacă
mi-aș face analizele acum, cred că mi-ar găsi ficatul
dublat de efortul de a metaboliza narcoticul
care îmi ești.
(Hani)
Autor: Petronela Rotar
Titlu: O să mă știi de undeva
Editura: Herg Benet
Colecția: Colecţia Radical din 5, Poezie, Proză scurtă.
ISBN: 978-606-8530-19-2
Nr. pagini: 128
An apariție: 2014
Preț: 16 lei
surse foto: hergbenet.ro, acestblogdenervi.ro
