Scriitorul francez Éric Vuillard, la București

  • Ce să citim în luna septembrie
  • Un nou volum din corespondența Sylviei Plath
  • Topul cărților începute și abandonate
  • Modelul american al unor întâlniri dintre scriitori și elevi
  • Scriitorul francez , la București

– sau ce se mai întâmplă prin lumnea literară.

Cei de la signature-reads.com ne oferă în fiecare lună o listă cu volumele recent apărute, pe care ei le recomandă. Pentru luna septembrie, lista este destul de lungă și interesantă și cuprinde genuri diverse, fiecare carte fiind însoțită de câte o scurtă prezentare. Găsim pe ea inclusiv cărți ale unor nume cunoscute, scriitori celebri, traduși și la noi. În fruntea recomandărilor se află Yuval Noal Harari, cu volumul 21 de lectii pentru secolul XXI, pe care îl găsiți deja în limba română. De asemenea, a apărut un nou roman al lui , pe care îl știți, probabil, ca autor al cărții Vânătorii de zmeie – care a fost și ecranizată -, o poveste care mie mi-a plăcut foarte mult. Noul lui roman se numește Sea Prayer și pare să fie despre criza refugiaților din Siria, o tragedie încă în derulare. Lista continuă cu multe alte titluri, vă las să o descoperiți singuri și să alegeți de pe ea ce vă atrage.

**

De pe The Guardian aflăm că a apărut  Volume II: 1956 – 1963, în care este adunată corespondența celebrei scriitoare cu psihiatrul ei. Este vorba despre 14 scrisori, pe care fiica Sylviei Plath a decis să reunească într-un volum, considerând că este mai bine pentru memoria mamei sale ca publicul să le poată citi integral, oricât de personale sunt, și nu să fie publicate parțial, cu interpretări dubioase, de către vreun ziar sau revistă. Prezentarea de pe site-ul amintit este destul de detaliată și interesantă, se vorbește în ea atât despre felul în care fiica scriitoarei a luat decizia de a arăta tuturor acele trăiri și gânduri intime ale mamei sale, cât și despre scrisori în sine, despre starea de spirit a Sylviei Plath în  perioada în care le-a scris, o perioadă foarte grea pentru ea. Dincolo de aspectele vieții personale pe care o prezintă, o asemenea corespondență are și valoare literară, pentru că vocea de scriitor al Sylviei Plath este prezentă chiar și în aceste rânduri, stilul ei unic este vizibil în orice ar scrie. Cărțile ei sunt traduse și la noi, într-o serie de autor, la Editura Polirom.

**

Pe site-ul Independent am găsit un articol în care se vorbește despre cărțile pe care, din diverse motive, le cumpărăm, le începem, dar niciodată nu le terminăm. Articolul are chiar acest titlu: The books everyone starts and no one finishes. Poate că sunteți tentați să strâmbați din nas, dar eu zic să nu vă grăbiți, să vă gândiți un pic și o să vedeți că fiecare dintre noi are o listă cu astfel de cărți. De-a lungul timpului, am cumpărat și eu diverse volume doar pentru că erau foarte lăudate sau pentru că vreun prieten insista că trebuie să le citesc, dar care apoi se dovedeau a nu fi chiar pe gustul meu și le abandonam. O dată la câtva timp, mai făceam o încercare, le începeam din nou și din nou nu reușeam să le duc la capăt. În articolul amintit se spune că există chiar un termen japonez pentru obiceiul de a cumpăra cărți și de a le abandona apoi necitite: tsundoku. Sunt prezentate apoi diverse statistici ale celor mai abandonate cărți, statistici întocmite în diverși ani, de diverse publicații. Unul dintre aceste topuri arată astfel: 1. Catch-22, de Joseph Heller; 2. The Lord of the Rings, de JRR Tolkien; 3. Ulysses, de James Joyce; 4. Moby-Dick, de Herman Melville; 5. Atlas Shrugged, de Ayn Rand. Se pare că există chiar și un site intitulat neglectedbooks.com, unde se găsesc articole și liste cu mii de cărți abandonate, ignorate, uitate, urmare a schimbărilor de gusturi și de tendințe, în rândul publicului.

**

Pe site-ul Literary Hub m-am oprit la un articol scris de directorul bibliotecii unui liceu din Queens, articol în care el povestește cum a reușit să atragă scriitorii să vină să stea de vorbă cu elevii, despre scris, despre cărțile lor șamd. O inițiativă și o experiență interesantă, care poate fi luată drept model și la noi și care poate fi eficientă, în încercarea de a-i atrage pe copii și pe tineri către literatură, către lectură. El spune că, la început, a fost sceptic, nu doar pentru că nu avea la dispoziție fonduri suficiente pentru a organiza astfel de întâlniri, ci și pentru că nu era sigur că scriitorii vor accepta să stea de vorbă cu adolescenții. Asta, mai spune el, și pentru că nu a contactat autorii de literatură din genul young adult, pentru că elevii păreau mai degrabă dispuși să citească literatură pentru adulți. S-a dovedit, însă, că reacțiile au fost bune și din partea multor scriitori, astfel că proiectul a fost pus pe picioare. La întâlnirile respective, povestește autorul articolului, scriitorii nu li se adresează copiilor de la un podium, ci se stă în grupuri la mese, iar discuțiile au loc sub forma unor întrebări și răspunsuri. Altfel ia naștere un dialog plăcut și interesant pentru ambele părți. Mai multe detalii, în articolul care se intitulează Every book tour should include a public school. 

**

Dintre evenimentele literare care se organizează la noi în perioada următoare, recomand întâlnirea dintre scriitorul francez  și publicul bucureștean, în 28 septembrie. Éric Vuillard este autorul romanului Ordinea de zi, apărut la Editura Litera. Pe scurt, în romanul respectiv este vorba despre următoarele întâmplări: ”Întâlnirea secretă din 20 februarie 1933 dintre douăzeci și patru de mari industriași germani și oficiali naziști de rang înalt veniți să ceară sprijin financiar pentru Partidul Național-Socialist înaintea alegerilor legislative. Satisfăcuți de perspectivele care li se oferă, magnații își deschid larg pungile, gest care va avea consecințe cumplite pentru întreaga lume. Pe 12 martie 1938, anexarea Austriei este în curs, o zi menită să rămână în istorie; jurnalele de știri înfățișează o armată motorizată în mișcare, o forță teribilă, inexorabilă. În spatele propagandei țesute cu talent de Goebbels se desfășoară însă un surogat de Blitzkrieg, căci panzerele se defectează unul după altul pe drum. Adevărata istorie a Anschlussului este departe de imaginea cunoscută îndeobște. Nu tăria de caracter sau hotărârea nestrămutată a unui popor aduc victoria, ci o combinație între intimidare și cacealma.” Romanul a primit Premiul Goncourt, iar întâlnirea cu autorul lui sunt sigură că va fi una interesantă. Sper să ajung și eu la ea.

Christopher Morley spunea: “That’s what this country needs — more books!” Cred că e valabil și pentru România.


surse foto: Facebook și Pixabay.


” prezintă informații despre cultura scrisă din întreaga lume și se aude în fiecare săptămână la radio SportTotal, în emisiunea SportKultur realizată de Mihai Pahonțu.

 

 

.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.