(Delphine de Vigan) „După o poveste adevărată”, un roman al dedublării

Delphine de Vigan, romancieră franţuzoaică, surprinde din nou publicul cititor cu romanul După o poveste adevărată (D’après une histoire vraie), câştigător al Premiului Renaudot, în 2015. După succesul din 2011, când publică romanul Nimic nu se opune nopţii (Rien ne s’oppose à la nuit), propus pentru Premiul Goncourt, De Vigan revine în forţă cu o scriere provocatoare, ale cărei izvoare se regăsesc atât în realitate, cât şi în ficţiune.

Întâmplător (sau nu), naratoarea, pe numele ei Delphine, preia trăsături din personalitatea autoarei şi traversează o perioadă de frământări. Delphine se bucură de succes, după publicarea unui roman, iar publicul, apropiaţii, editorii, jurnaliştii, lumea întreagă, parcă, o presează să scrie altceva, să le hrănească această lăcomie de intrigă, de fulminant, de neaşteptat.

Pe măsură ce scrierea avansează, romanul capătă brusc o turnură psihologică, devine un joc al dedublării. Apare, pe nepusă masă, L., personajul care devine parte din viaţa naratoarei şi centrul de greutate al romanului. Puţin câte puţin, L. pătrunde în intimitatea lui Delphine, o observă, petrece timp cu ea, se împrieteneşte cu celebra scriitoare. Sub pretext că are nevoie să locuiască undeva o perioadă, până când îşi va găsi o locuinţă, se mută la Delphine. Treptat, începe să acapareze viaţa prietenei sale, să o îndepărteze de cei dragi, să o atragă într-un soi de complicitate care o va seca de energie pe Delphine. Până la epuizare. L. o presează să scrie. Un roman grozav, un proiect măreţ. Delphine refuză cu încăpăţânare să facă pe plac publicului, să scrie „la comandă”. L. citeşte cărţile preferate ale prietenei sale, îi pătrunde, uşor-uşor, în minte, îi ia locul. L. devine „un dublu al propriei persoane, reinventat, mai capabil, mai puternic, încărcat cu energie pozitivă. Iar Delphine? Ce se întâmplă cu fiinţa ei? Nu poate rezista, pur şi simplu, farmecului acestei versiuni mai bune a ei. Deşi intuieşte că L. nu este o prezenţă benefică, Delphine intră în joc. Cu totul. Relaţia ei cu L. devine exclusivă, profundă. Până la un punct!

Este interesant de urmărit ritmul scrierii. Fluid, alunecos, cu suişuri şi coborâşuri, parcursul romanului stă sub pulsul emoţiilor care o încearcă pe naratoare. Îndrăznesc să spun că romanul lui este fracţiunea de viaţă dintre două bătăi de inimă, cu un singur moment culminant, de o intensitate psihologică ce provoacă fiori: Delphine îşi dă seama că este otrăvită chiar de prietena ei, L. În ce context, rămâne să aflaţi voi J Brusc, se trezeşte, leagă lucrurile, pune cap la cap detaliile. Şi ia o decizie!

Momentul deciziei este precedat de un altul: înfruntarea fricii de a-şi relua activitatea scriitoricească. Zbuciumul femeii este, de fapt, zbuciumul romancierei care a ridicat standardele, a atins culmile succesului şi trebuie să se menţină la acelaşi nivel. Să continue cu ceva spectaculos, măreţ. O presiune imensă pe umerii săi. Singurătatea, izolarea, autocritica alternează cu momente de izbucnire, de revoltă. Şi, în tot acest timp, cea mai apropiată fiinţă îi este L.: „readucea la viaţă această speranţă neîmplinită de a fi mai frumoasă, mai spirituală, mai încrezătoare în mine, de a fi, de fapt, altcineva”. Vulnerabilitatea o împinge pe Delphine către o cale de scăpare. O regăseşte în persoana lui L.

Punând la îndoială unicitatea propriei persoane, Delphine devine o victimă sigură atât pentru cei din jur, cât şi pentru demonii ei interiori. Niciodată nu vom şti cine este, cu adevărat, L. Este ea femeia, pradă „unei violenţe invizibile pe care cuvintele cu greu o puteau descrie, o violenţă torturantă, insidioasă, care-i modelase profund modul de a fi? Este o femeie care-i vrea binele lui Delphine? Este o plăsmuire? Este un produs al imaginaţiei creatoare a scriitoarei aflate în criză de inspiraţie? Este o persoană sau un personaj?

Toate întrebările despre L. se dezlănţuie după ce ea dispare, pur şi simplu, din viaţa lui Delphine. Când aceasta îşi dă seama că este otrăvită şi are nevoie de argumente pentru a fi crezută de cei din jur, L. dispare. Definitiv. Fără urmă. Nu lasă niciun mesaj, toată corespondenţa parcă s-a evaporat, nimeni nu-şi aminteşte să o fi văzut vreodată în compania lui Delphine. În mintea naratoarei nu au rămas decât amintirile despre tot ce îi povestise L. Ciudat lucru: detaliile se regăseau în pasaje din cărţile preferate ale lui Delphine.

Episodul L. marchează existenţa scriitoarei, care, treptat, îşi reia viaţa. Cu prudenţă, aceasta iese în lume, în cercurile obişnuite de prieteni, având mereu sentimentul că L. ar putea apărea pe undeva. Cineva îi mai face lui Delphine o ultimă surpriză: un manuscris excepţional, trimis în numele său, editoarei. Să fie tot L.? Ştiu că într-o zi va reveni.

Până revin şi eu cu următoarea recenzie, vă las să gustaţi După o poveste adevărată.


Titlu: După o poveste adevărată (traducere din limba franceză şi note de Ianina Marinescu)
Autor:
Editura: Paralela 45, Piteşti  
ISBN: 978-973-47-2384-3
An apariţie: 2016
Număr de pagini: 277


Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Adelina Sorescu

Adelina Sorescu
Este profesor de franceză/engleză, posesoare a unei prezențe de spirit considerată drept „originală”. Îi place să creadă că aventura cunoașterii este un zâmbet larg și frumos ascuns în paginile cărților. Dorința de a-l descoperi mereu sub o altă „pălărie” o îndeamnă să citească, să scrie recenzii, să observe, să-și imagineze...