Revistă culturală online din 2010 dependentă de cititori deștepțiISSN 2343-8339redactie@semnebune.ro
Vrei expunere?Devino contributor
20102026Editorial

Semne bune anul are

Suntem la începutul unui an și plantăm cuvintele-semințe care să înflorească și să dea roade dulci și hrănitoare, cu care să creștem generațiile viitoare.

O propunere venită la momentul potrivit e ca o sămânță pusă într-un sol roditor. Atenția și grija grădinarului ajută răsadul să devină o plantă bogată, plină de roade. Și ce altceva sunt cuvintele și semnele așternute în fața ochilor cititorilor, dacă nu semințe care încolțesc în gânduri și fapte bune?

Mi-am imaginat mereu timpul ca pe o roată. De mică îmi închipuiam calendarul, cu lunile lui, ca pe un cerc. Vara era situată sus, luna iunie era apogeul spre care urcam, iar decembrie, luna în care m-am născut, se afla în punctul de jos al roții care se învârtea, nu știu nici acum de ce, în sens invers acelor de ceas. Trigonometric, cum am aflat mai târziu că se numește. Roata părea că stă un pic pe loc iarna, în timpul sărbătorilor, și începea să se urnească, la început greoi, apoi din ce în ce mai alert, pe măsură ce treceam de ianuarie. Cercul lunilor rămânea neschimbat, roata se învârtea înăuntrul lui, iar eu nu m-am obișnuit nici acum să văd timpul ca pe o linie care duce de la trecut spre viitor, ci ca pe o spirală pe care eu sau timpul ne mișcăm cu viteze diferite. Mult mai târziu, când mi-au picat în mâini cărți de toate felurile, când psihologia, antropologia și istoria credințelor mi-au acaparat atenția și m-au fascinat, am aflat că timpul liniar e o invenție târzie a umanității. Vechile popoare trăiau, mureau și înviau în timpul spiralat, pe roata care ne învață că primăvara ne naștem, pentru a înflori vara și a face roade toamna, iar iarna ne stingem și lăsăm să moară tot ce nu ne mai e de folos. Doar pentru a ne naște din nou în primăvara următoare, când roata începe iar, cătinel, să urce și să aducă promisiuni noi.

Poate nu întâmplător propunerea de a scrie aici a venit la finalul unei ierni, în pragul unei noi deșteptări primăvăratice. Poate am reușit să las să moară ce trebuia să moară, pentru ca în pământul reavăn să prindă sămânța unui nou început. Semne bune anul are și mă bucur să mă îmbarc în noua aventură chiar în momentul în care roata se urnește și începe să prindă puțină viteză. Ne aflăm în februarie și nu voi rata ocazia să vă povestesc puțin despre această lună. Numele vine din latinescul februa, care înseamnă „a curăța”. Februarie a primit acest nume după festivalul roman Februalia, care dura chiar o lună și era o ocazie de purificare și ispășire. Este singura lună cu 28 de zile, cu excepția anilor bisecți, când durează 29 de zile, este cea mai tânără lună a anului.

1 și 2 februarie marchează, la celți, jumătatea intervalului dintre solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară. Sărbătoarea se numește Imbolc, „în pântecul Mamei”, pentru că acum multe animale sunt gestante, iar semințele se pregătesc să încolțească în pământ. Este o sărbătoare a fertilității și a primăverii, un moment în care natura își ia avânt și se trezește din somnul lung al iernii. La noi, februarie se mai numește și Făurar, denumirea populară fiind legată de meșterii fauri, lucrători ai fierului, care pregătesc uneltele pentru muncile de primăvară. Nu întâmplător, Dragobetele, sărbătoarea populară a iubirii, are loc pe 24 februarie. Zeul tinereții, patron al dragostei, Dragobetele este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor. Etimologia numelui e neclară, dar pendulează undeva între slava veche (dragu biti ar însemna a fi drag) și o combinație de cuvinte dacice (trago = țap) și latine (pedes = picioare). Zeul cu picioare de țap este simbolul forței vitale, al fecundității, al puterii de a procrea. Mai este numit și Cap de primăvară și toate semnele indică același lucru: luna februarie este marcată de ritualuri de fertilitate și înnoire.

Asta ne propunem și noi, să marcăm capul de primăvară cu o înnoire, să urnim roata în sus și să navigăm cu forțe noi pe valurile timpului, să semănăm semințele noului și să ne îngrijim că vor răsări și vor rodi delicii noi. Nu e o întâmplare că termenul „cultură” a fost împrumutat din agricultură. Suntem grădinari de minți și suflete și, la fel ca lucrătorii pământului, face parte din responsabilitatea noastră să observăm cu atenție ritmurile naturii, pentru a ne îngriji cum se cuvine de grădinile noastre.


Semne bune anul are, SemneBune renaște la început de an cu forțe proaspete și vă propune să vă cultivați mintea și sufletul cu atenție, răbdare și devotament. Suntem la începutul unui an și plantăm cuvintele-semințe care să înflorească și să dea roade dulci și hrănitoare, cu care să creștem generațiile viitoare.


Revista rămâne vie prin cititorii ei

Susține revista

Dacă vrei ca SemneBune să rămână un loc pentru lectură și repere culturale, poți sprijini proiectul editorial AdLittera.

Donează acum