Scenariul serialului Succesiunea a devenit carte –  viața celor super bogați, un nou trend în lumea literară

În ultimii ani, tot mai multe povești din cărți și-au găsit drumul spre ecrane, fiind transformate în filme. Rezultatul este uneori foarte bun, alteori nu. Se poate întâmpla ca filmul să fie o continuare vizuală a poveștii pe care ți-ai imaginat-o citind cartea, dar se poate întâmpla și să spulbere imaginea din mintea ta și să te deruteze. Totuși, pot spune că am văzut multe ecranizări reușite. Cu gândul la asta, m-am oprit asupra unui articol de pe Literay Hub, în care ni se spune care vor fi cele mai bune/așteptate ecranizări din luna iulie.

Unul dintre ele este Good Omens, ecranizarea unui roman scris în colaborare de scriitorii englezi Terry Pratchett și Neil Gaiman. Gândită inițial ca o serie limitată, producătorii au decis să mai facă un sezon, pe care Amazon Prime îl va lansa în întregime, nu câte un episod, pe 28 iulie. Tot pe Prime, se pare că vom vedea la începutul lui iulie True Grit, adaptare după romanul cu același nume de Charles Portis. Dacă îmi amintesc bine, există și o traducere în limba română, din anii ’70. „John Wayne a câștigat singurul său Oscar pentru interpretarea șerifului Rooster Cogburn, în prima adaptare a unuia dintre cele mai bune westernuri (și cele mai bune romane de gen) scrise vreodată. Este de modă veche, cu siguranță, dar încă prinde”, se spune în articolul de pe Literary Hub. Tot pe Prime, tot în iulie, ecranizarea romanului No Country for Old Men, de Cormac McCarthy. Un roman excelent și un film pe măsură. Chiar dacă l-ați văzut, cu siguranță, merită revăzut, iar cartea merită recitită. Mă opresc aici și vă las să citiți toate recomandările de pe website-ul menționat, pentru că mai sunt și altele, toate ecranizări ale unor cărți mari, mai ales că este sezonul vacanțelor, când poate că nu veți sta pe platformele de streaming, dar vă puteți inspira în privința cărților de pus în bagaj.

♠ Pe website-ul BBC mi-a atras atenția următorul titlu: De la Succesiunea la cartea de succes Pineapple Street – poveștile care dezvăluie viața celor super bogați. Motivul pentru care m-am oprit la acest articol a fost, desigur, titlul serialului care a impresionat atât de multă lume, în ultimele luni. Eram curioasă care este legătura lui cu lumea cărților. Ei bine, se pare că scenariul care a stat la baza serialului Succesiunea a fost publicat recent sub formă de carte, de Editura Faber, din Londra. Probabil, urmare a succesului imens al serialului. Uite că se poate și invers, mai întâi film, abia mai apoi carte.

După cum spune și autoarea articolului, se pare că în ultimii ani se poate vorbi despre un adevărat val de cărți care pătrund în sanctuarele pline de intrigi ale celor super bogați. «Sloganul „mâncați-i pe bogați”, atribuit apocrif lui Jean-Jacques Rousseau în timpul Revoluției Franceze, a cunoscut o adevărată resurgență în ultimii ani – devenind un hashtag cu succes rapid pe TikTok și Twitter și fiind folosit pentru a descrie un val de filme și emisiuni TV care pun în aplicare cu satisfacție răzbunarea pe cei super bogați. Gândiți-vă la Succession, Parasite, The Menu, Glass Onion, The White Lotus și Triangle of Sadness. În ce măsură acestea sunt focuri de armă într-un nou război al claselor este extrem de discutabil, dar un lucru este sigur: categoric, suntem devoratori de conținut despre cei bogați. De fapt, foamea noastră pentru astfel de povești pare insațiabilă», continuă ea.

Se pare că acest trend este valabil și pentru cărți. Și nu vorbim doar despre amintita publicare a scenariului Succesiunii. «Câteva dintre romanele la mare căutare din 2023 sunt despre cei 1%. Fostă profesoară particulară pentru copiii miliardarilor, Sarah Thomas ne introduce în lumea oligarhilor ruși, în romanul ei de debut, Queen K, în timp ce noul thriller al lui Ellery Lloyd, The Club, are ca punct de desfășurare un club de membri ultra-exclusiv de pe o insulă privată și a fost ales pentru clubul de lectură al lui Reese Witherspoon. Dar, cu siguranță, cel mai așteptat roman al anului este Pineapple Street, debutul strălucit al editoarei americane devenită scriitoare Jenny Jackson, care a fost numit de Vogue „o nouă și delicioasă dramă de familie din Epoca de aur” și care a fost inclusă ca opțiune pentru televiziune.»

Articolul continuă, iar subiectul pe care îl propune este într-adevăr interesant și vă sugerez să îl citiți integral. Pentru că, nu-i așa, într-un fel sau altul, cu toții suntem atrași și chiar fascinați de poveștile despre cei foarte bogați. Fie că sunt povești scrise sau ecranizate.

♠ Mai rămânem un pic pe website-ul BBC, pentru un articol intitulat Valul coreean: 25 de povești care definesc istoria dramatică a Coreei. „Deși Squid Game, Parasite și BTS au dominat revoluția culturii pop din Coreea, cărțile și poveștile lor au acum propriul moment”, scrie James Balmont, autorul articolului. „În primăvara acestui an, Penguin Classics a publicat prima colecție de literatură coreeană modernă în Marea Britanie – o antologie de proză scurtă care dă viață dramaticului secol XX din această țară. Istoria mărturisită prin intermediul The Penguin Book of Korean Short Stories, editată și curatoriată de Bruce Fulton, este paralelă cu cea observată în una dintre marile opere de ficțiune contemporană de lungă durată din Coreea: Pachinko, de Min Jin Lee”, roman tradus și la noi în 2019, la Editura Nemira.

