Operas Primeras. Filme spaniole de debut: femei cineaste la Institutul Cervantes

Operas Primeras. Filme spaniole de : se va desfășura în zilele de 5,12,19 și 26 noiembrie 2018 la  Sala Auditorium a din București.

Institutul Cervantes din Bucureşti, în colaborare cu Fundaţia SGAE („Societatea Generală a Autorilor şi Editorilor“) organizează la sediul Institutului Cervantes (Bd. Regina Elisabeta, 38) programul „Operas primeras“ („Opere prime“), care, în acest an, este marcat de tendința de aducere în prim-plan a agendei feminine actuale.

Programul „Opere prime“, subintitulat în 2018 „“, are ca scop promovarea operelor acelor cineaste spaniole aflate la primele etape ale carierei lor artistice sau a unor cineaste consacrate puse în legătură cu diverse debuturi. În general, „Operas primeras“ este un program ambiţios care pune în valoare operele artistice ale cineaştilor emergenţi, un program care îi încurajează pe tinerii artişti şi care pune în valoare particularităţile tematice şi formale ale noii cinematografii spaniole contemporane. În anul mișcării Rezist, care a pornit de la denunțarea unor abuzuri sexuale, mișcarea cinematografică spaniolă a adus o serie de noi modalitați de expresie, dar și reaccentuarea rupturii cu ideea că ar exista meserii exclusiv masculine.

Cele patru filme alese pentru această ocazie – două filme artistice și două scurtmetraje – vor rula la sediul Institutului Cervantes astfel:

5 noiembrie 2017, ora 19.00

Discuție între regizoarea Marta Verheyen  și Ozana Nicolau, urmată de o sesiune Q&A

Les amigues de l’Àgata / Prietenii Agatei – regia: Laia Alabart, Alba Cros, Laura Rius și Marta Verheyen (2016). Durată: 72 min. (versiune originală în catalană, cu subtitrare în limba româna)

Este lungmetrajul cu care au încheiat masterul în studii cinematografice cele patru regizoare: Laia Alabart, Alba Cros, Laura Rius și Marta Verheyen. Povestea unui rit de trecere de la liceu spre universitate a patru tinere: Elena Martín, Carla Linares, Marta Cañas și Victòria Serra. Este un film bine susținut de scenarii, în care timpii morți ai adolescenței, conversațiile neîncheiate și dorința de a fi împreună conturează o nouă etapă de viață.

12 noiembrie 2017, ora 19.00

La higuera de los bastardos / Smochinul  – regia: Ana Murugarren, 2016. Durată: 111 min, (film în limba spaniolă cu subtitrare în engleză)

Lungmetrajul este o recuperare a memoriei istorice, a Răzvoiului Civil Spaniol, făcută de către o tînără regizoare, lucru puțin obișnuit. Filmul îmbină, cu măiestrie, mai multe genuri cinematografice  pentru a povesti o istorie în care se întîlnesc mai multe posibilități de a explica trauma și împărțirea lumii în învingători și învinși. A fost considerat a fi o comedie neagră cu accente fantastice. Scenariul se bazează pe romanul La higuera (Smochinul) al scriitorului spaniol Ramiro Pinilla.

19  noiembrie 2017, ora 19.00

Esquece Monelos – regia Ángeles Huerta. Durată: 76 min.  Film documentar (în limba spaniolă cu subtitrare în engleză)

Un film documentar la persoana întâi despre râul Monelos din La Coruña îngropat de diverse reforme urbanistice. Autoarea încearcă să refacă o hartă emoțională persoanlă în momentul  în care tatăl ei se îmbolnăvește de Alzheimer, pornind de la viața îngropată a râului care traversează, totuși, historia și memoria orașului. Secolul XX apare, astfel, ca un corp care străbate orașul, ascunzând trecutul sau reinventându-l.

26 noiembrie 2017, ora 19.00

Dancing Beethoven  – regia Arantxa Aguirre. Durată: 80 min (film în limba spaniolă cu subtitrare în engleză)

Film documentar  realizat de o cineastă consacrată în care protagonistul este dansul, locul de expresie  și de căutare a esenței procesului creativ. Elaborând o nouă versiune a a coregrafiei lui Maurice Béjart la Simfonia a Noua de Beethoven, o tânără dansatoare, fiica celor doi responsabili ai Fundației Béjart Ballet din Lausanne, devine firul conductor, prin intermediul propriei corporalități, al descoperirii propriei sensibilități și al realei umanități.

Intrarea la proiecții este liberă, pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile în sală. Pentru rezervări, sunteți invitați să trimiteți un mesaj la adresa: cultbuc@cervantes.es

_____________________________________________________________________________________________________________

Marta Verheyen  (n. Girona, 1991) este regizoare, scenaristă și fotografă. A studiat comunicare vizuală la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona.  A regizat împreună cu regizoarele Laia Alabart, Alba Cros, Laura Rius filmul Prietenii Agatei, ca lucrare de final de studii. Alte filme realizate: La chica del trampoline (2012) și Dama de noche (2017). A primit mai multe premii: Premiul Publicului la Festivalul de Autor (2015) ; Premiul Juriului la  Festivalul Internațional de de la Tarragona (2015); Premiul Abycine Indie al Festivalului Internațional de de la  Albacete (2014).

Ozana Nicolau este regizoare, absolventă a secției Regie de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București și a programelor Berlinale Talent Campus și Locarno Summer Academy. Între prieteni, filmul ei de absolvire, este selectat și premiat în 15 festivaluri internaționale de film: Tampere IFF, ISFF in Drama Greece, Clermont-Ferrand ISFF, Karlovy Vary ISFF. Lucrează ca asistent de regie la filmele unor regizori români ai Noului Val, precum Călin Peter Netzer (Poziția copilului) și Radu Jude (Aferim). Cel mai recent scurtmetraj de ficțiune al său, The Island (aka Boat Trip) a avut premiera internațională la Festivalul de Film de la Cottbus 2015. În 2018, Ozana a scris si regizat „Foreplay” –  spectacol de teatru-documentar despre situația mamelor adolescente din România. Foreplay a primit Premiul pentru cea mai Bună Regie în cadrul Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent 2018 ți a fost prezentat într-un truneu național la Cluj, Târgu-Mureș, Iași și Sfântu Gheorghe.

Sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.