Eveniment editorial: Sylvie şi Bruno, traducere în premieră din opera lui Lewis Carroll

a publicat în această săptămînă romanul Sylvie şi Bruno, al scriitorului englez , autorul uneia dintre cele mai îndrăgite și mai faimoase povești ale lumii: Alice în Țara Minunilor.

Sylvie şi Bruno – apărut pentru prima oară în limba română – cuprinde ilustraţii de Harry Furniss și este publicat (şi în ediţie digitală) în colecția „Junior” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), în traducerea Veronicăi D. Niculescu. Vîrsta recomandată: 12+

Romanul Sylvie şi Bruno împleteşte două poveşti: una se derulează în lumea reală, iar cealaltă într-un tărîm de vis. Fermecător şi doldora de momente fanteziste, poezie şi jocuri de cuvinte, el descrie aventurile bizare ale fraţilor Sylvie şi Bruno în Ţara Basmelor. La graniţa dintre realitate şi vis se naşte o poveste originală, care nu se aseamănă cu nimic – nici măcar cu Alice în Ţara Minunilor.

Sylvie şi Bruno – cel din urmă roman al lui , publicat pentru prima oară în 1889 –  îi poate bucura deopotrivă pe copii şi pe adulţi.

: În topul cărților mele favorite, din toate cele pe care le-am tradus, la o distanță mare de orice altceva, se află Foc palid al lui Nabokov și Watt al lui Beckett. Și pentru că era nevoie de încă una, ca să fie trei, ca-n povești, a apărut Sylvie și Bruno de Lewis Carroll. 
Cartea asta e cel mai frumos lucru care mi s-a întîmplat anul trecut, și iarăși e o traducere pe care i-o datorez lui Bogdan-Alexandru Stănescu. Pentru că unele lucruri, oricum ai lua-o, le datorezi.
Cartea care apare în colecția „Junior” a Editurii Polirom este o splendoare de împletitură între realitate și vis, cu proză și poezie. Un capitol întreg e scris în versuri cu ritm și rimă – iar traducerea acestuia a fost marea mea plăcere a anului trecut. 

Cu asemenea cărți îți amintești de ce ai plecat de pe un drum și-ai ajuns pe altul. E bucurie pură aici. Sper să ajungă și la voi, cititorii.


Lewis Carroll, pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson (1832-1898), a fost un logician, matematician, fotograf și scriitor englez.

A studiat la Christ Church College, Oxford, unde mai tîrziu a și predat. Acolo a cunoscut-o pe Alice Liddell, fiica decanului, cea care îl va inspira să scrie Alice în Țara Minunilor (publicată în 1865, cu ilustrații de Sir John Tenniel) și Alice în Țara din Oglindă (1871), care îi vor aduce o faimă colosală; astfel, la moartea autorului, cele două titluri deveniseră cele mai populare cărți pentru copii din Anglia, iar la 100 de ani de la nașterea lui Lewis Carroll, unele dintre cele mai faimoase din întreaga lume.

A mai publicat volumul de poeme Phantasmagoria and Other Poems (1869), poemul The Hunting of the Snark (1876), considerat o capodoperă a literaturii absurdului, romanul Sylvie și Bruno (1889), povestiri, tratate matematice și de logică.


Titlurile apărute în colecția „Junior”, aici.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 3010