Biblioteci în care cărțile sunt, de fapt, oameni în carne și oase

  • Interviu cu Chuck Palahniuk, autorul Fight Club
  • Bibliotecile umane, locul unde cărțile sunt reprezentate de oameni în carne și oase
  • Povestea adolescenților care au creat BookTube
  • Și cititorii înrăiți iau pauze de la lectură, uneori
  • O altfel de istorie a literaturii, la Editura Polirom

– iată câteva știri literare care îți vor face săptămâna mai interesantă.

Pe theguardian.com m-am oprit la interviul cu scriitorul Chuck Palahniuk, pe care cei mai mulți dintre voi îl cunosc, probabil, pentru romanul Fight Club, care a fost și ecranizat. La noi, s-au tradus, însă, și alte cărți ale sale, pe care le găsiți într-o serie de autor, la Editura Polirom. După ce anul în curs l-a pus la încercare destul de mult, în interviul despre care vă spun, ”scriitorul american vorbește despre extremism, despre cum a învățat de la Brad Pitt ce înseamnă eșecul, despre puterea protestului și de ce să piardă aproape toți banii a fost cumva un lucru bun.” Dar Chuck Palahniuk vorbește și despre cel mai recent roman al său, apărut în 2018, romanul Adjustment Day. Acest nou volum al său este catalogat drept fantezie satirică la adresa societății americane. Pornind de la această nouă carte a lui, tangențial, el atinge diverse alte subiecte interesante, precum violența, jurnalismul, protestele, necesitatea izolării pentru a crea și altele. Un interviu pe care insist să nu îl ratați, fie că sunteți sau nu fani ai lui Chuck Palahniuk.

**

Și, pentru că în ultimele săptămâni am tot menționat aici știri în care se vorbea despre schimbări în forma sub care ne sunt oferite poveștile, pe independent.co.uk, am găsit un articol despre o idee care ar putea fi considerată o extremă a acestor schimbări. Articolul este intitulat Biblioteca umană: locul unde ”cărțile” își spun propriile povești. În timp ce din bibliotecile tradiționale poți împrumuta cărți, într-o bibliotecă umană cărțile sunt reprezentate de persoane care au avut parte de experiențe speciale. ”Cititorul” ajunge să cunoască povestea unei astfel de ”cărți” printr-un dialog cu ea. În general, se organizează event-uri, pentru astfel de ”lecturi”, dar există și țări în care aceste biblioteci umane au caracter permanent. Primul event de acest fel a avut loc în Copenhaga, în anul 2000, iar acum există chiar un site cu numele humanlibrary.org. Surprinzător, cel puțin pentru mine, a fost să aflu că și România se află pe lista țărilor unde se organizează așa ceva. Mai concret, ”cartea” stă în fața ta și îți povestește o experiență a ei ieșită din comun, iar tu poți să îi pui întrebări, pentru a o ajuta să deruleze povestea. Atenție, însă, există și reguli după care pot fi puse întrebările. Mai multe detalii, în articolul amintit și pe site-ul dedicat mișcării.

**

De cele mai multe ori, criticăm generațiile mai tinere decât noi pentru că citesc prea puțin sau nu citesc deloc. De data aceasta, am dat peste un articol în care se vorbește despre adolescenți care, nu doar că citesc, dar reușesc să îi convingă și pe alții să facă la fel. Articolul îl găsiți pe site-ul The New York Times și, în esență, se referă la tineri care au creat pe Youtube diverse canale reunite sub denumirea de BookTuber, prin intermediul cărora vorbesc despre cărțile citite, le promovează și fac schimb de impresii. Una dintre adolescente, din New Jersey, spune că prima recenzie video a unei cărți a făcut-o în 2010 – a fost vorba despre Jocurile foamei – și a decis să o urce pe internet pentru că citea foarte mult și nu avea cu cine să discute despre cărțile citite. Nu credea că va obține cine știe ce reacții sau că va avea mare audiență, în timp, însă, a avut succes, iar cei care i-au urmat exemplul sunt acum destul de mulți și chiar sunt contactați de unele edituri, pentru a promova volume noi. Pe larg, despre povestea BookTubers, pe site-ul amintit, unde există și două filmulețe și trimiteri la altele.