Articolul continuă cu prezentarea altor nume din literatura coreeană și a creațiilor lor și sper să vedem traduse și la noi cât mai multe dintre aceste titluri, pentru că vin dintr-o lume diferită de a noastră, implicit, cu perspective de viață diferite. Este o cultură fascinantă, încă insuficient cunoscută la noi. Recunosc că apetitul meu pentru cultura coreeană s-a deschis recent, prin intermediul unor filme, iar acum am de gând să încerc să pătrund mai mult în lumea literară a acestui popor.

♠ Pe World Literature Today am citit un interviu cu Azar Nafisi, scriitoarea iraniană aflată în exil în SUA. «Cu cea mai recentă carte de eseuri a sa, Citește periculos: Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi (2022), scriitoarea americană de origine iraniană Azar Nafisi oferă o „listă de lectură de rezistență” pe care Washington Post o salută ca oferind „un nou canon pentru tiraniile prezentului și posibilitățile distopice ale viitorului.” La Zoom, am discutat despre puterea povestirii întruchipată de Șeherezada și Alice în Țara Minunilor, despre firele intergeneraționale care leagă cititorii și despre rolul scriitorilor și al cititorilor în păstrarea memoriei și în apărarea adevărului” – așa începe discuția-interviu despre care spuneam. Fac o paranteză și amintesc că volumele ei, inclusiv cel de eseuri menționat mai devreme, sunt traduse și la noi, la Editura Polirom.

Mi-e foarte greu să aleg un fragment din acest interviu, să vă tentez, pentru că este un întreg, întrebările nu sunt foarte scurte și simple, iar răspunsurile sunt pe măsură și totul se leagă, este un continuum pe care este păcat să-l fragmentăm. Totuși, o să aduc aici câteva lucruri pe care autoarea le spune despre acel recent volum de eseuri:

«Ei bine, această carte este în parte un răspuns la tendința pe care am observat-o mai ales în SUA, potrivit căreia folosim cărțile drept comfort food. Le citim nu pentru a fi tulburați sau pentru a descoperi ceva nou, ci le citim pentru ca ele să confirme ceea ce știm deja, uneori pentru a ne confirma prejudecățile: „De ce nu spun (cărțile) ce vreau eu să spună?” Așadar, nu există nicio provocare – nu ne simțim confortabil cu provocarea. Vrem să eliminăm mai degrabă decât să creăm un dialog. Și astfel, pentru mine, a citi periculos înseamnă că ne asumăm acest risc de a citi pentru a fi tulburați. Așa cum spune James Baldwin, artiștii sunt aici pentru a tulbura liniștea. Scriitorii nu sunt aici pentru a vă încălzi sufletul.»

Încă o dată, vă recomand să citiți interviul integral, pentru că este interesant.

♠ Tot pe World Literature Today am găsit o prezentare a celui mai recent roman semnat de scriitoarea bulgară Kapka Kassapova. Este vorba despre volumul intitulat Elixir.

„Elixir este cel mai recent exemplu al talentului pe care îl are Kapka Kassabova pentru non-ficțiune senzorială și emoționantă”, se spune în descrierea articolului. Și este greu de înțeles ce vrea să spună autorul articolului prin asta, atâta timp cât nu citește cel puțin o carte scrisă de Kapka Kassapova. La noi, s-a tradus deocamdată doar un volum al ei, Frontiera, la Editura Pandora M, în colecția Anansi. Și îl recomand foarte… insistent, cu drag, cu ce vreți voi, pentru că nu găsesc cel mai potrivit cuvânt. Mi-a plăcut foarte-foarte mult. Și, la fel, îmi este foarte greu să spun de ce, dar mai ales pentru stil și pentru ceea ce afli din cărțile ei (între timp, eu am mai citit două volume semnate de ea, în engleză, pentru că mi-a plăcut atât de mult scrisul ei, încât n-am mai avut răbdare până să se traducă, dacă se vor traduce). Kapka Kassabova are un stil aparte, odată ce începi să citești, nu poți să te oprești, pentru că poveștile ei curg, realmente curg. Și sunt despre locuri, despre oameni, despre relația oamenilor cu locurile respective… ca să înțelegeți, trebuie să citiți, iar Frontiera este un început foarte-foarte bun pentru a pătrunde în lumea cărților ei.

De altfel, în articolul despre acest nou volum al ei se mai spune:

„Fie că este vorba despre cules ciuperci sau despre o simplă cafea cu localnicii, fiecare capitol transmite echilibrul perfect între umor, tragedie și – mai presus de toate – realitate. (…) Kassabova nu pierde timpul pentru a surprinde frumusețea vastă a regiunii, dar aceasta devine din ce în ce mai plină de satisfacții și mai complexă, pe măsură ce ea își pleacă urechea la mai mulți oameni. Unii străini sunt zgomotoși și bombastici, în timp ce alții sunt atenți și meditativi. Indiferent de asta, toți au o poveste de spus.”

Ne oprim aici, pentru că este vară, este vremea vacanțelor și cred că deocamdată v-am oferit suficiente sugestii de completare a plăcerilor din zilele libere.