**

Cum spuneam, de obicei, îi criticăm pe cei mai mici ca noi, pentru că nu ne împărtășesc pasiunea pentru lectură și pentru că sunt mult mai atașați de gadgeturi decât de cărți. Trebuie să recunoaștem, însă, că și printre adulți sunt foarte mulți care nu mai citesc cu aceeași plăcere și nici la fel de mult ca altădată. Și, de cele mai multe ori, nici nu putem spune exact de ce ajungem într-un asemenea punct. Mi s-a întâmplat și mie, recunosc. Nu pentru perioade lungi, dar mi s-a întâmplat. Despre asta scrie și Peter Rubin, într-un articol de pe wired.com, articol intitulat Niciodată nu e prea târziu să fii din nou cititor. Inițial, el povestește cum a ajuns să nu mai citească nimic timp de câțiva ani, culmea, tot din cauza unei cărți. Apoi, după ce a și scris o carte, plăcerea pentru lectură a revenit, fără să fie nevoie de vreo întâmplare deosebită sau de vreo scriitură genială. În cazul lui, de exemplu, pasiunea pentru citit a revenit prin intermediul romanelor polițiste, un gen pe care îl citise de mic. Iar acest lucru s-a petrecut chiar în 2018, grație cui altcuiva dacă nu lui Stephen King? În plus, zice autorul articolului: ”Uite ce e, am s-o spun. Să citești e greu. Nu actul în sine, ci consecvența. Mereu ai altceva de făcut, ceva mai ușor, ceva mai important sau mai concret, ceva care te face să te simți mai bine, ceva care te face să te simți mai rău. (Despre tine vorbesc, social media.) Dar nimic nu schimbă faptul că toți vrem să fim cititori.” Parcurgeți tot articolul, pentru că este sincer și interesant, și fiți sinceri cu voi, când ați citit ultima carte?

**

Dintre cele mai recente traduceri de la noi, mi-a atras atenția acum un volum apărut la Editura Polirom: Lumea scrisă, de Martin Puchner. Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația. „Martin Puchner ne poartă într-o călătorie fascinantă de-a lungul istoriei, în care ne dezvăluie rolul esenţial al literaturii în configurarea lumii de astăzi. Cu ajutorul a 16 texte fundamentale selectate din peste 4.000 de ani de universală, ne arată cum a inspirat scrierea ascensiunea şi decăderea imperiilor şi naţiunilor, naşterea ideilor filosofice şi politice şi a credinţelor religioase. Vedem cum învăţăturile orale ale lui , , Socrate şi Iisus au fost transcrise de discipolii lor. Facem cunoştinţă cu Murasaki, o doamnă din Japonia secolului al XI-lea, autoarea primului roman din istorie, Povestea lui Genji. Îi urmărim pe Miguel de Cervantes, părintele romanului modern, luptînd cu piraţii şi pe Goethe inventînd conceptul de universală. Puchner ne poartă în Troia, Pergam şi China, stă de vorbă cu laureaţii Premiului Nobel în Caraibe şi la Istanbul”, se spune în prezentarea cărții, de pe site-ul editurii. Nu cred că mai trebuie să argumentez de ce ar trebui să citim cu toții acest volum…

Dacă nu ați plecat în vacanță, există oricând alternativa despre care vorbea scriitoarea Jeanette Winterson: “Books and doors are the same thing. You open them, and you go through into another world.”


surse foto: theguardian.com și pixabay.com


” prezintă informații despre cultura scrisă din întreaga lume și se aude în fiecare săptămână la radio SportTotal, în emisiunea SportKultur realizată de Mihai Pahonțu.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Dorina Tătăran
Invitat permanent

Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.

Număr articole publicate : 189